EA.

Writer's block?

2011-06-07T05:28:00.004+03:00

Da, posibil, însă nu ştiu dacă este sau nu asta, dar se prelungeşte şi presimt că încă o perioadă nu va dori să iasă din minte/suflet sau oriunde se ascunde şi se agaţă de cine ştie ce fir. Oricum.. a ieşit ceva din mânuţele astea de curând.

Avea nevoie de multe zile libere, pentru a-şi alege în cele din urmă starea de spirit.

-Ştiu că sună ciudat, dar am fost provocată de propria-mi viaţă să fac astfel.

Cei din jurul ei se uitau oarecum frustraţi că problemele lor păreau atât de banale când ea vorbea.

-Nu e nevoie de o simplă pledoarie. E vorba de o adevărată schimbare.

Nimeni nu putea să înţeleagă cu adevărat conceptul, însă erau uimiţi de cât de interesant suna şi cât de imposibil li se părea să-ţi iei liber de la viaţă.

-De ce credeţi că oamenii sunt când trişti, când veseli, fără să anunţe? Vreau să fiu aşa, dar vreau să fiu aşa fiindcă aşa am gândit şi nu fiindcă sunt influenţată.

Melodia de fundal se auzea din ce în ce mai tare şi ticăitul ceasului devenea picătura chinezească din acea sală. Ar fi putut să plece, în esenţă erau liberi, însă în acelaşi timp erau atât de legaţi de acele scaune, ţintuiţi de cuvintele ei.

-Aşa voi fii, dar am nevoie de timp. Am nevoie de abatere de la viaţă, am nevoie...

Brusc, liniştea a tăcut şi sunetele ţipătoare au luat locul în care erau invitate.

-Adela, Adela! Trezeşte-te! Cineva, vă rog, chemaţi o ambulanţă.

Până şi agitaţia era liniştită, mai apăsătoare decât orice alt moment.

"Eu nu, eu nu voi fi aşa. Am nevoie.."

Sper să-mi revin. :)

Aparent..

2011-01-16T04:35:00.003+02:00

Aparent m-am schimbat. Dar tipa care râde atunci când ar trebui să lovească cu pumnul în perete, când ar trebui să se descarce pe tot ce e în jurul ei e încă acolo, deşi iese la iveală mai rar. Dar îşi scoate nasul cârn de după uşa după care a stat ascunsă, doar ca să rămână întreagă şi nicidecum pentru a se pierde pe ea însăşi.
Elena-Alina.. numele care-mi dădea forţa de a îmi pune acea mască de indiferenţă.. nu s-a pierdut, însă e prăfuit şi de multe ori greu de curăţat. Îmi e greu să cred că am să o pierd cu adevărat vreodată, însă ştiu că uneori e mai bine ascunsă acolo unde e.
Iar acum, acum simt nevoia de a o aduce la starea dinainte, fiindcă ştiu că încă poate arăta ca nouă. Nu credeam că voi dori vreodată să o scot la lumina zilei din nou, şi ştiu că poate nu e tocmai cea mai bună idee, dar cu toţii avem nevoie de o schimbare, nu? Chiar dacă schimbarea constă în a lua hainele vechi, în loc de cele noi.
Da..
Mulţumesc! :)

Listen to this

A zâmbi [to be continued]

2010-12-22T00:47:00.002+02:00

Un zâmbet pe zi ar putea să îţi ajungă pentru restul săptămânii, doar dacă ţi-l aminteşti aşa cum trebuie. Indiferent de natura lui, cel ce ţi l-a oferit a avut îndeajunsă dărnicie spre a-l oferi şi aşa ai tu parte de el. Acceptă-l, primeşte-l în suflet şi câştigă-ţi inima cu el. Zâmbeşte! :)

Un copil ţi-l oferă din simpla-i puritate, dar ştim că unul ce creşte ţi-l oferă gândit sau chiar şi inconştient, înseamnă că ceva din el îi permite să facă acest lucru şi mai ales pentru tine. Şi aşa, zâmbind din ce în ce mai des ne-am putea transforma în copii, copii de o zi, de o săptămână, copii ce pot bucura sufletele altora.

Eu singură mi-am impus să zâmbesc, şi de la un punct începi să simţi acel zâmbet lipit de tine, de caracterul tău, în aşa mod încât nu mai simţi falsitatea de la început, mai mult chiar, ea se evaporă încetul cu încetul. Şi greutăţile par a pieri lângă acei oameni. Sau cel puţin aşa pare.. un moment de linişte neînchipuită.
Şi zâmbesc şi mă simt un copil.. împlinit.
Vă mulţumesc că oricum ar fi, mă ajutaţi să zâmbesc, deşi uneori nu înţeleg de ce.

Summer

2010-09-19T00:51:00.002+03:00

Life goes clockwise

Nothing left for me to lose

I wish I was a doll with no feelings at all

Nothing lasts forever

The air around me

You do not know me

Model: Ana
Nikon P90, 2010

Best experience

2010-08-30T02:47:00.003+03:00

I could hear his steps on the corridor and I suddenly felt afraid of what could come my way. It was not my best experience at all and yet this one I always remembered, annoyingly repeating itself as if I should always have in mind that fateful and frightful night.

"Come this way, Lucky. Come on, let's end this game." I felt the urge to respond to his words, as if I knew he would find me anyway and I would feel worse than I already did. I was also aware that he could feel me tremble and my blood appealed to him at all times, so this thought made my bones squeak at the movement I was about to make. Or was I only thinking they did? One sometimes remembers the sounds they never made, but the sounds they thought they made, as if their experience should be even more terrifying when thought at. The teacher watched me warily and waited for my words, smiling as if he was there and knew what was I talking about or even worse.. he felt me tremble, my blood appealed to him that day and still does.

That noise his feet made on the floor stopped and I was nervous and annoyed at my bones. Why would my mind let them make any movement, any noise?

"I reckon you love this game, Lucky."

Why did he call me "Lucky"? That wasn't my name, as far as I remembered. Oh, but maybe it was.. and I couldn't recall any truth about my being, my sole existence being connected to his chase and my fright.

--"Aren't you really lucky for having me here? I'm the only one you should apprehend as a great teacher in this school and if you don't.. I'll chase you down till you do." His smirk was really something you wouldn't like, but maybe he was the only great teacher there.--

Oh, dear Lord! I remember now. His words.. maybe that's why he always calls me Lucky. But what did I do?

His eyes were chasing me everywhere now that I realized who he really was and how I got really lucky that night. And yet I didn't know why I still did not hate him.

"Are you sure, Lucky? Are you really sure you're going to escape?" I was sure he and I both heard that noise, because I could feel it in his voice. Someone, or something, didn't care which one was true, was coming for me and that man chasing me was aware of this too.

Everything I had to do was to distract him, to make him chase me still, until help came. And I did it for long enough.. yet no one or nothing came for me.

"Haha. Hope? Not for you, dear Lucky." His laugh, so familiar, a laugh I never liked but was sure I would always remember and yet I couldn't remember whose.

"Don't panic. I'll find you."

And I didn't. My body stopped from it's annoying and continuous trembling, everything settled at once and I got up with or without the squeak my mind still remembers, I looked at the door knob and saw it bright as if a window was there, in the closet of that random room I locked myself into, I put my hands on it and opened the door. This time I'm sure the squeak was real. Or my mind still plays stupid games with me, letting me feel fear all the times it recalls that memory. I don't. I don't want to, either. But my brain always does..

And there it was, the voice, the voice that saved my life that night.

"Get away from that door!" he shouted pretty darn loud, giving me the confidence I needed. I got out as fast as I could and then I pushed the dorm's door on purpose, thinking he was still there. But he was already drifting away, hatred in his eyes and a knife in his hand.

I somehow want to forget all this, but I can see his eyes, right there, in front of the classroom , smiling innocently and at times, letting me see a smirk that reminds me of his laugh.

"Lucky.."

Ghidul diversităţii 2010

2010-08-29T21:24:00.000+03:00

Check it out. link

Şi poate...

2010-08-26T02:56:00.001+03:00

Şi poate ar fi fost mai simplu să mă retrag în cochilia aceea pe care mi-o prezentase el cu atâta euforie, spunând că e posibil să ne fie la amândoi mult mai uşor, însă întotdeauna am respins banalul acela ce părea să mă sece de tot ce vedeam eu mai frumos pe lumea aceasta. Până şi suferinţa care îmi mutila sufletul îşi regăsea un loc fruntaş printre lucrurile care nu-mi displăceau, ci dimpotriva care mă atrageau ca mierea. Ciudată comparaţie totuşi, având în vedere că nu-mi place mierea, însă oamenii în general cu asta compara lucrurile care îi atrag în mod deosebit, aşa că mă limitez la a fi normală după regulile "naturii", anume cele impuse de mintea ciudată a omului.

Ce rost ar avea toate aceste întâmplări dacă totul s-ar termina cu bine şi niciun obstacol nu ar fi întâlnit pe drumul către acel final relativ pe care îl căutăm cu toţii la capătul unui aşa-zis tunel? De fapt, ce rost ar avea orice altă întâmplare, pe care scriitori s-o pună în cuvinte, în cărţile best-seller ori în filme cu cinci sau mai multe Oscaruri, dacă ea n-ar avea dâmburi pe alocuri? Totul plan, frumos, fără niciun deal care să mă oprească să fac fotografia acelui apus minunat de care m-am îndrăgostit în cele două secunde cât l-am văzut.

Dar oare omului îi place aşa ceva? Să presupunem că da, căci toţi par că aşteaptă fericirea şi se declară duşmani convinşi ai suferinţei. Atunci mă declar, singură, la fel cum şi ei o fac, a nu mai fi un om, căci nu mai înţeleg cum funcţioneză raţiunea umană. Mi-e greu să înţeleg cum oamenii pot dispreţui în asemenea măsură acele lacrimi pricinuite aparent de suferinţă, când clar nu este totul aşa cum şi-ar dori ei, căci soarta le stă împotrivă.

Să-mi inunde sufletul şi să mi-l scalde în acea mare sărată şi caldă, căci tot din suflet au pornit, eu asta îmi doresc adesea. De ce să fiu secătuită de tot, lacrimile, terminate, să ia cu ele totul şi simţămintele să-mi fie reci şi fără nicio valoare, decât pur estetică, apreciată de imorali? Sau asta e opinia mea, căci mi-e greu să cred că un om ce nu e imoral poate aprecia cu adevărat faptul de a simţi ca să se poată doar făli cu aceasta şi să ne încânte auzul, cum că fericirea e un drum lin pe care cu toţii ni-l dorim. Ei bine, eu nu. Nu zic că nu-mi doresc fericirea, dar nu şi drumul lin care vine odată cu ea, deşi viaţa clar nu înseamnă doar fericire ori suferinţă, dar idealismul creşte în sufletele şi minţile oamenilor, până când ajung să creadă că întradevăr acea formă ideală a vieţii poate întradevăr exista. Nici măcar în basme, dar mă întorc la ideea de unde am plecat şi tot n-am argumentat-o.

Eu îmi doresc viaţa, cu hârtoapele ei pline de noroi adesea, ori de venin şi uneori gropile ce ne duc într-o altă lume, numită de unii, generic, "paradis", unde drumul e lin, până la următoarea groapă ce ne conduce înapoi de unde am plecat. Nu e oare mai plăcut să sari, decât să mergi pe un drum lung, unde nu zăreşti nimic, într-o zi de vară? Ar fi ca un drum infinit prin deşert, cum era şi în legenda aceea cu emirul de a murit în drumul către Meka, spre deosebire de cerşetor, care şi-a ales drumul mai lung, dar mai uşor şi care a reuşit să intre în Meka de pe Pământ, dar fără vreo plăcere sufletească adevărată. Săracul emir a trebuit să înfrunte un drum lung, lin în aparenţă, fara nicio urmă de om ori de lighioană şi nici vreo oază care să-i aline sufletul, dar el a intrat în Meka cerească. Deci, acesta e drumul lin, fără nicio denivelare, pe care mulţi şi-l doresc. Eu zic, că plin de obstacole, drumul e mai placut şi e sigur că vei avea mai mulţi tovarăşi de drum, deci astfel şi întâmplările noastre, în cărţi ori basme, în filme ori teatru sau simplu în viaţa reală, sunt pline de gropi şi munţi pe care trebuie să-i înfruntăm până ce ne-o veni vremea să închidem ochii.

Aşa şi acum, când îmi zisese că ar fi trebuit să mă ascund de lumea în care trăiesc, am preferat să ies şi să înfrunt vârtejul mării, în plină furtună, oriunde voia Domnului ar fi să fiu aruncată apoi, pe uscat ori în mare, vie ori moartă, căci totuna mi-e. Viaţa oricum îşi are capătul ei la un moment dat şi cât mi-o fi dat să trăiesc, trăiesc cu bucurie.

Poate că am greşit eu..

2010-08-25T21:28:00.002+03:00

Să nu uit.. să nu uit.. să nu uit. Dar cum aş putea?
Sunt ani, sunt zile, săptămâni pe care nu le-aş putea uita nicicând, dar mai ales dorinţa de a te ajuta n-o s-o uit. Şi tot eu am fost rea, nereuşind să mă ridic la nivelul pe care tu îl impui, prin tine..
Acum nu mai sunt la fel de sigură, nu mă mai simt la fel de vinovată şi-mi pare rău să scriu şi să gândesc aşa, însă chiar meritam să fiu minţită?
Încredere, oarbă să ştii, şi nu te-aş fi condamnat pentru nimic căci mi-eşti drag. Încă eşti. Eu nu pot să uit.. nu. Cum aş putea? :)
Dar tu câte nu ai uitat despre mine, despre noi sau măcar ce-am încercat eu să înnod? Nu te acuz, păcat. Sau poate doar acum încerc s-o fac, dar nu îmi iese şi.. şi mă pierd în gânduri şi amintiri, în încercări şi în gândul ăsta de acum.. Şi doare.
Te rog, te rog să-mi spui: am meritat?
Dar nu mai pot să cred la fel, nu în tine şi cu atât mai puţin în acel noi în care tu nu mai credeai de mult. Şi-atunci durea, însă încă speranţa-mi mai trăia.
Te rog, te rog să-mi spui: am meritat?
Îmi cer scuze că am încercat. Acum am înţeles tot ce-ţi doreai. Îţi mulţumesc că m-ai făcut să înţeleg.

Link
It's gone. :) Şi-mi pare rău. O să-mi fie dor de tine şi te rog să nu uiţi: te iubesc, prietene!

2010-08-25T02:45:00.001+03:00

Adriana feat. Adi Cristescu - Spre lumină
link.

:)

2010-08-21T20:23:00.001+03:00

Toujours

Summer days

Model: Codruţa
2010, Nikon P90

Mi-e dor de toamnă.

2010-08-21T20:21:00.001+03:00

O pală parcă aspră de vânt îţi îneacă simţurile în nimic, însă îţi lasă senzaţia de bine şi de toamnă, locul perfect unde te-ai pierde în fiecare an dacă te-ar lăsa lumea asta să-ţi trăieşti tristeţea în pace.
Începi să vezi lumina aceea ce aduce a vechi şi totuşi a nou în viaţa-ţi scurtă şi te gândeşti la acel miros ce te încânta şi-ţi aduce mereu aminte că ai pierdut atâtea pe drum şi acele atâtea sunt lucruri minunate, mult mai frumoase decât tot ce ai acum. Şi ce dacă nu erai superior celui de acum? Poate că într-un fel erai şi mereu vei fii, tu cel de atunci, tu cel frumos şi care nu-şi pierdea gândurile pe alte drumuri decât cele ale toamnei.
Te atinge şi te arde cu amintiri, îţi lasă o urmă pe păr, pe umărul golit de vară şi pe buzele încrustate de atâta căldură şi atâta răutate găsită în priviri. Priveşti cu ochii blânzi cum înc-un an mai trece şi cum totul se regăseşte în acelaşi loc plin de adoraţie şi de iubire. Ce îţi mai doreşti? Să treacă, să revină, ori să rămână pe loc momentul acesta de dulce răcoare şi melancolie dorită, mult aşteptată peste vara dogoritoare şi peste primăvara ce aduce a înnoire? Tu nu-i crezi şi nu vrei să accepţi, căci tot ce-i nou şi tot ce-i bun acum revine, acum îţi adoarme simţurile şi te trezeşte într-o nouă viaţă, într-un loc ce l-ai ales uşor în timp, peste iarnă şi primăvară, dar mai ales peste vară.
Şi mie mi-e dor de mirosul de struguri copţi, lucind în amurgul de toamnă şi de gutuiul ce-mi aşteaptă atingerea, tremurând atins înainte de pala de vânt, dulce şi aspră. Şi chiar şi se căldura ce-ţi amorţeşte privirea. Mi-e dor, mi-e dor de toamnă.

2010-07-27T15:17:00.003+03:00

Random street image in Bucharest.

Summer's colours I

Summer's colours II

I believe that flowers are summer's colours, in any shape or actual colour.

2010, Nikon P90

Not best, but struggling to be better. :D

Vali

2010-07-26T14:17:00.003+03:00

A boy I know :) .
Thanks!

2010, Nikon P90

First steps

2010-06-25T07:05:00.004+03:00

A little kitten I found a few days ago on my front porch, actually on the bench I have there, with it's mother. It seemed to be only a few days old and it is such a cutie, I can't believe I can't keep it. But unfortunately I can't so I can only hope I find such a cutie again when I go to college. :D
Click on the first or second photo to redirect you to my DA page. (Deviant Art)

Şi curcubeul promis. Fără vreo editare..

02.

2010-06-24T03:56:00.006+03:00

01. Click

02. Click

Recomandări:

National Geographic: 2012, the Final Prophecy, documentary (cred că merită văzut. Oferă o explicaţie paluzibilă a gândirii maya, a ceea ce noi ştim doar ca 2012 şi cam atât, fără informaţii suplimentare. Ne arată ideile şi cum s-a ajuns la ultimatum-ul de 21 decembrie 2012. )
181.0 The Buzz FM click
Video click
Why does E=mc2? And why should we care? click (despre asta voi vorbi într-un alt post, căci cartea tinde să fie foarte interesantă. Mie una îmi place şi sunt aproape de final. )

Hayabusa şi revenirea pe Pământ

2010-06-23T03:30:00.004+03:00

Şi eu de ce locuiesc într-un loc unde nimic nu se întâmplă? Noroc cu internetul.. şi utilizarea lui în scopuri folositoare, ca în cazul de faţă. Poate pentru unii nu e nimic interesant, dar omenirea merge mai departe şi noi stăm şi ne uităm ce variantă nouă mai apare la Yahoo!Messenger (nu eu, eu tot o varianta veche păstrez şi totuşi şi aici unii evoluează şi mulţi rămân la stadiul "cf? asl, pls", asta dacă se mai foloseşte cea din urmă formulare), ce a zis vedeta "nu ştiu care" şi continuăm să ne ocupăm timpul cu lucruri inutile chiar şi atunci când ne dăm seama că de fapt viaţa nu e doar atât cât vede un om care nu încearcă să vadă mai mult.
De ce trebuie să vadă lucruri superbe ca acestea doar cei care locuiesc în Australia, SUA, America de Sud sau Anglia (sau oricare alt loc ce vede asemenea evenimente pe viu) ? Măcar indirect, tot frumoase rămân. :)

Enjoy!

A Light in the Sky

The Japan Aerospace Exploration Agency’s Hayabusa spacecraft streaked across the sky like a saber of light through the clouds as it re-entered Earth’s atmosphere over the Woomera Test Range in Australia. In Kingoonya, the spacecraft’s re-entry was visible to the human eye for only 15 seconds. Image Credit: NASA/Ed Schilling

O sondă spaţială japoneză şi-a încheiat misiunea de cinci ani de explorare a asteroidului Itokawa şi a revenit pe Terra cu o capsulă conţinând mostre de pe suprafaţa acestuia, transmite Reuters. Sonda Hayabusa a aterizat în sudul Australiei, lăsând în urmă o dâră spectaculoasă de lumină.
Capsula care transporta probele a reusit să "supravieţuiască", a declarat purtatorul de cuvânt al Agenţiei de explorare aerospaţiale din Japonia.

Dupa răsăritul soarelui, oficiali ai apărării australiene au dus localnici aborigeni în locul în care sonda s-a prăbuşit pentru a vedea dacă zonele sacre din Woomera, sudul Australiei, au fost afectate. Liderii indigeni şi-au dat acordul ca echipa să recupereze capsula.

VIDEO click

Hayabusa, cunoscută iniţial ca MUSES-C, a fost lansată pe 9 May 2003 şi a ajuns aproape de Itokawa la mijlocul lui Septembrie, 2005. După ce a ajuns în apropiere, Hyabusa a studiat forma, mişcarea de rotaţie, topografia, culoara, compoziţia, densitatea şi istoria asteroidului, în noiembrie 2005 încercând să aterizeze pe asteroid şi să preia mostre. Nava s-a întors pe Pământ pe 13 Iunie 2010.

Cercetatorii speră că mostrele îi vor ajuta să descifreze modul de formare a sistemului solar şi să ofere informaţii asupra riscurilor unor impacturi cu asteroizi. Analiza probelor va dura cel puţin şase luni.

01. Click

Surse:
1. , 2. , 3. , youtube.

Solstiţiul de vară şi inundaţia din Tulcea

2010-06-22T22:59:00.005+03:00

Azi a fost un peisaj puţin ciudat, poate prima furtună de genul acesta din vara acestui an. Evenimente aş putea spune, furtuna s-a "dezlănţuit" imediat după solstiţiul de vară, premergătoare fiindu-i căldura de ieri. Filmarea cu inundaţia din centru a fost ştearsă de pe youtube, însă cei care se aflau pe acolo ştiu. Eu nu m-am mai deplasat aşa cum trebuia, însă aş fi înfruntat ploaia de două ori azi: şi dimineaţa, dar şi seara.
Oricum, câteva informaţii despre solstiţiul de vară. Enjoy!
Voi reveni şi cu câteva poze cu (,) curcubeul de azi. :D

NASA - click

Denumirea de solstiţiu provine din latinescul solstitium, format din sol (soare) şi stitium, de la verbul sistere (a se opri, a rămîne constant; v. a sista). Spre deosebire de celelalte zile din an, cînd unghiul făcut de soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimbă semnificativ de la o zi la alta, la solstiţii acest unghi devine staţionar, din cauza inversării sensului său de variaţie.

În astronomie se numesc solstiţii cele două momente din an când planul determinat de centrul Soarelui şi de axa de rotaţie a Terrei este perpendicular pe planul orbitei ei. În cele două momente ale anului unghiul făcut de razele soarelui cu orizontul la amiază este cel mai mare (vara) sau cel mai mic (iarna) din an. Variația acestui unghi în cursul anului se explică prin aceea că axa de rotație a Pămîntului nu este perpendiculară pe orbita lui.

În jurul datei de 20 sau 21 iunie în emisfera nordică are loc solstiţiul de vară; în preajma acestei date, la trecerea meridianului, soarele se ridică deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maximă. Simultan, în emisfera sudică are loc solstiţiul de iarnă, cînd înălţimea soarelui deasupra orizontului şi intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud soarele nu răsare şi se află la unghiul maxim sub orizont).

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pamântului fenomenul se derulează în sens invers.

Sursele:

1. , 2. , şi blogger.com, care mi-a permis să văd imaginea cu soarele de la NASA.

An	Solstitiul de vara iunie (ora de vară a României)
An	zi	ora

2010	21	14:28
2011	21	20:16
2012	21	02:09
2013	21	08:04
2014	21	13:51

01.

2010-06-22T18:33:00.004+03:00

Acum un an, în Sibiu.
[One year ago, in Sibiu. Lightning storm. ]

1.Click
2.Click
3.Click

2010-06-08T22:27:00.005+03:00

So it ends..

2010-05-22T01:02:00.002+03:00

Way too many tears.. :)

http://www.youtube.com/watch?v=ELkWIGOxPyk

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

2010-05-21T14:00:00.005+03:00

Ţin minte că eram copil şi când lumea mă felicita de 21 mai nu îi puteam înţelege. "Dar ziua mea e în noiembrie." Auzeam de Sfinţii Împăraţi şi mi se zicea că până şi biserica de lângă şcoală poartă acelaşi nume, cum să nu ştiu că e ziua mea?
Ei bine, eu ştiam de sărbătoare, dar mai mereu uitam că mă cheamă şi Elena, fapt pentru care în aproape fiecare an uit că este ziua mea de nume. Ieri (azi noapte) mi-a adus aminte o prietenă, urându-mi "La mulţi ani, să trăieşti cu numele." Mi-a luat ceva să mă dezmeticesc şi să zic mulţumesc, pentru urare şi pentru că mi-a amintit.
La mulţi ani şi să trăiţi cu numele pentru cât mai mult timp tuturor celor care poartă numele de Elena sau Constantin!
Eu, totuşi, sărbătoresc abia pe 3 Iunie.

[Din diverse surse]

Despre Sfânta Elena se spune că ar fi fost fiica unui hangiu care, pe la anul 270, s-a măritat cu generalul Constantinus Clorus. Din căsătoria lor s-a născut, în anul 274, la Nish, în Serbia, fiul lor Constantin. Când, în anul 292, Constantinus ajunge Augustus este silit să o repudieze pe soţia sa Elena, deoarece legea romană nu permitea căsătoria dintre un patrician şi o femeie de rând. Proaspătul împărat se căsătoreşte cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximus.

Constantin conducea armatele în Britania şi, când tatăl său moare, în anul 306 legiunile britanice îl aclamă pe tânărul comandant Augustus. Îndată o cheamă lângă el pe mama sa Elena, căreia îi dă titlul de Nobilissima Femina, iar după ce va deveni împărat al întregului pământ, Elena va primi cea mai înaltă onoare la care putea aspira o femeie, titlul de Augusta.

Pe Elena, însă, asemenea titlu nu o încântă, fiind în perioada în care, cunoscând şi îndrăgind credinţa creştină, vede diferenţa dintre deşertăciunile lumii şi ceea ce este etern. În jurul anului 312, în vârstă de peste 60 de ani, Elena a devenit creştină, însă era atât de cucernică, încât contemporanii ei credeau că este creştină din copilărie. Se îmbrăca sobru, dădea de pomană săracilor, prizonierilor şi făcea donaţii bisericilor.

Evenimentul cel mai cunoscut legat de viaţa sfintei Elena este găsirea sau descoperirea Sfintei Cruci care, probabil, este doar o legendă. Cert este că, în anul 326, Sfânta Elena a vizitat Ţara Sfântă, a construit bazilica de la Bethleem şi a proiectat o alta pe Muntele Măslinilor, la Eleona, pe care Constantin a construit-o, apoi, în amintirea mamei sale. Elena şi-a petrecut mare parte din anii care i-au rămas în Ţara Sfântă, eliberând prizonierii, ajutând pe orfani şi pe cei nevoiaşi, susţinând conventuri şi făcând donaţii oraşului şi diferitelor persoane, patronând construirea sanctuarelor şi adunând relicve. Se spune că a trăit în mod umil într-un convent, unde se ocupa de lucrurile cele mai înjositoare. A murit în Palestina, în 329 sau în 330.

Autori ca Sulpicius Severus, Ambroziu şi Rufinus susţin teoria că Sfânta Elena a găsit Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Cristos, iar noul Martirologiu Roman, spre deosebire de cel precedent, afirmă că Sfânta Elena nu numai că s-a dus în locurile unde Cristos s-a născut, a murit şi a înviat, dar că „a găsit ieslea şi crucea Domnului” („praesaepe et crucem Domini invenit”). Omilia Sfântului Ambroziu, din anul 385, constituie prima atribuire oficială a găsirii Sfintei Cruci de către Sfânta Elena. Însă Sfântul Ieronim, care a trăit aproape de Bethleem, nu menţionează numele împărătesei în povestirea descoperirii Sfintei Cruci, iar Eusebiu nu spune că Sfânta Elena ar fi mers în Ţara Sfântă pentru a găsi Crucea Sfântă.

Mormântul Elenei era lângă biserica Sfinţilor Marcelin şi Petru din Roma, prima biserică construită în memoria martirilor. Din secolul al IX-lea abaţia de Hautvillers, aproape de Reims, susţine că are în grijă corpul său. Sfânta Elena este invocată pentru găsirea obiectelor pierdute, pentru vindecare de epilepsie şi de tumori. Este, de asemenea, apărătoare împotriva focului şi protectoarea fabricanţilor de cuie şi ace, precum şi a vopsitorilor.

SURSA

Constandinul Puilor

La 21 Mai, în calendarul popular e sărbătoarea păsărilor de pădure, numită Constandinul Puilor sau Constantin Graur. Se crede că în această zi păsările îşi învaţă puii să zboare. Nu se lucrează, altfel recoltele vor fi mâncate de păsări. Această zi e considerată ultima în care se mai pot semăna porumbul, ovăzul şi meiul. Se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă. Este ziua când ciobanii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor plăti să le păzească în vremea păşunatului. Se măsoară pe răboj laptele de la oile fiecăruia. Femeile înlătură cu aghiasmă şi tămâie duhurile rele.

Ca apărare de puterile necurate, ţăranii stau în jurul unui foc. Prin fumul acestui foc sunt trecute şi oile, ca să fie ferite de rele câtă vreme vor sta singure, la stână.

SURSA

1.

2010-05-19T23:42:00.003+03:00

Era legat de ceva.. minunat, parcă. Mhm. Parcă..
Şi ai fi zis că leagănele, oricât de grele, oricât de uşoare, tot în contra vântului se mişcau, căci aşa le plăcea lor să fie: speciale, ele, doar ele îmtotriva vântului într-un mod atât de natural, atât de uman. Stai! Natural şi uman? Parcă nu mai are nicio logică, nu? Niciuna.

Aşa-mi aduc aminte de mine şi de ei, da! Mai ales de ei.
Pe o plajă pustiită de mult prea mulţi paşi şi adidaşi ce i-au bătătorit nisipul, alături de o ploaie rece în plină toamnă, acolo se găsesc imaginile adevărate, acele imagini ce nu ştiu să mintă, nici n-au ştiut vreodată.
Un strop m-a recunoscut. Am mai fost acolo, amândoi, odată demult şi acum îmi mângâie simţurile aşa cum l-am învăţat data trecută. Încă mai ţine minte şi se pare că nici eu nu m-am schimbat. Îmi plac aceleaşi lucruri, uneori.. Şi singură, tot la fel îmi place ploaia, însă fără ei.. fără ei e mai calmă şi mai nepăsătoare. Mai puţin acel strop. El mă ţine minte, da. Mai ţine minte.

Şi-n mână ţin o foaie, prea uşoară pentru mintea mea. Nicio amintire nu-i încarcă ţesătura aproape putredă, putredă căci nimeni n-a avut nevoie vreodată de ea, mirosu-i fiind putred de nou. Nu, nu-mi place aşa. Dar încep să scriu, încerc s-o încarc cu amintirea ce-o port cu mine mereu. Alţii, când văd o foaie veche gândesc într-un mod automat că este nefolositoare, dar ce ştiu ei?
Eu scriu, scriu o scrisoare către mine. Ce contează din adresă e doar timpul, căci acela va diferi, în principiu. Locaţia, adresa.. Contextul social le va dirija, dar scrisoarea le va şti. Destinatar: anul 2008, anul 2012. Scriu două. Eu din trecut şi eu din viitor, să vă aduceţi aminte şi să ţineţi minte.
Şi voi tăia multe rânduri, şi voi fi nehotărâtă. Fiindcă sunt, încă sunt şi ştiu că şi voi sunteţi. Confuză. Dar foaia n-o voi schimba, căci aşa voi înţelege ce-am gândit, de ce-aş avea grijă să fie o foaie curată, nefolositoare pentru un suflet ca al meu?

Dar nu mai ştiu, nu vă mai ştiu, şi nu mă mai cunosc pe mine. Mă uit printre rânduri.
Mă voi găsi atunci când voi citi din nou.

Yellow and blue

2010-05-02T19:13:00.005+03:00

Zile.
E vorba doar de zile. :)
(trecut, viitor, dar niciodată prezent)
Şi mâine revenim, cu mintea mai aproape.

Yellow and blue

Despina

2010-04-30T22:14:00.004+03:00

It's been a while

Chase the wind and warm me up

Forsaken

Despina
2010.
Nikon P90.

2010-03-11T21:44:00.001+02:00

It seems like so long ago, but after all, despite everything I seemed to have before, you are my first love. And it annoyingly continues.. For me.

Primăvară?

2010-03-06T06:50:00.004+02:00

Ar fi trebuit să vină primăvara.
04:xx (cine ştie şi câte minute, poate chiar mai devreme de ora 4. eram în pat şi cu ochii închişi de pe la 2, 2 jumate ) : "Hai să băgăm lămâiul în casă."
Ameţită de somn, m-am certat cu mama/pereţii/lămâiul, dracu' ştie, important e că am băgat lămâiul în casă şi am îngheţat toată.
"Au anunţat că ninge încă vreo 4 zile."
Şi uite aşa se fute tot.

Încă un "La mulţi ani!"..

2010-03-06T01:51:00.003+02:00

Văd cum timpul trece incredibil de încet pentru tine şi incredibil de repede.. tot pentru tine, ca să nu fiu egoistă şi să fiu iar eu aici. Şi ştii, totul se leagă iar de mine şi de ceilalţi, că încă n-ai reuşit să te izolezi, nici nu ştiu dacă ai încercat.. Ideal ar fi să poţi. Poate. Important e că te afectez şi mă zdruncini ori de câte ori ne ştergem unul de altul prin cuvinte, menţionări, memorări inoportunante şi evident nedorite. Sau poate mă aprind degeaba şi tu chiar ai uitat.
A fost dureros să vezi tot şi să nu mai ştii nimic, fiindcă ceva se plăsmuia fals ori real în faţa ta, doar ca să întunece prezentul, ca o plasă ţesută mult prea des de minciuni şi încercări de a uita, de a şterge. Dar nu poţi decât să te amăgeşti astfel, că ai vrea să fi văzut, să fi înţeles de ce tu, de ce altul şi de ce niciodată prezent. Oh, dar cât timp a trecut.. Acum probabil e o fericire împinsă peste limitele admise de cei din jur. Şi e lungită prea mult atunci când alte substanţe par să te "ajute". Te ajută?
Dar eu (na, că sunt egoistă!) tot nu o să uit, chiar de undeva acolo se pierd toate acele zile şi nopţi, seri şi greşeli, cântece (alea nu se uită.) şi minunate poveşti împletite de mâini neglijente, care ar sparge până şi-o pernă de puf. Ciudat e că au fost mâinile noastre şi nu am putut avea grijă de nici măcar atât, însă ştiam că oricum ar fi era o magie a unor copii. Ei bine, pentru mine a fost. Acum cred că nu mai cred nimic. În tot ce am crezut.. Se pierde şi s-a pierdut pe o plajă gri şi rece de vară. Ori pe nişte scări alături de nişte glumeţi. Îmi pare rău, cumva, şi de serile acelea pierdute în gânduri idioate şi nu mă mai justific. N-am zis adio, dar nici înăuntru nu cred să te mai invit vreodată.
Ştii, aveam pretenţia să mai pot scrie ca acum doi ani când totul era cumva inocent, cel puţin în imaginaţia mea şi cred că din punct de vedere scriitoricesc/artistic acela era perfectul meu, însă nu mai simt cum simţeam, nu mai doresc cum doream şi nici ce-mi doream. Cum aş putea fi aceeaşi? Poate revenind, dar Doamne, să mor şi nu mai vreau să revin. E trecut. Eu prezent când mai am? Sunt puţin pierdută în trecut şi în viitor şi parcă mai mereu am fost.. Ei, uite asta doare. Da, doare, mai rău ca o tăietură..
Şi totuşi păcat că se pierde totul în negura prea luminată a timpului. Cum am mai zis: dacă era întunecat, lumina de orice fel putea să-ţi dezvăluie misterul, însă în lumina prea puternică nu poţi desluşi atât de multe. Aştepţi să se facă întuneric? Şi dacă nu se face niciodată, cum îl faci? Uite, aici greşeşte omul; s-a chinuit să găsească cât mai multe moduri de a lumina un loc, dar cum îl întuneci când lumina e prea puternică de pătrunde prin orice ţesătură? Oricum noi evoluăm.
Dar azi, azi doar vreau să te felicit şi să-ţi spun "La mulţi ani!" căci meriţi mulţi, copile! Mulţi şi frumoşi, incredibili.. sau oricum ţi-i doreşti tu, căci eu nu mai ştiu ce e fericirea şi frumosul pentru tine.
Să ai multă grijă de tine. :)

Şi nici măcar o poză nu avem..

Afectată

2010-03-04T20:28:00.004+02:00

Mă simt afectată de tot ce e în jurul meu, chit că mi se întămplă mie, chit că nu. E ca şi cum nenorocita asta de empatie nu ar mai cunoaşte limite şi mă lovesc de nişte pereţi unde nu cunosc nimic, nu mă recunosc nici măcar pe mine.. Şi influenţa se simte de acum, nici nu vreau să mă gândesc mai târziu.

O ţigară fumată pe jumătate, iar decorul nu mă încânta.
-Hai să mergem mai încolo..
Ea veni după mine şi după ce îi povestisem ce mă afecta atât de tare încât să vreau să fumez, se uită ciudat la mine şi-mi reţinu privirea:
-Şi ce te faci când problemele tale o să te afecteze? O să te vizitez la nebuni?
-Posibil..

[La mulţi ani!
:x Andreea]

La mulţi ani!

2010-03-04T05:22:00.005+02:00

Nici nu ştiu ce aş putea scrie despre tine, poate doar că, cu cât trece mai mult timp cu atât mai mult sunt convinsă că sunt o norocoasă că te-am cunoscut. Şi pe lângă asta, faptul că-mi eşti prieten.. Ce-am făcut să merit?
Au trecut trei ani, aproape, fiindcă ştiu că unul dintre primele lucruri pe care ţi le-am zis a fost "La mulţi ani" şi trecuse de puţin timp ziua ta. Şi apoi au urmat multe discuţii. Ai un fel, un mod de a fi care parcă te invită înăuntru, într-o prietenie/conversaţie şi apoi nu mai poţi ieşi, nici dacă vrei. Bine, întrebarea este: vrei? Nu poţi să vrei, asta-i "problema". [:))]
Au fost multe care s-au întâmplat, care au trecut, care au părut ciudate sau nu, care ar fi fost poate mai bine altfel, dar mult mai bine e aşa, căci aşa te ştiu şi aşa vreau să te ţin mereu minte! Plin de energie. :D
Ultima dată când ai venit acasă, aka Tulcea, şi când eram la Vali am pus o piesă pe care am zis să o ţii minte şi să ştii că se potriveşte mult. Foarte mult! The Noisettes

Serios mi-e greu, mi-e foarte greu să scriu, poate nici dacă ai fi aici n-aş ştii ce să-ţi zic, însă un lucru ştiu să-l zic: mulţumesc din suflet!
Şi gata, tac! [Ai schimbat prefixul, băăăă.. :D]

Mi-e dor..

2010-03-04T04:48:00.004+02:00

Vama Veche
De ce? Pentru că mi-e dor de vară şi pentru că melodia asta îmi aduce aminte de ea, deşi vara mea nu a însemnat niciodată Vama, decât în sinonimie cu muzica. Şi pe lângă asta îmi aduce aminte şi de ce frumos era acum vreo 2 ani. Un om, o chitară şi multe alte amintiri. Ei, uite asta mă bucură. Să mă uit în urmă şi să realizez că am multe amintiri şi cutiuţele aşezate dezordonat în mintea mea (cum de altfel sunt oricum: o dezordonată) sunt pline, uneori prea pline ca să le pot pune vreun capac şi să uit pentru perioade definite/nedefinite de timp, depinde de stare şi alegeri.
Şi uite aşa mi se face dor şi mă apucă un dor de ducă, numai numai de s-o încălzi. "Dor de ducă" chit şi pentru ore întregi de acasă, să rătăcesc prin oraşul ăsta prea mic, poate în locuri unde acum îţi îngheaţă până şi basca. E primăvară, dar e friiig fraţilor, frig! E drept că parcă se mai îndreaptă vremea, dar când îi aud pe unii "vreau zăpadă" sau "au anunţat că iar se răceşte" îmi vine să-mi fac crescătorie de aripi şi să plec cine ştie unde. Am vrut şi eu zăpadă, dar de două ori şi mi-a ajuns.
Ehe, dar vara pare departe când e aşa frig şi e stresant de aprope dacă începi să pomeneşti de bac şi admitere, că aşa cum zicea şi văru-miu acum vreun an:"ce ocupaţii ţi-ai găsit şi tu", când "hoinăream" prin Bucureşti cu Cambridge-ul (aka examen; n-am eu norocul să fi intrat la facultate cum de altfel - da, felicitări Andreea- a reuşit o fostă colegă de-a mea). Acum preocuparea mea este nenorocirea asta de bac care nu mă stresează atât cât reuşesc să o facă cei din jurul meu. Am avut buna inspiraţie să-i trântesc mamei pe masă ideea că nu mă stresează şi nu mă interesează aşa de tare. Că o să-l iau şi cu asta basta. Ghici ce? A tăcut. Aşa că nu merge nici cu lamentarea ("Aud prea des despre asta, nu poţi să taci?" ori "E greeeeu, de ce mă mai stresezi şi tu?") şi nici cu "Lasa, că-i uşor.", că de, dar dacă nu-l iei? A fost mai simplu. "Îl iau"; "Ştii tu?"; "Da!" şi-am terminat discuţia.

Acum revenind la alte preocupări mai "preocupative" (nu ştiu de ce am scris asta), nu am mai citit de multă vreme o carte bună, fie ea de autori autohtoni, fie de cine ştie ce alt autor, dar tradusă în limba română, că-i dulce al naibii. Şi a început să mi se facă dor. Ţin minte că acum vreo trei veri digeram şi câte o carte pe zi şi nu că era mare fiţă, deşi ce-i drept, am început să citesc atât de mult pentru că aveam o prietenă care citea mai mult ca mine şi nu-mi plăcea treaba asta. Eh, apoi am prins gustul şi lasă-te dacă poţi. Şi pe lângă asta, efectele se simt acum, pe lângă limbaj ori diverse cunoştinţe: am inversat ziua cu noaptea şi poate de aici şi problema mare cu somnul. (Problema cu somnul este problemă de sine stătătoare, amplificată evident de minunata idee de pe atunci, să citesc noaptea.)
Rămăsesem la fiţă şi la câte o carte pe zi. Ei bine, mi-au plăcut mult cărţile citite atunci şi multe le-aş relua. Aşa a început să-mi placă marele Dostoievski ori John Fowles. Zic de ei că mai ales ei mi-au plăcut şi îmi aduc aminte şi azi fragmente din cărţile lor, deşi poate n-am înţeles chiar totul. Cred că voi reveni la acele cărţi şi voi lua la "mână" şi neuron şi filă fiecare cărticică pe care o voi găsi. După sau înainte de bac? E, hai, dar am nevoie aşa de o destindere, că parcă prea mult aud/citesc despre română, fizică şi mate. Nu merit? Doar de aş avea timp.
De unde dintr-odată şi chestia asta cu cititul? Păi vorbea deunăzi profa' de română de "Moromeţii" şi altele şi mă gândeam că aşa, ca ajutor, trebuie să recitesc din bibliografia pentru proba din vară şi eventual să citesc ce n-am citit, dar mi-a venit cheful de ceva mai bun, cel puţin în concepţia mea de puştoaică de 18 ani. Asta de m-aş asemăna cu restul.

Oricum, recomand cei doi autori pomeniţi mai sus şi o primăvară frumoasă!
P.S.: Ştiu că pare un amalgam de idei într-un post prea lung, dar toate se leagă de vară şi timp liber. Revin: mi-e dor de vară, oricare din cele trecute ar fi să se nimerească a fi trecută în conştient.

Martie..

2010-03-01T23:37:00.003+02:00

Îmi place când prima zi a lunii cade chiar într-o luni. E ca şi cum toate forţele Universului se unesc în acea zi şi nu zic că e mai bine, mai cald sau mai frumos, dar e ceva.. Un ceva pe care mereu l-am observat şi care mi-a plăcut, într-un fel ciudat, şi azi l-am simţit din nou. În aer ori în suflet. Dar ce contează?
Martie.. Îmi place cum sună, indiferent de tot ce înseamnă luna aceasta. Are şi o oarecare rezonanţă în sufletul meu din varii motive, dar hei, nu e normal să iubim o astfel de lună, care aduce alături de ea oameni şi lucruri frumoase ori urâte, dar memorabile? Însă rezonanţa "muzicală" e mai departe de oamenii pe care îi poartă în sânul ei luna asta de primăvară.
Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă ataşaţi de un cuvânt fără să ştiţi de ce, ori cum a rămas acolo şi să trezească un oarecare sentiment în sufletul vostru mare/mic/negru/albastru/posomorât/vesel, indiferent cum ar fi el? "Martie" nu e singurul, dar dacă tot a început primăvară, acesta este unul dintre acele cuvinte.
Ţin minte că vroiam odată să scriu ceva şi făcând referire la timp m-am gândit automat la martie, ca şi cum atunci şi doar atunci poate totul să înceapă şi cine ştie, poate tot atunci se poate şi sfârşi ca mai apoi să existe un alt capăt, o altă linie, sub care stă scris neglijent: "Start".
Multe şi puţine, urâte şi crescute de un sân cald al unui suflet.. Mi-era dor de martie!

Good morning

2010-02-25T21:07:00.002+02:00

I thought you left back then and yet I saw your always dirty of feelings scarf through my barely opened eyes. I guessed you just got it off, sick of how much it smelled like me and our mornings together, how much it felt as my skin and yours next to each other. But you came next to me and I felt your body trembling. That's when I opened my eyes wider and wider, staring shocked at your fingers struggling to do something you always denied you could do.
The piercing sound of a torn scarf made me think of all the moments I asked you to give me a piece of you, a piece of that scarf you so much cherished. And now you gave the once very wanted pleasure and now so heart breaking moment.
"Good morning!" you kissed me lightly on my trembling lips and threw the half of the scarf that was supposed to be yours and kept mine.
"Good morning.."

.Random.

2010-02-13T23:43:00.003+02:00

-Pe noptieră, zâmbi Ilinca, un zâmbet de care ţi-ar fi fost dor oricând, să simţi colţii ascuţiţi cum îţi sfâşie carnea şi partea aceea eternă, dar pe care nimeni nu o vede cu adevărat pe care ei au numit-o suflet. Aşa simţeai că trăieşti şi îţi era dor chiar şi atunci când te ataca şi îţi lăsa viaţa pustie. Aparent pustie.. Căci astfel învăţai să vrei mai mult, să mai vrei măcar încă odată, să-i mângâi colţii şi să le ceri să le pese, să te guste. Încă odată, hai încă puţin, le-ai fi zis de o mie de ori, dar erau atât de răi, că nu se mai arătau vreodată, decât să te rănească şi apoi să-ţi arate iar că nu le pasă. La infinit.
-Şi de ce ai lăsat pozele acolo?
-Ca să doară.
Aşa ne-am obişnuit, aşa e perfect, altfel n-am fi noi, altfel aş fi plecat de mult. Mă doare, dar tot te iubesc..

Because I can always..

2010-02-04T13:03:00.001+02:00

We were dancing round and round and round, in a dark room, watching the shadows around us. It seemed we were struggling in a neverending story but it probably was what I always deserved. I laid my head on his shoulder, humming the song we were dancing on as if it was our song, but we were both hearing it for the first time and yet it connected us in a strange way.
"May I?" He gazed at me and kept mine for the entire night and all I could think of were the past times and the present where he was without his girlfriend at a party where couples seemed to be everywhere. But not us.
"Uhm.." The words were unbearable, making my throat burn and scream for a sort of cure which was unavailable for me. Always unavailable..
He saw my eyes flicker to that guy more than just once that night and he did not want to admit the fact that I could have a life where he wasn't invited, to be admired by many others who might deserve me. He always claimed he wasn't the one for me, he didn't deserve me and yet why did he never let go?
"Go." he whispered, with choking voice and a light smile, smile which was erased soon after I took his hand.
"Okay" I accepted, unsure, stepping next to that boy I somehow liked and who always dragged me back to that go-and-leave story. My love was claimed by many and given to one, one who accepted it as it was his and only his to take and never gave anything back. Having a story that never happened, yet something odd to remember made us smile and live off those light, for others, memories, yet strong and perfect for us.
"Lovely song, isn't it?" His attitude made me want him so bad, that I always lost myself and showed my feelings but I had decided not to give up that night.
Of course. I thought. Lovely, as it always is, but never conclusions drawn, always leaving, never coming at the right moments, but when you wish. To smile was too odd for me, but I smiled and danced through many songs with the same boy, the boy who came back again..
"I.. think that.." but could not manage to say another word, because his lips were now locked to mine, a kiss I felt before, but never had feelings for. Tears started to flood my blue eyes, my heart decided to stop, my breath was taken away and life was drained out of me, without asking for permision. "Why?" All the unsaid words were now concentrated in that only question, every thought flowing trough my mind yelled silently, just because I felt those lips I haven't felt in a long long time. "You had a person to come back to, why me now?"
That might have been the biggest mistake I ever did because nothing could have hurt more than those somehow true words. It was easy for them and I have never done a thing to stop it. I should have never wanted to hear that answer. Asking for it I have let my own life escape my body, in a way no one ever did.
"Because I can always come back to your broken heart.." he said and froze me with a hug I am always feeling, burning my skin.

Anxiety

2010-01-22T21:11:00.005+02:00

Murdară de noroiul anxietăţii, mă strecor prin locaşurile cele mai ascunse ale clădirilor şi aleilor, să nu pot fi văzută. E prea multă lumină aici şi parcă soarele ar fi un reflector pe scena asta murdară. Mă prinde în plasa aceasta atât de fină de particule de lumină şi oricât mă zbat, par să mă afund şi mai tare în ea, defectele par să mi se vadă din ce în ce mai bine şi sufletul meu jeleşte după întuneric. Era mai uşor..
Dar noroiul se vede la lumină şi sunt arătată cu degetul, căci toţi ştiu. De ce ar putea un om să fie murdar de noroiul asta colorat astfel, ca un curcubeu, fals şi apatic? Ochii mi se mişcă neîncetat în orbite şi numără prea multe mâini întinse, retina se blochează şi eroarea e mult prea mare ca să te mai poţi întoarce printr-un buton de "back" şi să ştergi greşeala.
Mi-e frică.
Mi-e frică de voi şi de EL, de schimbarea pe care o anunţă voci necunoscute prin cutiile acelea cu sunete, imagini şi suprficialitate, dar mai ales de mine, căci eu sunt monstrul. Eu sunt monstrul care îmi va devora sufletul putrezit, dar care există cumva.. Încă există.
Unde este leacul miraculos ce mă spală de păcatul fricii? Şi de-aş muri, căci doar de ea nu mi-e teamă, doar ea e schimbarea ultimă, care nu mă mai lasă în astă lume să fiu lumiată astfel, pusă în mijlocul indecent al scenei.
Atâtea voci şi atâtea trupuri se perindă prin mijloc, doritoare de soare, dar se pierd fad în întunericul acesta luminat în care m-am pierdut şi eu, unde şi pata de fard albastru de pe iris se vede. Colţurile întunecate sunt mai departe şi mai departe cu cât alergi către ele şi reflectorul pare din ce în ce mai mare într-un loc ca acesta..
Vreau să mă pierd în întunericul meu, să-mi pot devora sufletul în pace.
Vreau..
Mi-e frică de voi şi de mine, mi-e frică, iar dacă vorbesc se schimbă totul. Şi nu mai vreau nimic.

Monica.

2010-01-17T16:10:00.004+02:00

De la mini şedinţa foto cu Monica. Zic mini fiindcă nu prea am avut noi parte de lumină şi mai era şi frig :D .

From my mini photo-session with Monica. We barely had any light and it was cold too.

Self-portraiture +

2010-01-08T19:37:00.003+02:00

Some self- portraits I somehow like.
I love photography. I do not love me, entirely. But I kind of love these photos :D .

Two of my friends. "Always"

End - 2 versions

2010-01-05T22:22:00.006+02:00

O poveste scrisă (a doua) după ce un bun prieten al meu a scris ceva asemănător (prima). Versiuni puţin sau foarte diferite, nici eu nu ştiu, ale unui final.. Simboluri, concepte, ideea îi aparţine, deşi poate cu toţii ne-am gândit cândva la aşa ceva. Dar dacă nu scria el acum, nici eu n-o făceam. Deci, credit Cătă Quarkk. (>:D<) 1. End

sunt in fata plutonului de executie..minutele par nesfarsite. parca as vrea sa se termine odata, sa scap..toata viata imi trece acum prin fata ochilor, bune si rele, bucurii si dezamagiri, fete, fapte, locuri..preotul imi sopteste trist o rugaciune la ureche. as fuma o tigara, dar mi-am uitat pachetul pe masa, langa albumul foto..si pe deasupra sunt si legat la ochi..il intreb pe preot, dar nu are. pana la urma simt un filtru alunecandu-mi printre buze. trag cu nesat din acea otrava, dar constat cu tristete ca nu e aprinsa..bricheta..ah, bricheta aceea..era de la ea..o primisem de ziua mea, si acum probabil zacea ratacita prin vreun sertar..se anunta ca mai am 5 minute. in fata mea aud glasuri mute, care nu spun nimic, glasuri ale celor care au venit sa ma vada cum platesc pentru crimele mele. dar ce stiti voi, adunatura de ignoranti fara suflet?..cineva din gloata arunca cu ceva si ma loveste in piept, la suflet, aceasta arma si constiinta a mea..simt o particica din durerea celor pe care i-am aruncat cu sange rece in dezolare..dar in cateva clipe nu va mai conta nimic, totul va fi istorie, voi fi doar un chip pe care unii vor vrea sa il uite, iar altii il vor plange..nu, nu plangeti dupa mine, e mai bine asa!..am facut destul rau, acum trebuie sa plec..disting vocea puternica a colonelului care da ordine plutonului..s-a facut liniste. imi vine sa strig in gura mare ca imi pare rau, dar nu reusesc decat sa scap niste sunete indescifrabile printre buzele inclestate pe tigara inca neaprinsa. nu pot sa plang, nicio lacrima nu mi se scurge pe obrazul palid, dar nu-i nimic..probabil vor plange altii pentru mine..numaratoarea inversa a inceput, si ma rog sa se termine repede. cu bine.. pregatiti armele! ochiti! foc! foc? aprindeti-mi si mie tigara, va rog..

2. End - my version -

Stau dreaptă în faţa unor oameni pe care nu-i cunosc şi spre care nici nu aş fi îndrăznit să-mi mai îndrept arma. Mi-a fost confiscată. Însă ei, suflete monotone, nu aşteaptă să-mi cunoască inima, căci, zic ei, e închisă şi protejată de un trup fragil. "Scoateţi-o!" strigă toţi mut, căci doar aşa cred ei că o vor vedea în întruparea-i roşie. Şi nu înţeleg că pură nu va fi, în sensul paradoxal, de neschimbată şi mi-o cred murdară. Cineva a zis că sângele va fi negru, acela ce-mi va curge către strămoşi, ori către înaltul cerului în care speră toţi să nu ajung.
În faţa ochilor văd o lumină difuză; probabil m-au legat la ochi şi nu mai văd, nu mai văd pe nimeni şi nimic din lumea aceea ce mi-a sprijinit existenţa. Dar poate că nu mai văd demult. În celulă era tot întuneric, ori multe geamuri şi de la atâtea păcate mi-a fost luat şi singurul dar care-mi mai folosea şi de care m-a bucurat întotdeauna, oricât de josnică ori de vis era imaginea în faţa ochilor mei. Dar aud şi simt în aer ura; e un miros acru, cu puţin condiment amar, ca să-mi usture gâtul şi să mor încet, să mă doară şi pe mine. Nu ştiţi că pe ei nu i-a durut? Armele mele au fost mereu rapide şi m-am depărtat când ei nu mai simţeau. Nu i-a durut, aşa-mi zicea şi mama, căci eu mereu m-am apărat doar împotriva mirosului acesta ce l-aţi adus şi azi aici. Dar m-au lovit; s-au apărat?
Aud un suspin al vreunuia pe care nu l-am omorât şi foşnetul unei haine lungi, probabil negre, a vreunui preot. În faţa păcatelor se pleacă şi el, dar e nemulţumit. Ar fi preferat să mă sinucid, să nu-şi pângărească vocea când îmi rosteşte ultimele cuvinte dure, aspre ale lui Dumnezeu. "Nu vreau să le mai aud.." îi şoptesc, dar nu mă mişc. Mă gândesc la acel suspin. Au fost câţiva pe care nu i-am ucis şi în faţa crimei mele ei se pleacă şi mă iubesc. Am părut că sunt o eroină? Nu i-am salvat decât de mine şi nu m-am apărat decât împotriva lor, într-un cerc nevicios, ci doar bolnav, bolnav de natura umană. Aud încă odată, dar nu-mi dau seama dacă e acelaşi ca mai devreme sau cu totul altul. Şi aud şi plânsete, dar le simt ura, acră, cu condimente amare.. Ei s-au pierdut odată cu cei pe care i-am ucis şi acum doar bântuie acest pământ, rostind jalea lor, căci ce motive ar mai avea ei să trăiască? Dacă nu sunteţi păcătoşi.. veţi muri oricum. Acum adio, ori mâine adio, ajungem tot acolo. Voi sus, eu jos, dar tot ne vom întâlni la masa preoţilor să mai bem o stacană cu vin, depănând amintiri de pe vremea când noi călcam pe pământ. Voi fi jurnalist atunci, căci n-am apucat şi voi scrie o carte cu toate amintirile voastre. Ale mele sunt oricum scrise undeva, căci am păcătuit, am ucis.
Suspinele se amestecă cu vorbele preotului, care-mi rosteşte o rugăciune la ureche. Nici nu mi-am dat seama când a început să vorbească, dar îmi tot zgârie urechile. "Crezi că mai contează?" Ezită şi apoi continuă rugăciunea. Îi cer o ţigară, acea otravă ce mi-a omorât sufletul ani la rândul, dar era cea mai dulce, mă jur! Se lasă păgubaş şi iar îi aud sutana foşnind. Cred că pleacă. A terminat deja? Se aude de undeva, nici eu nu mai pot zice de unde, că mai am doar 5 minute, iar sufletul meu se încălzeşte. E oare încercarea inimii de a se inunda cu sâge pentru ultima dată, mai precipitat, ca să simtă că trăieşte? Simt între buze un filtru aspru, amar şi-mi dau seama că preotul mi-a adus o ţigară. Buzele mi se lipesc de ea şi mâinile caută bricheta, deşi mintea mea ştie că am aruncat-o atunci când ne-am certat. Era un cadou..
Minutele trec, cer un foc, dar nimeni nu mai e lângă mine. Aud armele încărcându-se şi zâmbesc cu ţigara între buze. Ştiu că par ca un şarpe malefic ce-şi caută încă preada, dar m-am lăcomit destul ca să mai vreau altceva decât un foc acum. Aud foşnetul sutanei, aud un alt suspin. Nu plânge. Oricum pe toţi ne doare-n fund de restul; aşa zicea şi Iona a lui Marin Sorescu. Îmi amintesc.. Eram copil, eram tânără.. A trecut mult de atunci: câţiva ani.
Cineva ţipă, un om cade la pământ şi aud ordinul. "Foc!" Îmi îndrept ţigara rânjind către locul de unde şuieră arma. Doamne, de-ai da un ultim foc şi acestei ţigări, atât mai vreau. Poate o va nimeri.
Cad. Simt cum cineva vine către mine, deci n-am murit. Dar ei cred că da. Aud o brichetă cum se aprinde şi sunetul ei îmi aduce aminte de toţi anii când stătea în buzunar şi de dimineţile când o aprindeam lacomă, cu acelaşi rânjet ca şi acum. A venit.. A găsit şi bricheta, iar acum îmi aprinde ţigara.
Ce dulce e ultimul fum!

Nu?

2009-12-31T03:36:00.004+02:00

Cred că a venit şi vremea mea să zic nu, să te opresc în pragul uşii doar cu privirea mea aspră şi să mă întorc în pat, aşteptâng să aud uşa de la intrare când ieşi.
Să opreşti pe cineva poate nu e atât de greu cât să te opreşti pe tine, propriile-ţi sentimente, pasiuni şi gânduri. E fenomenal când reuşeşti să te opreşti din mâncat prăjitura preferată, dar ce te faci când e complexă şi tare încăpăţânată să te răstoarne şi să te aţâţe să o placi mereu?
Aşa văd eu viaţa, căci cu rele sau bune, chiar şi în prăjitura preferată nu ne place mereu fiecare ingredient şi le adorăm pe cele ce ne-au făcut să-i punem acel tag de "preferat". Complexă cu fiecare om care apare şi fuge înspre nicăieri, doar ca să te ameţească cu o prietenie ori o iubire, cu fiecare zâmbet fugar ce te face să roşeşti ori fiecare sărut din fiecare joc la care participi voluntar, deşi ai semnat involuntar pe lista de participanţi. De ce voluntar? Fiindcă punctul se poate pune oricând după predicat într-o situaţie corect socială/ morală etc. E doar un punct, cel mai uşor semn de făcut şi cel ce consumă cea mai puţina energie şi cerneală, însă sacrificiile şi consecinţele ce-i urmează, ori doar povestea din mintea noastră ne opreşte mereu. Şi tentaţiei nu-i putem rezista când fila se colorează în culorile favorite, mereu vesele, mereu cum ne dorim. Dar ştim că o singură pată din galbenul ce nu ne place, ori din negrul ce ne întristează va schimba tot şi pata o poate face oricine, nu doar noi, căci nu deţinem controlul absolut al viitorului nostru, caiet cu file ce se întorc una după alta şi care are şi el un sfârşit.
Îngălbeniţi şi înnegriţi ne poticnim pe o potecă necunoscută şi neprevăzută, ceva ce nu făcea parte din plan, ceva ce urâm că există şi că ne face viaţa amară, fie şi pentru o secundă infimă. Eu zic că asta face viaţa mai frumoasă. Mi-e frică de necunoscut, dar mai ales de schimbare, însă dacă viaţa mi-e monotonă, mi-e şi mai frică. Chiar de mine.. De mine, căci eu lucrez cu andrelele destinului meu cel mai mult şi construiesc drumuri şi blocuri, alei şi parcuri.
Ce poate fi mai potrivit într-un final? Să ne ferim de tot nu putem şi să ne oprim e greu, dar vai, ce frumos când tentaţia pune stăpânire pe sufletul şi trupul tău şi-i răspunzi, aşa cum şi ea îţi răspunde ţie. Un moment. Atât cer. Te trimit apoi afară. Dar rămâi doar un moment..

Part I.. [ nu ştiu dacă va mai fi vreo parte, dar parcă nici prima nu este..]

2009-12-30T17:48:00.004+02:00

Primesc un răspuns neclar la o întrebare mult prea josnică pentru sufletul meu, ce stă şi azi agăţaţ de cuiul în care mereu îţi agăţi cheile de la maşină. Şi ori de câte ori vii, simte şi se leagănă îngreunat, că eşti aproape. Plânge şi râde, surânde trist şi suspină vesel, ignorant că în cameră mai poate fi şi altcineva, căci ochi nu are. Şi când pleci, e uşurat, însă rămâne gol, atât de gol că nimic nu se aude şi orice zgomot pare prea puternic pentru el.
Picurii cad pe podeaua lui, ca şi cum lacrimile nu se risipesc în jurul nostru, ci se adună undeva înăuntrul nostru, inundând şi ultima părticică virgină, ce nu cunoştea durerea şi nici fericirea aceasta lacomă, ca a noastră. Se bucura sincer la fiecare cuvânt frumos, iar acum s-a murdărit şi ea de toate cele spălate de lacrimi. Dar lacrimile curg, către pământ, se pierd undeva afară şi nu mai sunt ale noastre.
Cheile iar se ridică, o simt, căci am rupt o bucăţică din el şi prin cine ştie ce unde ciudate, azi simt şi eu când pleci şi când vii. Şi pleci. Dar nu te văd venind; ştiu că te duci departe, undeva unde nu te pot vedea, dar te pot simţi: şi cheile au rupt puţin din sufletul meu. Când ai să vii am să te anunţ că sunt bine şi ai să te miri că am ştiut că ai venit, când mă eviţi şi-ncerci să mă scoţi pe mine din mirosul camerei tale. Dar nu vei putea, o ştiu, căci eşti şi tu şi e şi ea şi suntem toate. Ne-am amestecat şi acum crezi că-i doar al meu.
E doar recentă rana.. Are să treacă.
Răspuns încă neclar, dar ceaţa se ridică şi ţi-e şi ţie mai uşor să iei cheile din cui şi să porneşti maşina către cine ştie ce locuri. Te mai întorci?

Fără sens.

2009-12-30T11:55:00.001+02:00

- Deci? Ce crezi? se postă el gol în faţa ei.
Ea îl inspectă aparent interesată, dar după câteva secunde lăsă măştile într-o cutie a minţii de unde şi le lua tot timpul. Dezgustată îşi aprinse o ţigară şi îi văzu privirea consternată. Nu avea voie sa fumeze în apartamentul lui.
- Cred că trebuie să faci o operaţie, conchise ea într-un final şi iesi din casă, trăgând cu poftă din acel Marlboro.

Un tren

2009-12-30T11:46:00.000+02:00

Marfar de zâmbete ucise în război
Îţi plimbi vagoanele prin gări necontenit,
Nu vezi de vânt, nici de ninsoarea cea senină
Şi vara o înfrunţi, de-i secetă sau nu.

Masacrele privite cu ochii tăi vrăjiţi
Nu-şi mai au rostul decât într-o scrisoare
Pe care toţi or s-o înveţe ca pe o poezie:
Istoria cestui neam, prea dulce erezie.

Îţi vezi de drumul tău şi ruginit suspini
C-ai vrea să mai trăieşti încă un an sau doi,
Să-i vezi pe fiecare cum fac să fie viaţă,
Destinele să schimbe deşi tot fac la fel.

Tu-i ştii nechibzuinţele trecutului amarnic,
Dar ştii şi bogăţia ce totul a cuprins,
Şi fiecare om auzi ce veacuri ştie,
Dar nici măcar aceia nu ştiu de ce a fost.

Tu ştii, cumplite tren, c-or să mai fie mulţi,
Ca ei ori noi ca alţii, cam multe or să treacă,
Însa cu fiecare tu vei găsi pe cei umani,
Mult mai banali să fie decât o tinichea.

Aşa..

2009-12-30T01:22:00.006+02:00

Îşi trecu mâinile peste abdomenul lui şi se aşeză deasupra lui.
- Ce gătim azi?
El o dădu la o parte şi se ridică încet din pat, căutându-şi tricoul, lăsând impresia că nu ar vrea să mai fie acolo, că era scârbit de prezenţa fetei în camera.. ei. Dar nici el nu ştia ce vrea şi ce urmărea pe pereţii goi şi coloraţi ai fetei.
- Orice, răspunse într-un final şi păşi către uşa dormitorului în timp ce-şi netezea tricoul găsit şi îmbrăcat între timp.
Fata îl urmă, puţin stângace, îmbrăcată într-un tricou lung şi larg pe care îşi amintea că-l avea de la un băiat, de acum trei ani, dar numele şi chipul lui îi dispăreau la cel mai mic contur amintit. Ştia doar că-l văzuse de două ori în viaţa ei şi că apoi a dispărut, zicând că pleacă la Paris. Chiar primise o felicitare din Paris. Oare era de la el? Oricum nu mai ştia unde e felicitarea.
Aflaţi în bucătărie, el începu să caute prin dulapuri, numai el ştia ce şi unde era, căci ea nu mai gătise nimic de multă vreme. Nici măcar nu mai ştia cum arată bucătăria.. Parcă era ceva diferit ultima dată. Ah, da! E mai curată.
- Cafea? o trezi întrebarea lui.
- Uhm. Sigur.
De obicei nu conversau când erau la ea, ci doar când erau în oraş, în faţa unei cafele făcute de Lucia, în localul lor favorit. În rest erau un cuplu destul de trist, dacă se şi puteau numi cuplu. Şi în rest însemna majoritatea timpului lor din ultimele luni.
Să nu poţi ieşi din ceea ce-ţi face rău pare patetic ori absurd, însă câţi o fac? Tuturor ne e frică de schimbare şi când te gândeşti că problema se poate rezolva, mai vrei să schimbi ceva?
- Hai să te ajut. Unde e zahărul? reuşi ea să întrebe când văzu că el se agită singur într-o bucătărie care de fapt nici nu-i aparţinea.
Băiatul se opri brusc şi se întoarse către ea privind-o stupefiat. Lăsă lingura pe masă şi opri aragazul, răsturnând apa fiartă în chiuvetă. Ea începu să se sperie văzându-l în starea aceea uşor agitată. El niciodată nu era agitat. Mereu calm, mereu cu o stare de lehamite în oase şi de cele mai multe ori îi plăcea asta la el.
Luând-o de mijloc, o ridică de pe scaun şi o ţinu în braţe, în timp ce ea îşi încolăcea picioarele în jurul taliei lui.
- Cum am început dimineaţa? răsuflă el când ajunseră iar în dormitor.
Fata se dădu jos din braţele lui şi îl împinse pe pat, urcându-se iar peste el.
- Aşa..

Cel mai frumos cantec

2009-12-29T21:56:00.001+02:00

Link

2009-12-27T22:10:00.006+02:00

Wild and perfect!

A fost frumos, cu tot şi toate şi nu regret niciun moment. Mulţumesc că aţi fost alături de mine şi că mi-aţi oferit cea mai frumoasă petrecere. Citez :" Hai să dăm timpul înapoi să mai fie odată majoratul Alinei." :D [Marian]

Pe lângă petrecere, cel mai frumos cadou a fost acela că am fost publicată pentru prima dată, chiar dacă doar în 5 exemplare, de către Anca şi Cosmin. Am şi un Teddy 2 :D acum şi visele se vor împlini, sunt sigură.

Crăciun fericit!

2009-12-25T21:29:00.003+02:00

E stresant, stresaaaant.
Şi în acelaşi timp o senzaţie de euforie că iar par să mi se regleze treburile pe ici pe colo şi parcă viitorul chiar sună bine. Şi iar mă trezesc indiferentă şi iar o să fac o tâmpenie, dar mă învăţ din ce în ce să nu regret. :D
Mâine o să fie frumos, în principiu, dar şi obositor fiindcă am prea multe de făcut. Şi totuşi cred că mama mea va fi mult mai obosită.

Oricum, Crăciun fericit! lume. Eu sărbătoresc abia în Ianuarie, dar acum am parte de alte petreceri şi evenimente care oricum mă bagă în agitaţia de anul acesta de sărbători. În alţi ani mergeam cu colindul aşa că atmosfera se crea, fie că vroiam, fie că nu. Acum.. din alte motive, sunt agitată şi evident stresată. Are să fie bine. Are să fie bine.. Asta cel puţin încerc să mă conving. :D
La mulţi ani tuturor ce poartă numele de Cristi/Cristina/Cristiana/Cristian.

:)

.

2009-12-24T22:25:00.001+02:00

Nu te vroiam.
Nu te vreau.
Dar nu pot spune adio.

2009-12-24T01:35:00.003+02:00

Se apropie ziua de 26 şi sunt puţin stresată. Ce e pe 26? O să postez câteva poze ca să vă arăt şi să vedeţi cu ce mi-am ocupat timpul în ultima vreme. Sper doar să iasă bine. După 26 aş vrea să îmi testez mai serios camera şi să văd dacă mintea mea face rost de idei.. Eu sper să da şi încă să mai pot crea ceva de care să fiu măcar puţin mândră. M-ar ajuta mult în perioada asta când simt că pierd mult prea mult timp absolut degeaba.

Vreau să scriu, şi simt că pot; motivul? Am citit ceva mai vechi şi nu al meu, dar al unei prietene (foarte bună pe atunci) şi sentimentul a revenit, pe lângă asta evident că dorinţa s-a instalat şi ea undeva în sufletul meu. Vreau să scot tot ce e acolo, să fac loc unei noi "generaţii" de sentimente ca să evoluez sau măcar să încerc. :)

Azi am avut o seară specială (ştiu că ar trebui să zic ieri, dar mie Moş Ene încă nu mi-a încheiat ziua -deşi încearcă- , aşa că zic "azi") pentru că a venit încă un prieten de la facultate şi au mai fost şi alţii care mi-au adus aminte de cum era cam acum un an/jumătate de an, şi mi-a s-a amintit că vechea eu nu a dispărut, plus.. un prieten mi-a făcut o mică caracterizare care m-a bucurat enorm. (Cu ocazia asta îi zic mulţumesc lui Marian) Cam asta ar fi în viaţa mea totaaaal neinteresantă :p.
Voi încerca să vin zilele astea cu unul din textele mele de ficţiune sau poezie, ca să nu plictisesc doar cu viaţa mea minunată :d. Mă gândesc la un text care e pe jumătate ficţiune, căci am povestit o parte din viaţa mea pe când eram dată peste cap de o anumită persoană, dar apare şi un viitor (pe atunci) evident ficţiune, momente ce nu au avut loc. Realitatea s-a întâmplat undeva în 2007-2008 şi "viitorul" putea să aibă loc prin mai 2008, dar nu a avut fiindcă nu am permis să se întâmple aşa ceva :) .
Pe zilele următoare, când voi "încâta" blog-ul şi oamenii care vor să mă citească cu textul meu care nu are un titlu precis. A fost unul ales la întâmplare, care am promis că nu va rămâne aşa. Prefer să rămână fără titlu :) .

Acum noapte bună şi Crăciun fericit! în caz că mă lenevesc :d.

2009-12-23T00:45:00.003+02:00

Şi când îmi aduc aminte, parcă nu mai doare la fel de tare, dar ţin minte că am iubit şi am urât, că am zis că n-o să mai conteze şi că are să fie greu şi data următoare. Şi mereu este. Mereu va fi. Mereu sunt eu aiurea, fără să gândesc şi-mi fac momente dulci şi ani acrii. Dar îmi place acrul, nu? Parcă aşa era ultima dată..
Şi cine sunt eu să ştiu?
Sunt?
Cică..
Şi îmi aduc aminte. Îmi pare rău de prea puţin, dar era mult atunci şi ar fi putut să fie şi în continuare. Oricum, te-am iubit. Şi m-ai ajutat. Dar acum când te citesc, mă face să urăsc că m-am umilit atât. Pentru ce, oare?
Pentru mine?
Nu mai cred.
Şi a trecut, da, a trecut!

The Cliks.

2009-12-21T19:26:00.004+02:00

Sunt fericită că am putut să plâng, sunt fericită că am râs atât de mult anul acesta şi spre finalul lui 2009 (mai aproape de final, anume) voi scrie ceva despre acest an care a însemnat mult pentru mine, care m-a schimbat în multe feluri şi care a fost plin de evenimente. Aparent şi restul au fost, dar mai plin ca 2009 nu cred ca am mai avut vreodată vreun an. Nu până acum..
Oricum, acum sunt fericită că mă pot descărca şi că melodiile nicidecum psihotice ale unei formaţii îmi transmit starea aceasta. E un fel de paradox, dar aşa mă simt şi acest lucru mă linişteşte mai mult decât mă aşteptam. O stare de visare agitată, o stare minunată. [ The Cliks - "Eyes in the back of my head" ; "Dirty King" ; "Bad Romance"(Lady Gaga cover) ]
Am primit un cadou super din partea părinţilor mei şi cu ocazia asta le mulţumesc din nou. E ceea ce-mi doream de multă vreme şi în sfârşit mi s-a împlinit visul.
Crăciun fericit în caz că nu mai apuc să "dau buzna" pe aici şi să aveţi şi voi parte de ceea ce vă doriţi. :)
(Click pe poză)

2009-12-18T22:41:00.002+02:00

E cald şi bine. E inimaginabil de frumos să stai lângă sobă şi să auzi lemnele trosnind când afară viscoleşte.
Minunat!

2012

2009-12-18T22:32:00.002+02:00

"2012" este un film care merită cele două ore pe care le ocupă din timpul vostru, pentru că are partea aceea ştiinţifică, nu foarte dezvoltată, dar destul cât pe mine m-a prins în mrejele sale şi am încercat să-mi explic şi singură fenomenele pe care ei le prezentau prin imagini şi vorbe.
E interesant, pentru că te pune pe gânduri şi pentru că nu strică să mai vedem şi astfel de filme, pe lângă toate comediile romantice pe care le caută din ce în ce mai mulţi oameni. Poate nu e cel mai bun, dar cu siguranţă nu pierzi timpul vizionându-l şi dacă-l mai şi plasezi într-un moment potrivit într-o zi, e posibil să fie alegerea perfectă de a-ţi petrece timpul liber sau nu..
Un alt film bun pe care l-am vizionat zilele trecute este "Knowing", un film cu Nicolas Cage, care poate trece în acelaşi gen ca şi "2012", însă întradevăr impresionant. Pe mine mă fascinează ştiinţa, dar pe lândă asta numerologia mi se pare întradevăr ceva demn de studiat, un domeniu de asemenea fascinant. Dar asta sunt doar eu..
Oricum, vi le recomand şi vizionare plăcută în caz că vă decideţi să le urmăriţi. :)

2009-12-17T02:42:00.003+02:00

Ştiu că am mai pus link către această melodie, dar mi se pare o melodie demnă de ascultat o zi întreagă sau măcar cele câteva minute din timpul unui om pe care le ocupă oricum. CLICK
Audiţie plăcută!

Am vizionat azi filmul intitulat "2012". Voi face un update sau poate un nou post legat de acest film, film care mi-a dat oarecare emoţii. Dar până atunci, vă recomand să-l vizionaţi, căci merită toate cele 150 de minute. AICI puteţi urmări trailer-ul şi să decideţi dacă să vizionaţi şi filmul sau nu, dar eu zic că merită. :)
Este până la urmă o ipoteză demnă de luat în calcul.

Noapte bună!

Cresc.

2009-11-28T02:25:00.005+02:00

Când apar acei oameni care-ţi oferă toţi ce-ţi doreşti îţi dai seama că defapt nu au apărut dintr-odată ci că mereu au fost acolo, dar părţile întunecate ale zilelor te-au oprit din a vedea şi momentele când au fost banali şi nu ţi-au adus decât zâmbete prea mici faţă de ceea ce îţi doreai.
Dar e deajuns să ştii atunci că trebuie să fii mai bun doar pentru ei şi că trebuie să fii fericit doar ca să-i mulţumeşti măcar puţin şi pe ei, pentru tot cât au făcut pentru tine. Şi înţeleg şi eu asta acum şi mă bucur că îmi dau seama, chit că pentru anumite momente e prea târziu.
Cel care m-a inspirat pentru acest post este tatăl meu care nu încetează să fie cel mai bun tată nici când eu îl dezamăgesc, nici când îşi doreşte un lucru de la mine, iar eu par a nu fi atât de interesată precum s-ar aştepta el să fiu, nicicând.
Sunt mulţumită şi deşi adolescenţa nu încetează să mă pună la încercarea şi să încerce să mă dărâme prin drumurile ei întortocheate, voi încerca să am o coloană vertebrală (atât cât poate un şoricel ;p) şi să merit titlul de majoră, adult, orice aş fi acum. Eu tot o adolescentă rămân, oricum m-aş fi schimbat în faţa legii, dar e o responsabilitate, nu? Diferenţa eu n-o simt, însă simt că trebuie să mă schimb şi nu pentru că am 18 ani, ci pentru că voi avea nevoie de schimbarea asta pe viitor.
Sunt fericită pentru că ştiu că voi reuşi să fiu aşa cum îmi doresc, pentru că voi reuşi să merg mereu înainte indiferent dacă sprijinul pe care mi-l doresc va fi sau nu acolo.

Random. -

2009-11-17T21:44:00.004+02:00

It isn't that I do not care, but it starts once again and I know that this time I won't have the strength to lift my mood from wherever it will be when I'm done, when they're done.
I'd like to be revived by some strange feeling, a feeling which would make my writing worth reading, a feeling which would make my days worth the light. Such a light. It is fading anyway, since winter is not that far away.

I want snow for my birthday. Is that too much to ask?
Well, probably yes, because there are no signs of such phenomena.
But I want it.
So bad.

Random.

2009-11-06T00:21:00.005+02:00

(click on the photo)

However..

I found myself laying there as if my mystery was suddenly solved and as soon as I would have been noticed, everything could be just fine. But who would notice me? I already know that the world doesn't revolve around me as it doesn't revolve around anyone I know. But mine does, their does. It's an odd intersection we like at life. How every single one of our lives gets to be an intersection of many circles around people, around our friends. Because, although we say we do not care about some people, by knowing them, at some point, we revolve around them, we intersect our own circle with theirs. Even when we hate..
However, there are several circles bigger than any others, such as politicians' circles or well-known scientists' circles. So, maybe the world revolves around them? Or do we revolve around the world, since it has a round, circle kind of shape? It might be, but is it?

Discuţie

2009-10-28T20:44:00.004+02:00

În căderi ne pierdem răsăritul şi vedem doar apusuri, fără să mai conştientizăm vreun început oricât de multe s-au sacrificat pentru a ni se da acea şansă şi oricât de multă fericire am adus. Dar ne izolăm existenţa şi o raportăm doar la acele întâmplări şi persoane care ne-au făcut să cădem, însă ce nu deosebim este marmura tare pe care am căzut de abisul în care am cădea dacă am pune punct. Aparent abisul ar părea mai curând mic şi o metodă de a ridica greutăţile de pe umeri, decât o mare de timp şi spaţiu din care nu ne mai putem întoarce şi la fundul căreia nu ajungem decât prea târziu pentru salvare.
Ştiu, este o temă des abordată de mulţi oameni în mult prea multe lucrări/postări/cărţi/etc. ca unii să o mai bage în seamă, plus apare ca superficială, o temă de copil emo, care nu ştie că adevăratele greutăţi ale vieţii încep după adolescenţă, iar adolescenţa rămâne o perioadă critică în care decidem cum vom înfrunta acele greutăţi. Ei bine, să fiu considerată cum o fi, dar mi s-a părut că timpul a trecut şi eu n-am fost în stare să scriu prea multe aşa că îmi reintru în ritm prin astfel de articole superficiale, în cuvinte mai mult sau mai puţin superficiale. Paradox, constrast? Indiferent, nu cred că mai contează atât de mult.
Cât despre ceea ce am vorbit în paragraful anterior, îmi permit să zic că mintea mea nu funcţionează aşa şi încerc să mă reglez pe undele ce duc spre fericire sau în orice caz o iluzie a ei apreciind lucrurile simple, decât să mă trezesc că nu mă mai opresc din cădere şi asta nu din cauza tuturor eşecurilor, unul după altul, ipotetic existente, ci din vina mea personală.
Punctul îl pune natura/Dumnezeu, în funcţie de concepţii, principii şi credinţe. Acum depinde pe ce treaptă ne punem, putem crede şi altceva. Cum zicea Dostoievski prin personajele sale în Demonii :"Cine are curajul să se sinucidă, acela a dezvăluit taina minciunii." şi "Cine va învinge suferinţa şi frica acela va deveni el însuşi Dumnezeu." Ei bine, aici sunt alte credinţe ale unor oameni ce nu au existat prin acele nume şi prin exact acele trăsături, dar sunt imaginile unor oameni ce există, au existat şi vor exista întotdeauna. În opinia personajelor, să te sinucizi îţi devi propriul Dumnezeu, căci ai îndrăznit să înfrunţi natura prin mijloace iluzoriu divine. Dar nu oricum, ci fără frică. Fără teama de viitorul vieţii, turnura pe care o poate lua aceasta, fără teama de durere şi de pierderi ci cu credinţa că astfel viaţa tuturor se va schimba şi că astfel realizezi tu acel ceva ce-l doreai. Ei bine, pare credibilă această ipoteză, nu? Câţi sunt cei care se gândesc la sinucidere fără gram de frică? De viitor, de trecut sau de prezent?
Şi totuşi eu, cu ideile mele de adolescent superficial, contrazic această ipoteză fără să mă gândesc că poate l-aş contrazice pe Dostoievski, marele Dostoievski. Şi asta pentru că ipoteza aceasta poate fi una dobândită prin gândire şi nu neapărat credinţă în ea, ori prin comunicare, în orice fel de cerc, loc de unde poate a şi luat imaginile acestor oameni. Revenind, ziceam că eu contrazic. Indiferent cum ne sinucidem putem deveni proprii noştii Dumnezei în mintea oricui află de inspravă căci pe ei nu i-am influenţat decât în acea mică parte care se numeşte prietenia/cunostinţa/amiciţia dintre noi şi respectivele persoane. Putem zdruncina diverşi oameni care să recurgă la aceaşi acţiune ca şi noi, însă prin atitudinea nepăsătoare şi prin lipsa fricii e sigur că ne-am detaşat cumva de nivelul simplu al unei prietenii şi suntem mai reci, aşa cum mulţi oameni tind să vrea să fie.
Aşa că indiferent de credinţă, repet, mintea-mi nu funcţionează astfel ci e o simplă discuţie între mine şi pagina aceasta de blog, ulterior vizitată de dumneavoastră. :)

Update proiect.

2009-10-22T22:04:00.001+03:00

Acum avem şi site. REDESCOPERĂ-ŢI ORAŞUL .

2009-10-20T21:48:00.006+03:00

Maybe I should tell you that I have no intention what-so-ever to ruin my future for this friendship that seems to have more downhills than the reverse. Maybe I am just somehow selfish but even if I ruin it you would not see this and moreover, you would not even care. So why the trouble?
I will miss you, anyway. But why do I speak such nonsense when I have one more year left to not miss people. Even though they are far away.. Anyhow, I am sure that being selfish when it comes to this issue, it's for the best.

Declan Galbraith - Ego you

Nu, nu am uitat să spun şi de noul proiect EUdivers, doar că am avut perioada aceea nu tocmai grozavă în care orice aş fi scris părea să fie ca o pată de culoare total anapoda pe o pânză murdară de multe alte gânduri. Dar vă zic acum.
Avem un nou proiect, care mie personal îmi place în mod deosebit fiindcă în urmă cu ceva timp observasem şi eu clădirile vechi ale Tulcei care nu erau băgate în seamă, dar despre care desigur că nu ştiam nimic. Ei bine, aţi fi uimiţi să aflaţi cât de frumos a fost odată oraşul nostru drag şi cum îl distrugem noi prin indiferenţă, dar şi ignoranţă, unii dintre noi. Aşa că luăm atitudine şi rezolvăm ceva, nu? Nu e aşa normal? Eh, da, este, dar nu e uşor şi asta o ştim cu toţii. Putem încerca şi să vedem ce are să iasă.
Pentru mai multe detalii legate de proiect mergeţi la REDESCOPERĂ-ŢI ORAŞUL sau EUdivers şi să sperăm că vă place, iar tinerilor tulceni le spun spor şi sper să se implice :D .

2009-10-18T22:33:00.004+03:00

(Not mine. Credit for whoever did this wallpaper.)
Globus - Take me away

Everything passing us by and even time wondering whether it should stop.
Oh, lovely autumn, how am I supposed to cope with you leaving when you do?
I miss you, for I haven't seen you in such a long while, and I love you dearly, because you are the one that has been there, even if you couldn't bear the love I showed you. You never ran away.
You never will.
But I shall do it.
So go. Go on.
It's time for us to fall apart as friends and to find each other some other time, again, as we already did.
Please, do what you already do: do not look back.
I need you to leave and never come back, as I will come where you are.
And we shall be in the same stupid city, in the same stupid college, but just some people that know each other.
Some mere humans that once have been friends.

Thank you!

2009-10-05T19:38:00.000+03:00

:D Subsciption.. de 3 luni. Nu ştiu exact cine este, dar mulţumeeeesc! Arigato! :D

The clock is ticking..

2009-09-30T22:49:00.004+03:00

Timpul trece pe lângă mine şi nici nu-mi dau seama când frunzele cad, când începe iar să plouă fără fulgere şi tunete, când se sfârşeşte şi începe din nou. Nici nu ştiu ce, dar mă trezesc acum şi-mi spun că a venit toamna de mult, că iar pierd timpul şi iar o iau de la capăt cu nevoi, interese, dar mai ales programe, orare, care să mă ţină ocupată şi cu greu reuşesc să mă ţin de ele.
Ce am făcut vara asta? Ei bine nu ştiu, din anumite puncte de vedere, dar pot spune că cele mai frumoase amintiri le am în cutiuţa Vara 2009. Au fost şi altele, în alte veri, dar poate fiindcă am crescut am început să percep totul diferit şi acum văd cum este să fii conştient de fiecare acţiune şi mai ales să gândeşti fiecare pas, nu doar după ce l-ai făcut ci şi înainte.
E drept, nu am scris prea mult, am tras de timp, nu am fost în stare şi uşor se ducea săptămâna şi eu nu făceam ceea ce trebuia. Îmi pare rău, dar încerc, încerc să scap de starea aceea de moleşeală care mă cuprinde de multe ori şi sper că uşor va trece. Primul lucru? Voi încerca să scriu "Vacanţă de voluntar" pentru selecţia EUdivers, redacţie Dublu-click, deşi în parte nu mi se pare corect, dar mă conformez, doar de aceea sunt regulile, iar pe mai departe ar fi corect să-mi termin anumite lucrări şi să încep altele şi altele şi altele..
Ei bine, da, nu ştiu dacă mă voi ţine de cuvânt, dar să încerc se merită.
Ah. Dar vara n-a fost pierdută, căci am avut şi alte activităţi, iar una din perioadele cele mai frumoase a fost când verişoara mea Nina din SUA a venit în vizită. Scurt, dar bun. Nopţile nedormite, glumele şi durerile, lacrimile şi dansurile, toate adunate cu un plus de concert Cargo şi nişte prieteni minunaţi, mi-a făcut vara, fapt pentru care cutiuţa Vara 2009 este plină şi colorată. Să nu uit şi de ieşirea la mare de o săptămână alături de oameni care nu mi-au fost şi nici nu-mi sunt tocmai prieteni, dar rămân acolo undeva ca făcând parte din viaţa mea.
Pe lângă asta mai sunt şi pozele, anume arta aceea colorată ori nu, prin care surprinzi, ca prin multe altele, înfăţişările şi trăirile unor locuri sau oameni. Fotografia. Cu ocazia asta vreau să fac reclamă comunităţii foto http://comunitatefoto.wordpress.com/ , de care am aflat de la Marius Iancu. Site dedicat fotografilor sau celor care apreciază fotografia. Cât despre contribuţia mea în fotografie, pot spune că nu este foarte mare, dar încerc şi sper ca în timp să ajung mai bună, de dragul fotografiei şi fără niciun alt scop. Îmi place şi cred că este îndeajuns să-mi doresc să iasă ceva mai bun pe viitor.
Câteva din piesele mele, care să zicem că-mi plac şi mie :p.

Lost summer

In a way...

Autumns first try

Dance in harmony

Hidden

Special eye

River of time

Serene time

Cam asta ar fi legat de vară şi revin apoi şi cu altele.. De ce-mi amintesc, de ce-mi place să "vorbesc".

1.

2009-08-29T02:42:00.002+03:00

Ungaria.
La ora 2, ora României sau ora 1, ora Ungariei, ce poţi face când deşi buzele se îndepărtează, într-o deschidere largă ce de obicei arată venirea Moşului Ene, ochii tăi, sub impulsurile trimise de minte, refuză să se închidă? Ei bine, nu ştiu ce mai poţi face în afară de a te uita la TV sau a vorbi cu colegul/colega de cameră sau a sta afară, pe balconul camerei tale de hotel, uitându-te la stele şi scriind vrute şi nevrute. Eu scriu câte ceva din categoria „vrute”, căci mi-am pus în minte s-o fac şi acum îndeplinesc acel „to do” stabilit de mintea mea în urmă cu mai bine de 24 de ore, când pornisem din Tulcea către Bucureşti, spre a pleca de acolo mai departe către ţări frumoase sau mai puţin frumoase, depinde de caz. Aş zice „mări şi ţări”, dar în afară de Dunăre, momentan n-am traversat mare lucru, aşa că mă limitez la „ţări”.
De la 6 dimineaţa până pe la ora 19 am tot traversat minunatul pământ românesc, cu opriri pe ici şi colo, căci evident, oamenii fiind, avem şi nevoi fiziologice, dar adesea opriţi la cozi de.. maşini şi oameni, căci de, traficul e mare într-o zi ce precere weekend-ul. Ei, eu nu cred că e vorba de weekend aici, dar zic şi eu aşa, ca ăia de ne mai anunţă care pe unde s-a blocat în trafic într-o vineri/sâmbătă/duminică după-amiază pe la posturile naţionale de televiziune. Sunt rea. Sau nu.. Dar asta ne este România, şi cu bune sau rele, noi o iubim, nu-i aşa?
Cam obosită şi printre pleoape şi gene am văzut aievea, ca-ntr-un vis Valea Oltului, dar am mai văzut-o eu şi altă dată şi dacă nu multe merită văzute şi vizitate în România, să ştiţi că valea asta merită să vă „pierdeţi” timpul. Dar sunt subiectivă. Aşa că excursia asta nu este „două zile pierdute prin România” ci din contră, şi aici am văzut şi m-am minunat. Şi oprirea la Deva a fost plăcută, să vezi cetăţuia ce tronează asupra oraşului, dar cum n-am vizitat cine ştie ce ieri, nu pot să mă afirm încă ce e mai frumos. Deşi, gândindu-mă că am înainte Viena nu prea-mi mai pun problema care-i mai frumoasă. Am mai văzut eu Viena şi altă dată, cu proprii mei ochi, la distanţă de 1 metru, deci nu la TV, deşi se poate interpreta şi asta în acelaşi mod dacă sunteţi rău voitori. Ideea e că am mai vizitat Viena acum ceva ani şi în acelaşi an am vizitat şi Deva. Ghiciţi care mi-a plăcut mai mult. Ei, o fi România mândruţa noastră frumuşică, dar ne bat mulţi, chiar şi la natură, că ei de bine de rău au ştiut să o păstreze. Noi încă lucrăm la campania „go green”. Nici nu ştim să facem campanie, dar să mai şi aplicăm.. Dar ajungem noi şi acolo, că doar n-om fi raci să mergem tot înapoi. Am ajunge să fim iar daci şi nu raci sau oricum o combinaţie.
Drumul meu prin frumoasa noastră ţară, însă, a pornit de la Tulcea şi dacă n-am învăţat istorie cum o să bag la puşculiţă în următoarele zile, cel puţin am învăţat câte ceva şi m-am minunat. Printre copiii, desculţi sau nu, pui de ţigani ce întindeau mânuţele ale căror degete ţineau strâns câte o punguliţă plină cu nuci noi, decojite, nu care cumva să zboare din inerţia vântului provocat de trecea maşinilor ce-i ignoră, am văzut şi câte un vârtej unde tot vântul se face vinovat. Poate fiindcă sunt orăşeancă, nu am apucat să văd minunea asta până acum şi deşi nu era decât un praf învârtit în aer, era al naibii de frumos să priveşti cum natura bate gândirea omului, dicolo de absolut orice limite. Tot ea ne inspiră şi tot ea câştigă. Mă întreb până când, că se pare că în această competiţie ne-am decis să distrugem adversarul, ca nu care cumva să mai poată să alerge..
Un alt lucru învăţat e cum să schimbi o roată la Volkswagen-ul Golf 5 al familiei Trifanov, din motive obiective ale şoselii care e plină de pietre şi pietricele şi au intrat pe ici pe colo de făceau zgomote nu tocmai plăcute, poate chiar suspecte. Ne gândeam că ceva se întamplase, dar a fost bine. S-a rezolvat. Cât despre cele două „companii”, nu fac reclamă. Nici companiei producătoare de maşini, nici „companiei” producătoare de Trifanovi.. adică familiei.
Aşa, uşor uşor, prin România am ajuns la Nădlac, unde acum, spre deosebire de acum trei ani, am stat doar 10 minute şi nu ore. S-a mai rezolvat sistemul. Uite un + . Şi am ajuns la unguri. Frumos nene, frumos, dar diferenţă mare la curăţenie nu-i, să mă ierte Dumnezeu. Hai, să zicem că e graniţa cu România şi că pe acolo mai trecem şi noi, dar cu cât ne depărtăm situaţia nu se rezolvă. O-ţi avea şi voi plusurile voastre cu 600 km de autostradă, chiar dacă sunteţi mai mici ca noi, dar tot nu e curat, nici în oraşe şi nici în afară. Rămâne frumosul cu oameni care arată mai civilizaţi. Nu ştiu dacă înţelegeţi expresia „ a arăta civilizat”, dar dacă vedeţi un străin la voi în oraş, nu vă daţi seama numai după faţa lui că e străin de prin vest? E ceva, la mimică şi se mai adaugă şi îmbrăcămintea, că, iar să mă ierte Dumnezeu, de data asta că nu-s aşa de patriotă, dar piţipoance pe aici nu am văzut. Cel puţin nu încă. Poate există, dar la noi prea pe toate drumurile sunt. Oamenii ăştia arată civilizaţi şi majoritatea merg pe bicicletă. Eu nu ştiu să merg pe bicicletă şi poate de aceea mi se pare atât de special, dar să vezi şi tineri şi oameni mai în vârstă deplasându-se în felul acesta te face să crezi că au grijă de mediu, dar şi de ei. Graşi nu am văzut cât am trecut prin Ungaria, dar să zicem că timp mai este.
Şi am trecut şi Dunărea în Budapesta. Nu e prima dată, dar parcă de data asta am fost mai conştientă, căci data trecută numai ce mă trezisem. Dunăre am şi eu, la Tulcea şi e frumoasă în felul ei, dar totuşi noroc cu Delta că luminile reflectate mai frumos ca aici până acum n-am văzut. Arată frumos şi malurile sunt bine făcute, bat pariu că nici nu arată atât de poluată şi nici nu miroase aşa de urât. Bine, nu bat pariu, că eu nu fac asta niciodată. Ei, fiecare are grijă să se „vândă” cum poate mai bine. Ştiu că sună urât, dar prin imaginea creată exact asta facem. Investim bani să arătăm bine, ca oameni, ca oraşe, ca ţară şi dacă reuşim, turiştii ne cumpără (mai puţin la partea cu oamenii, că nu ne cumpără direct pe noi ci tot la imagine ajungem).
Acum vă las şi pe voi să dormiţi, îl iau şi eu pe Moş Ene de-un crac şi vă zic „Somn uşor” căci mâine am o zi plină. Buh-bye!

Ce să scriu?

2009-08-04T03:26:00.004+03:00

Ei bine, da. Nu ştiu şi punct. Ce pot zice? Că e încă criză şi lumea e atât de agitată de un an încoace ca şi cum ar veni sfârşitul pământului? Uite, sincer zic, de când se anunţa că e o problemă, înainte să se dea verdictul că da, este criză, mi se părea că totul e accelerat, că e o agitaţie generală peste tot în lume, chiar şi la TV, şi la şcoală etc. E întradevăr un fenomen ciudat, dar de asemenea e un fenomen analizat de mult prea mulţi ca să merite acum prea mult din cuvintele şi atenţia mea. Deci, rămâne întrebarea: ce pot scrie? Ce mai am de zis?
Eu cred că multe, dar dacă vreau să scriu şi caut adânc, în mintea mea nu găsesc absolut nimic. Aş putea să mă apuc să trântesc cu ironia pe masa vreunei pitzipoance (scris intenţionat cu "tz", în caz că nu s-a observat) şi ştiu, m-aş amuza teribil văzând cât de bine se simte când eu o "complimentez", dar oameni buni, e trist. E al naibii de trist şi dureros pe de altă parte.
Eh, că tot mi-am adus aminte, vorbind aici de piţipoance (măi, tare mi-e teamă. e corect cu "ţ"? :-s)
Era deunăzi una faimoasă la TV, mare artistă, cântăreaţă mai ales, dar în special nouă.. Aşa cum sunt şi ciupercile după ploaie, cam ca toate pipiţele, aşa, ca să mă înţelegeţi. Nu am nimic cu ea. Face România cunoscută, dar în unele cazuri, zic eu, nu tocmai în cel mai plăcut mod pentru noi. NU suntem toate îmbrăcate atât de sumar şi NU vorbim toate aiurea când nu ştim o limbă străină. Despre ce vorbesc? Uite despre asta: click . Da, penibil. Cine e? Adorabila noastră româncă, Inna. ;;)
Nu, nu sunt invidioasă, dacă cumva asta credeţi domniile voastre. Pe ce să fiu? Pe cultura ei? Parol, ar zice Caragiale. De unde cultură, madam Piscopesco? Vi se pare că dacă e pe scenă, are şi minte? Dacă engleza voastră nu e la fel de proastă ca a madamei Inna sau Elena Alexandra, vă rog să urmăriţi clipuleţul de mai sus. [Apăsaţi pe click. E o redirecţionare. :) ] Vizionare plăcută!

Am scris destul, dar revin cu aceleaşi întrebări şi data viitoare. Acum aşa mi-am adus eu aminte, fără să-mi caut în minte şi cred că aşa voi păţi mereu. Pe curând.

Săptămâna Filmului Interetnic

2009-07-23T18:24:00.001+03:00

Saptamana Filmului Interetnic editia a IV-a



Cum ne-am obişnuit să vă încântăm în fiecare vară cu un mini festival de film, Săptămâna Filmului Interetnic şi anul acesta, criză sau nu, nu face excepţie. Am ajuns la ediţia a patra cu spijinul Guvernului Romaniei, Departamentul pentru Relatii Interetnice, contributia voluntarilor şi suportul instituţiilor publice din Tulcea şi anume Primăria Municipiului Tulcea, Consiliul Judeţean Tulcea şi Instituţia Prefectului Tulcea şi nu în ultimul rând cu sprijinul vostru, al spectatorilor ce ne urmăresc proiecţiile cinematografice şi micile programe artistice specifice fiecărei etnii. Pe 17 iulie ne-am lansat oficial proiectul în sala Mihail Kogalniceanu a Consiliului Judetean Tulcea. Mic sau mare, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai grupurilor etnice din municipiu şi membri EU divers ne-am aflat în faţa presei tulcene pentru a detalia intentia noastră referitoare la cea de-a IV-a ediţie a Săptămanii Filmului Interetnic. Astfel, am pregatit în fiecare din cele şapte seri dansuri şi cântece tradiţionale de care să vă bucuraţi alături de comunităţile etnice din Tulcea sau oaspeţii noştrii din alte judeţe. Filmele proiectate vor fi din categoria comediilor, obţinute cu sprijinul ambasadelor şi consulatelor de origine ale minorităţilor etnice. În mare, urmează să vă delectaţi cu şapte seri fiecare dedicată uneia dintre comunităţile din Tulcea, după următorul program: Luni, 20 iulie 2009-"Seara ucraineană" -Alocuţiuni -Recital ansamblul "Zadunaiskaia Sici" al Uniunii Ucrainenilor filiala Tulcea -Recital ansamblul "Rebalka" al Uniunii Ucrainenilor filiala Crişan -Proiecţie cinematografică Marţi, 21 iulie 2009-"Seara germană" -Alocuţiuni -Recital ansamblul "Rhytmus" al Forumului Democrat al germanilor din Tulcea -Recital ansamblul meglenoromân "Altona" din Cerna -Proiecţie cinematografică Miercuri, 22 iulie 2009-"Seara italiană" -Alocuţiuni -Recital ansamblul "Allegria" al Comunităţii Italiene din Tulcea -Recital poezie Berty Neumann, Comunitatea Evreiască Tulcea -Recital ansamblul aromân "Daima" din Tulcea -Proiecţie cinematografică Joi, 23 iulie 2009-"Seara romani" -Alocuţiuni -Recital ansamblul "Phralipen" al Partidei Rome Pro Europa Tulcea -Recital ansamblul "Tarnipen" Braşov -Proiecţie cinematografică Vineri, 24 iulie 2009-"Seara rusească" -Alocuţiuni -Recital ansamblul "Lotca" al Comunităţii Ruşilor Lipoveni Tulcea -Recital ansamblul "Molodti" al Comunităţii Ruşilor Lipoveni Tulcea -Recital ansamblul "Ciubcik" din Bucureşti al Comunităţii Ruşilor Lipoveni -Proiecţie cinematografică Sâmbătă, 25 iulie 2009-"Seara turcească" -Alocuţiuni -Recital ansamblul "Tuna" al Uniunii Democrate a Turcilor Tulcea -Recital ansamblul " Kaynanalar" al Uniunii Democrate a Turcilor Tulcea -Recital ansamblul " Narenler" al Uniunii Democrate a Tătarilor Tulcea -Recital ansamblul tătărăsc " Kara Su" din Medgidia -Proiecţie cinematografică Duminică, 20 iulie 2009-"Seara grecească" -Alocuţiuni - Recital ansamblul "Elpis" al Comunităţii Elene din municipiul Tulcea -Recital grupul grecesc "Trio Tora" din Galaţi -Recital ansamblul "Doruleţul" -Proiecţie cinematografică Vă lansăm astfel invitaţia de a ne fi alături în Piaţa Civică a oraşului nostru, în săptămîna 20-26 iulie 2009, incepand cu orele 21.00, pentru seri multiculturale reprezentative minorităţilor etnice din municipiul Tulcea.

Vacanţă

2009-07-16T12:48:00.003+03:00

Libertate de minut, cu poze la minut în parcul de distracţii, cu plimbări infinit de multe şi gratuite în Casa groazei, cu oameni ce-ţi plac şi cu care poţi discuta, dar mai ales cu prieteni alături de care pur şi simplu te simţi bine şi nu mai contează multe e libertatea pe care ţi-o poţi permite şi care culmea te şi face fericit.
Malul mării şi apa rece cu valuri ce îţi dărâmă inhbiţiile, cu apusul plin de lumina perfectă pentru imortalizare te fac să vrei să trăieşti acolo mereu sau măcar... hai încă o lună, că tot e vară. E momentul ilogic pe care logic l-ai plănuit ca perfect şi iese total diferit, mai rău, ori mai bine, dar de care vei râde mai târziu. Clipele lungi în care blestemi faptul că acea cremă a rămas acasă şi că pielea ta nu ştie decât să se ardă, căldura ce te cuprinde apoi, nimic nu mai conteză atât cât contează faptul că secunda când te vei urca într-un microbuz plin şi cam murdar se apropie.
Trist sau nu, profiţi. Mulţumesc că sunteţi aici fetelor!

2009-07-13T03:26:00.003+03:00

Nu doare dacă pun asta, aşa că, here you go. Una din poveştile care mi-au adus diploma pe care scrie "Locul I", la concursul Tinere Condeie.

Timpuri trecute

Intru apatică şi las uşa deschisă, de parcă n-aş avea uşă acasă. Îmi dau seama de cât de nesimţită sunt azi, dar nu mă obosesc să mă întorc ci doar merg înainte ca şi cum aş avea un scop sfânt. Laur mă zăreşte, îşi dă seama că e uşa deschisă şi spune cu un sarcasm care ar durea pe oricine doar pe mine nu, mai ales în astfel de momente:
-Oricum e prea cald aici.
Îi zâmbesc cu aceeaşi apatie cu care mă mişc şi mă aşez la una din mese, îmi scot pachetul de ţigări şi bricheta şi îi fac un semn cu mâna. Ştiu că mă înţelege fiindcă în ultimele câteva luni mi-am tot petrecut dimineţile aici. Nu că n-aş avea ce altceva să fac, dar casa nu-mi mai suna a cămin, Alex tocmai a plecat din apartament iar cei de la facultate tot ce ştiu e să predea şi să predea şi culmea, exact ceea ce am învăţat şi în liceu, aşa că nu mă mai deranjez să trec pe acolo. De cele mai multe ori o rog pe Alex să-mi aducă două-trei cursuri şi învăţ ce mai e nou.
Astfel am ajuns să-mi petrec fiecare "ivire de zori" în "casa" aceasta dulce şi lipicioasă, care nu mă mai lasă să plec, la propriu şi la figurat.
Îl privesc pe Laur cum îmi aşează cafeaua cu mult lapte pe masă puţin în dreapta mea, îi fac semn din ochi să se aşeze şi îmi aprind ţigara pe care am scos-o în urma cu două minute din pachetul făcut ferfeniţa în buzunarul blugilor mei vechi.
-Deschidem la douăsprezece, îmi zice el şi zâmbeşte cu înţeles. Se aşează alături de mine, îmi ia pachetul din faţă şi îl aruncă până aproape de bar. Îi ştiu deja schema aşa că nu mă mai ridic să-mi iau pachetul şi doar îi privesc colţurile gurii care se ridică şi care parcă aşteaptă să fac un gest care să le mulţumească şi mai mult. I-am prins ironia.
-Mâine ştii că e cântare, nu? vorbesc şi eu în sfarşit, trăgând câte un fum între cuvinte. Ştiu că asta îl enervează de obicei pe Laur, dar de data asta pare calm aşa că îl las să continue el discuţia. Nu e în momentul lui, iar asta înseamnă că dacă spune ceva, are să fie bine, altfel nu are rost să mă bag aiurea.
Îmi ia cafeaua care stă de câteva minute bune suspendată în mâna mea, fără să se mişte decât la stânga şi la dreapta de la tremuratul mâinilor mele. Soarbe paşnic din ea de câteva ori, se ridică, se aşează turceşte pe banchetă şi nu-şi ridică privirea.
-Nu lucrez aici, şi începe să râdă.
De data asta râd şi eu, ceea ce-l miră de obicei. Asta îl face să-şi schimbe puţin atitudinea şi pare sigur că o să obţină ajutorul meu.
-Ştii... trebuie să merg să plătesc ceva azi şi e urgent. Dar nu pot să las barul deschis fără nimeni aici. Şi nici nu am voie să-l închid. Poţi să mă ajuţi cu ceva?
-Azi chiar sperai să vin şi nu mai m-ai înjurat. Spune.
În câteva minute a plecat şi am rămas singură, depănând amintiri fără să vreau, în locul "tinereţilor mele". Sunt în anul trei de facultate şi profesorii par prostiţi. Predau ce am învăţat deja, în liceu ori tot în facultate, şi asta se întâmplă de obicei în primul an, dar încerc să-i ignor. Şi aşa viaţa mea a luat un alt sens în ultima vreme. Alexandra, colega mea de "camera", s-a decis să se mute cu prietenul ei din ultima vreme deşi mi-a declarat de multe ori că nu crede că relaţia lor v-a mai dura multă vreme. O iubeam în felul meu platonic fiindcă mă scosese puţin din starea aceea de adolescentă stupidă când o cunoscusem prima oară în clasa a zecea. Zic prima oară fiindcă am cunoscut-o şi a doua oară, şi i-am mulţumit. De atunci a rămas în viaţa mea şi m-a ajutat cum a putut ea mai mult, iar la facultate ne-am mutat împreună, deşi amândouă locuiam în Bucureşti. Un apartament, de "fiţe", cumpărat prin cooperarea ambilor părţi, şi părinţii mei şi ai ei, aşa că ne aparţinea în mod egal, fără să ne facem vreo problemă. Dar ea acum stă la al ei Marius şi în curând cred că vor zice că se vor căsători. O să treacă şi asta... Nici acasă nu-mi merge bine. Stilul acela de cămin perfect eşuează, acum după mulţi ani de zile şi deşi prevedeam asta, tot nu-mi vine să cred. Fratele meu, Alex (ciudată coincidenţă), un om normal pentru mine, după ce m-a trezit Alexandra la realitate, m-a ajutat să mă lupt cu societatea şi azi am ajuns unde sunt, un oarece nume în societate, dar am cam renunţat să lupt. Renunţ fiindcă tocmai acest Alex fuge de responsabilitatea unei familii, şi deşi sunt geloasă pe iubita lui, îi doresc să reuşească să-l prindă în gheare. Părinţii mei îl blamează şi nu încearcă să-l ajute în vreun fel. Încă sper că o să-şi vadă şi ei greşelile.
Acest loc, "bar", a fost locul unde mi-am făcut primii prieteni, iubiţi dacă vreţi să-i numiţi, locul unde am exagerat prima dată cu băutura, locul unde mi-am făcut cei mai mulţi prieteni din adolescenţă şi locul unde mă întâlnesc cu ei ori de câte ori îmi doresc să revin în acea atmosferă. Oamenii cei mai grozavi ai vieţii mele mă salută acolo şi mă privesc ca pe unul de-al lor, fiindcă pe stradă lumea e prea rea ca să ne privească cu ochi calzi, ca pe nişte prieteni, lumea e prea rea şi încearcă să ne dărâme doar fiindcă suntem prieteni, ca şi cum am fi făcut vreunul ceva. Nu i-am mai văzut de câteva luni fiindcă viaţa lor decurge normal, iar ei acum încearcă să-şi facă viitorul mai simplu, cel puţin în aparenţă. Îmi aduc aminte când stăteam la acea masă unde stau şi acum şi când îmi beam berea într-un minut şi ceream o a doua, de fiecare dată a doua, ca şi cum nu băusem alte trei înainte. Râdeam, spuneam glume, inventam tot felul de lucruri, scriam în jurnalul "găştii", astfel ne veseleam noi. Jurnalul a rămas la mine şi mă risc de o greşeală gramaticală, dar să zicem că era doar unul, deşi am completat destule caiete. Certuri, bătăi, am avut parte de toate, atât eu cât şi ceilalţi, dar nu ne-a părut rău decât imediat după. Ne simţeam ca pe nişte greşeli, dar apoi regretam doar greşeala de a regreta ce s-a întâmplat. Tot ce am facut ne-a adus şi bune şi rele, dar relele puteau fi oricum, pe când bunele mai puţin.
Cei mai buni prieteni ai mei, care au plâns şi au râs odată cu mine s-au sprijinit de acele mese şi de acele ziduri azi puţin cam reci. Zgâriam mesele cu numele noastre, cu inimioare de adolescenţi şi vărsam lacrimi amare asupra lor când ne simţeam trădati şi alteori le sărutam când păream să fim în rai.
Alături de ei am urcat trepte multe şi le-am coborât, iar dacă eram mai jos decât ei mă ridicau cu preţul căderii lor şi la fel am făcut şi eu. Ne-am apărat unii pe alţii, am jucat aceleaşi jocuri şi am cântat aceleaşi cântece. Am dansat pe toate melodiile care ne cădeau în cale uneori şi alte ori eram posomorâţi tare.
Acum tot ce îmi aminteşte de acele zile e că locul nu mă lăsa să plec, la propriu şi la figurat. Hanoracul meu se lipeşte de masă, după atâtea beri şi sucuri vărsate peste iar faptul că atmosferele trecutului pot reveni mă face să revin de fiecare dată.
Îmi termin şi a treia ţigară, îmi dau seama după scrumieră şi după cerculeţele din masă. Nici nu ştiu când m-am ridicat să-mi culeg pachetul, dar văd că am şi un suc de portocale roşii în faţa mea. Beau şi ultima gură din sticlă şi mai aprind o ţigară. Încerc să caut pe masă unul din numele scrijelite de noi şi îmi găsesc numele, scris cu o caligrafie cam neîndemânatică, deci clar nu a mea. Obişnuiam să desenez destul de frumos şi parcă nu-mi aduc aminte să fi scris vreodată atât de urât. Dar îmi aduc aminte când unul dintre prietenii mei se prostea. Ah da! Cristin... şi nu mi-a terminat numele, nu fiindcă n-ar fi putut ci fiindcă n-a vrut. Era singurul care-mi zicea asa şi care ştia cât mă enervam când mă striga astfel. Ah tu, George.
Mă ridic de la masă: a intrat cineva. Sper că e Laur fiindcă nu am chef să deschid eu azi. Mă uit la ceas şi încă nu e ora de deschidere. Sunt surprinsă că cineva în afara mea vine aşa de devreme. Oare Laur aşteaptă pe cineva? E clar un cunoscut, fiindcă lasă uşa deschisă şi îşi lasă geaca în anticameră. Intră... Îmi zâmbeşte ca unui vechi cunoscut şi abia dacă îmi dau seama cine e. Şi-a schimbat freza, şi-a scos cerceii din urechi şi are verighetă la mână. A trecut mult timp. Mă trezesc şi îi spun vechea glumă, pe care Laur o spunea încă de când începuse să lucreze aici, în urmă cu 6 ani. Ştiu că o va înţelege şi chiar o înţelege. Îmi zâmbeşte tâmp, aşa cum făcea pe vremuri şi mă îmbrăţişează.
-Deschidem la douăsprezece...

“Credendo Vides!”

Mhm, miezul de adevăr se poate citi uşor, chit că e un adevărat miez sau nu. Cei ce mă cunosc, mă pot recunoaşte pe mine şi elementele acelea din viaţa mea şi a lor. Pentru Ana(Sushena), fiindcă m-a inspirat. Mulţumesc, draga mea >:D<.

Reconnect

2009-07-02T13:06:00.005+03:00

Planuiam să revin. Nu ştiu când, dar am lipsit o perioadă din tot ce înseamnă scris fiindcă simplu, mintea mea nu funcţioneză pe frecvenţa asta. Două luni înseamnă mult. Îndeajuns de mult.
Cum revin? Habar nu am, dar nici că mă interesează. Cred că termin toată treaba asta cu broşura şi apoi o să încerc să termin măcar o parte din ce am început.

Nici măcar nu ştiu la ce mi-a stat mintea toate zilele astea cât am lipsit, însă ştiu că am luat locul I la proza narativă cu trei poveşti de-ale mele şi locul IV la poezie, la Tinere Condeie. O parte din poezii le-am scris cam în perioada dinainte de a trimite creaţiile, însă proza nu. Şi totuşi pare a fi punctul meu forte. Îmi voi reveni eu. Elena-Alina nu stă prea mult departe de ceea ce-i place. Nu poate.

O parte din activitatea mea a constat în fotografie.. eu am încercat să am ale mele, dar încă învăţ, aşa că între timp voi promova un prieten de-al meu. Cam tot ce a făcut el mi-a plăcut şi până acum a fost cam singurul dornic să-mi împărtăşească din cunoştinţele lui şi îi mulţumesc pentru asta.

Pe lângă asta, sper să-mi intru cât de repede în ritm. Welcome me back...

Not! [2]

2009-04-29T20:46:00.002+03:00

I might do what is wrong. Or maybe, I always do what is wrong ...
Kill me now, I deserve it!
Change my appearance and love me not.
I'll dye my hair in red, I'll stare at nothing at all, I'll make my lips speak nonsense and I will never love you.
Do the same to me.
I thought ...
There's gotta be more to life ...
But there is not.
I'm still that stupid blond haired girl you will never love :) .
Thank you for always being there!

Not !

2009-04-28T21:28:00.004+03:00

Mă gândesc că totuşi nu are niciun rost să fiu aşa, dar am încredere în mine şi totuşi neg că eu sunt eu. Mă recreez, doar mintal şi poate puţin prin atitudine. Nu mai fac schimbarea de acum un an, însă mă simt cumva ciudat. Eu.. eu nu sunt eu azi, eu sunt iarăşi Elena-Alina şi promit că în câteva zile revin.. Deşi nu ştiu cum e mai bine.
Elena-Alina a apărut odată cu acest blog şi în curând voi face un an sau poate am făcut deja. N-am ţinut prea bine evidenţa, dar adevărul e că orice schimbare a fost înregistrată aici, cu nume mai mult sau mai puţin concrete sau importante. Am încercat să nu scot pe nimeni la "înaintare", fiindcă oricât de acidă aş fii, nu vrea să rănesc pe nimeni. Ideea e că la momentul acela, când a luat viaţă acest blog şi eu m-am schimbat puţin şi am creat ceva ce să mă protejeze. Nu e o mască, sunt o altă eu, care apare din când în când, dar care dacă pune stăpânire pe mine nu o pot controla întru totul. Nu ştiu dacă să-mi fie teamă de asta sau nu, dar câteodată e bine-venită.
Bine ai venit, Elena-Alina! Cât vei rezista aici?

Primăvară blondă

2009-04-27T17:11:00.005+03:00

Rătăcim pe covor de primăvară...
Surâdem în culori de apus...
Privim oraşul de sus.
[Monument, Aprilie]

Te iubesc, Irinia! >:D<

2009-03-25T00:00:00.004+02:00

Câteodată când crezi că totul se transformă şi se decolorează spre a fi în alb şi negru e posibil să fi în stadiul acela de autoconvingere. Şi rămâi aşa, închis, văzând lumea în griurile tristeţii fără să-ţi permiţi să vezi mai departe, că poţi fi şi fericit. Mi-am deschis ochii şi văd, văd că merită să preţuieşti ce ai, să-ţi doreşti mai mult, dar să nu fii nemulţumit, căci e posibil să ai destul.
Acum văd culorile şi se prezintă situaţia în felul acesta:

De ce aş vrea să schimb ceva, orice în viaţa mea? Bine, aş vrea, însă sunt atâtea care vor rămâne aşa şi încep cu mine. De ce să mă schimb pentru x ori y, dacă el nici nu se gândeşte să se schimbe pentru mine? Câteodată îmi place să fac sacrificii, dar nu pentru oricine şi au rămas puţini care să merite.
Sunt eu şi sunt fericită, poate nu cu adevărat optimistă, dar îmi permit să visez şi să cred că visele mele se vor împlini. Cel puţin cea mai mare parte.
Îmi permit să fiu supărată pe anumite aspecte fără să-mi dau tot ritmul de viaţă peste cap fiindcă lumea pare rea. Este şi am de înfruntat asta. De acord, pot să mă descurc, de asta sunt om. Vreau să fiu supărată şi să mă exteriorizez ţipând, urlând, spărgând, dar fără să mai ţin în mine, fără să mai aduc picătură cu picătură până când explodez, dar tot fără să arăt că s-a întâmplat asta. Merit să mă supăr, am dreptul să fac asta.
Îmi permit să zâmbesc şi să râd fără să zic de ce o fac, fiindcă fac asta şi de ce are nevoie toată lumea de explicaţii? Pot fi aşa şi fără să vă explic, eu sunt aşa şi punct.
Îmi permit să plând atunci când o simt, chiar dacă sunt în public, pentru ca apoi să râd şi să nu-mi mai pese.
Îmi permit să sar şi să dansez când mă apucă, oriunde aş fi [ mai puţin la biserică ].
Îmi permit să înjur dacă prin asta mă descarc.
Îmi permit să fiu tipa sociabilă care spune lumea că sunt.
Îmi permit să fiu fericită şi sunt fericită, aşa cum înţeleg eu acest concept!
Vă mulţumesc tuturor pentru asta!

2009-03-10T21:44:00.018+02:00

N-am vrut să scriu despre primăvară. A venit, ştiu, dar cu toţii putem răsuci fila de calendar şi să vedem că e luna Martie şi dacă am trecut măcar prin primii ani de viaţă, mai ştim că este şi prima lună din primăvara calendaristică. Dar scriu acum, când sufletul îmi este apăsat, ca şi mintea de altfel, de atâtea. Am multe de făcut în doar o săptămână şi nu ştiu cât de pregătită sunt să le înfrunt pe toate, dar uşor uşor se duc toate, se rezolvă şi se duce şi săptămâna. Poate că aş fi fost mai fericită în alte condiţii, dar mă mulţumesc şi cu atât. Ce pot face?
Am şi zis la începutul anului că sper că anul acesta va fi mai bine, căci vreau să cred că merit mai mult şi faţă de anul anterior nu sunt multe de primit ca să fie mai bine. În special vizavi de sfârşitul anului...
Dar asta e altă poveste. De ce scriu acum? Nu ştiu de ce, dar şi mai grav, nu ştiu nici măcar despre ce. Ah, poate să povestesc ce am mai făcut. Ei bine, nimic prea mult, nimic prea puţin, am încercat, am plâns [da, în sfârşit], am râs şi acum mă stresez.
Vroiam să scriu încă de când am cunoscut-o, însă am aşteptat să văd cum decurg lucrurile. Cum poate un copil să-ţi intre cu o viteză atât de uimitoare în suflet şi să refuze să iasă, chiar de ai ruga-o, chiar de ai forţa-o? Dar nici n-o rog şi nici n-o forţez, căci mi-e dragă şi fac tot ce pot ca să stau alături de persoana care într-o săptămână jumate m-a făcut să râd mai mult decât am râs în tot acest am până acum, care m-a făcut să sper, chiar şi când nu mai aveam ce spera, când totul s-a distrus în faţa ochilor mei şi puteam atinge ca să fiu sigură că aşa e. Să zic că o ador? E adevărat, dar parcă nu e asta sau cel puţin nu doar asta. Întradevăr aveam nevoie de o prietenă ca ea, de o prietenă... Dar puteam să mă agăţ de orice cunoscut care mă ajută în momentele mele critice, însă am ales-o involuntar pe ea şi după doar o seară simţeam că o cunosc de ani de zile. Ce-mi place la ea? Nici nu ştiu să zic exact, nici nu m-am gândit şi nici nu mă gândesc, fiindcă simplu îmi place. Şoricelul din mine se trezeşte şi vrea să o ronţăie încet încet până o cunoaşte prea bine şi să o ţină acolo, cu el, de fericire, de cât de dulce e. Prin bine sau rău am trecut amândouă şi deşi a trecut doar o săptămână jumate, am trecut prin amândouă.
Viviana, îţi mulţumesc din suflet că exişti!
Apoi vii tu, cel ce îmi inunzi mintea cu fiecare strop de zâmbet, nu mă pot opri să te visez în ziua colorată, nu pot opri acele cristale ce se lasă pradă gravitaţiei mele ciudate. Le-am aşteptat şi într-un fel mă bucur că sunt aici, dar mai vreau să fi şi tu aici, să te privesc şi atât. Doamne, încă îmi simt trupul tremurând ca şi cum ar fi aici acel moment. Nici nu ştiu sigur dacă ceea ce simt se poate rezuma la "Te iubesc", dar sunt aproape. Şi ştiu cât voi putea să te iubesc în acest fel, hrănindu-mă cu pure vise şi mai ştiu că vor mai curge multe lacrimi, dar îţi mulţumesc că m-ai făcut să simt!

Acum, că am scris, mi-aş dori să plec pe tărâmul viselor în miez de zi şi sper să le pot face colorate, nu alb şi negru cum îmi este în esenţă realitatea.

2009-02-23T23:21:00.006+02:00

"Am uitat de zâmbetele acelea frumoase." se auzi vocea sa cristalină în spatele meu, însă vroiam să nu o recunosc azi, să uit că o ştiam şi să o cunosc din nou. Ce ar putea fi mai frumos decât repetarea aceleiaşi frumoase poveşti, măcar încă odată, ca să nu uităm cum a fost şi ce a fost mai frumos, ca să ne amintim primele emoţii ce ne-au străbătut corpul firav, deşi natura poate l-a făcut puternic?
Mie mi-ar place să am ce să-mi amintesc, să repet măcar în mintea mea ca un film ce-l voi iubi multă vreme, însă imaginile refuză să existe măcar, aşa că mă retrag la umbra cuvintelor, pentru zilele când voi putea spune : "A venit şi vremea mea să rulez un film la nesfârşit, ca lumea să-mi pară plină doar de proşti ce s-au iubit."
Aş fi zis şi eu odată asta, cred că mai mult din gelozie faţă de toţi acei fericiţi suferinzi, ce-şi ling rănile după o astfel de poveste sau poate fiindcă simplu mă durea prea mult, dar azi ajung să mă contrazic. Nu-mi mai doresc ca în interiorul meu să străbată ecoul atât de uşor ci mi-ar place să se împleticească printre sentimente, chiar şi lacrimi, să fie nevoit să sară cuvinte memorabile, zile şi date pe care nu le voi uita pentru mult timp. Acum îmi doresc ca lacrimile să cadă, căci n-am mai plâns de mult şi parcă mi-e dor de acei picuri, de lichidul acela cumva magic, nedorit de atâţia de multe ori.
De ce ar fi lacrimile văzute de lume comparate cu ruşinea ce-ţi spală obrazul şi totodată ţi-l marchează, atât de adânc, căci mult timp vei fi cunoscut ca cel care a plâns în public? Cred că şi eu eram odată de aceeaşi părere, însă puritatea lor, a majorităţii lacrimilor scăpate pe un obraz peste care au trecut poate mutle sărutări, mă face să mi le doresc atât azi, indiferent de motiv.
Ecoul, blestematul de ecou răsună şi acum şi se sparge de pereţii minţii şi sufletului meu, spărgându-se asemeni sticlei, în părticele mărunte, dar îndeajuns de mari cât să poată pătrunde acei pereţi ca de carne şi să-i facă să sângereze până la epuizare şi lacrimile tot întârzie să apară. Oare durerea asta fizică nu o pot simţi? Dar este o durere fizică? Poate că aş vrea-o, cristalele ar şterge-o, ar pansa rana şi aş trece mai departe, aşa cum am făcut întotdeauna când am fost într-o astfel de situaţie. Şi ecoul încă se aude şi se aşterne peste sufletul meu, lăsându-se ca o pâclă ce cu greu o mai pot ridica, o pâclă sonoră, cu sunete acute, ce-mi înţeapă timpanul, făcându-l să vibreze mai departe către acel sistem absurd de oscioare, amplificându-l din ce în ce mai mult, lăsându-mă să surzesc şi mi-e teamă că data viitoare nu voi mai auzi niciun răsunet al sentimentelor mult dorite. Mi-e teamă...
Mi-e dor de un tine pe care nu-l cunosc în nicio formă, nici măcar în formă ideală mintea mea nu vrea să-l mai păstreze, nu vrea să mi-l arate, ca să-l pot înţelege şi să-i pot repera măcar o imagine deformată în viaţa reală, în realitatea crudă a zilelor şi a nopţilor. Aşa că simplu încerc eu să-mi creez formele ideale în orice situaţie şi continui cu speranţa că voi fi mulţumită dacă vreodată le voi atinge. Mă voi mulţumi şi cu atât, aşa cum întotdeauna am încercat să mă mulţumesc cu puţin, deşi am sperat că merit mai mult.
Dar acesta e destinul acela în care nu cred şi pe care-l detest dacă există, căci simt că eu sunt nesemnificativă, că părerile mele nu mai au vreo relevanţă, nu în astă viaţă, că altcineva alege sau a ales odată pentru mine. Dacă aşa e, mulţumesc oricum, pentru binele de până acum.

2009-02-22T15:12:00.005+02:00

Am crezut că voi pierde tot şi am pierdut destul, dar poate că m-am câştigat pe mine, în schimbul atâtor lucruri. E minunat să mă am iar în stăpânire şi parcă fericirea apare mai des la uşa mea şi bate timid în ea, ca să nu cumva să spargă ceva. Tot atât de timid îi deschid şi eu, dar uşor uşor mă voi învăţa cu ea şi o voi îndrăgi aşa cum în timp am ajuns să îndrăgesc şi tristeţea.
Dar şi, tristeţea mă mai alungă din când în când de pe banca ei fiindcă am profitat prea mult timp de ospitalitatea ei şi deja ne-am obişnuit una cu alta. Atunci mă aşez pe banca fericirii, care mă primeşte şi în casa ei, căci e darnică atunci când vrea şi atunci când nu mai avem stăpân. Dar adesea, fără să vreau, nimeresc la indiferenţă şi mi-e greu să mai ies de acolo, dar până la urmă reuşesc eu. Nu-mi place să mă simt goală.
Apoi aş vrea să nu-mi mai fie dor, dar îmi este şi simt cu inima îmi tresaltă doar când mă gândesc. La ce? N-aş putea spune. Aş vrea doar să ştiu că sunt îndrăgostită, să ştiu că trăiesc cu adevărat.

[click] O melodie ce îmi place mult. De ignorat imaginile, nu au vreo relevanţă.

La mulţi ani, Cosmin!

2009-02-13T16:05:00.003+02:00

La mulţi ani, Cosmin! Frăţiorul meu, colegul de bancă, ăla care mă sâcâie mai mereu la şcoală, când eu vreau să dorm şi el nu poate, ori simplu are chef să fie atent sau să râdă cu cel din faţă. Te mai scarpin un an şi am scăpat de tine :)).
Dar parcă n-aş vrea să scap de tine, n-aş vrea să se ducă timpul aşa de repede, să treacă şi liceul, aş vrea să mai fim colegi, să îţi mai dau sângele, să mă mâzgăleşti cu marker-ul tău special şi eventual să mai dai şi pe bluză şi pe blugi. N-o să uit toate astea, fiindcă deşi pe moment ai fost stresant, acum e fain să-mi aduc aminte.
Te iubesc mult şi multzam fain pentru toate momentele când îmi eşti alături! Să fii un adult cu capul pe umeri şi mai ales să ai grijă de tine!!

Şi voi rămâne o amintire

2009-02-09T20:26:00.004+02:00

Şi de-aş mai crede cuvintele amestecate cu gândurile unuia, năpădit de propria-i soartă ca şi cum amintirile ar veni din viitor, de ce aş mai visa atunci? Rămân un copil plăpând în faţa lor, a acelor cuvinte de legătură ce-mi blochează încheieturile, unde de un copac, şi nici măcar buzele nu-şi mai au pemisiunea de a se mişca fără ca măcar din gâtlejul meu să iasă vreun sunet. Acelaşi copil scuturat de toţi prin voinţă, rămân şi în faţa marilor idei, când geniile vor ieşi şi vor crede că sunt pavaj.
În urma mea au fost şi alţii, mai slabi ca mine sau mai puternici doar în vorbă, n-au ştiut să fie acizi prin cuvintele rostite şi-au fost legaţi la fel ca mine, fără să fi aşteptat aşa răsplată. De ce-am mai visat că vom ajunge mari când nu suntem lăsaţi nici să vorbim, căci libertate noi avem? Şi de ce-am mai vrea şi-acum să ne vedem viitorul, ca-ntro amintire să ne fie doar permis, un film de nestemate al nostru fu prezis şi am căzut curioşi să vedem doar încheierea, căci începutul e prea aproape şi nu e mult de aşteptat.
Rămân să construiesc oricui, o cărămidă în fundaţie, copil ce vei veni, te rog să mai întarzii!

Am mai crescut, avem şi forum!

2009-02-05T22:08:00.006+02:00

Forumul EU divers

Fiecare tânăr pe care îl cunosc îşi doreşte să comunice cu oameni care îi împărtăşesc ideile sau care pot să aducă argumente solide împotriva opiniei sale, fiindcă în felul acesta pot învăţa ceva nou. A construi nu înseamnă să pui doar o bază materială, ba din contră: informaţia este prima care influenţează inclusiv lucrurile pe care la final le vei putea atinge, care vor avea o formă proprie. Cuvântul constituie baza pentru multe lucruri şi mai ales pentru relaţiile interumane, pentru comunicare, schimbul de idei fiind facilitat de acesta.

Un loc unde îţi poţi împărtăşi părerea despre un anumit subiect cu oameni care îţi aduc argumente pro sau contra, care îţi împărtăşesc chiar ei opinia lor, este un loc unde te poţi simţi bine, dar mai ales un loc unde poţi învăţa ceva ce să-ţi folosească pe viitor iar viitorul unui tânăr trebuie să sune bine, să fie strălucitor. Un astfel de spaţiu este forumul asociaţiei EU divers unde tu, ca tânăr, îţi poţi aşterne ideile şi părerile pe o hârtie virtuală, urmând ca apoi să primeşti critici constructive şi aprecieri, în vederea îmbogăţirii cunoştinţelor. Orice om trebuie să fie dornic de a cunoaşte, fie că e vorba de oameni noi ori de informaţie nouă, iar noi, ca tineri suntem datori să ne dorim să facem mai mult, în primul rând pentru noi şi apoi pentru o societate întreagă, fiindcă e rândul nostru să conducem, e rândul nostru să arătăm cât şi ce putem.

Aici poţi să-ţi arăţi talentele scriitoriceşti, poate chiar de viitor jurnalist, şi să fii apreciat şi criticat astfel încât data viitoare să iasă şi mai bine. Fotografiile tale pot intra în concursuri şi poţi fi promovat prin intermediul nostru, doar să ai curajul de a ieşi în faţă şi să postezi. Ne interesează ce film ai văzut, ce carte ai citit ori ce ai auzit legat de un oraş sau un om cunsocut, ce ţi se pare interesant, ca să vedem şi noi, să citim şi noi, să aflăm şi noi, într-un cuvânt: să fim informaţi. Recomandările tale pot să ne ajute, să ne facă bine şi asta aşteptăm: să aflăm mai multe şi să-ţi oferim şansa să aflii şi tu mai multe. Exteriorizează-te prin cuvinte şi prin artă şi nu vei primi critici bazate doar pe simplul fapt că eşti tânăr, că nu ai experienţă de viaţă, ba din contra, părerea ta va fi luată în seamă, ideile tale pot fi bazele unui proiect.

Forumul EU divers este dedicat tinerilor din întreaga ţară şi în special tinerilor tulceni, care pot de asemenea evolua în asociaţia noastră. Aici vorbim despre ce ne place, în dorinţa de a ne cunoaşte, dăm frâu liber imaginaţiei noastre, fără să ne fie teamă că vârsta noastră ne va scade câteva puncte din "nota" finală. Este o bucurie să “vorbim” între noi, să ne cunoaştem şi dorim să împărtăşim această bucurie, această frumoasă experienţă cu tine. Eşti binevenit în rândul membrilor acestui forum, te aşteptăm!

EuDivers

2009-02-03T01:53:00.002+02:00

Intraţi, vizualizaţi şi înregistraţi-vă. Apoi postaţi ;;)

Forumul EuDivers.
Vă aşteptăm. :-)

Vise

2009-01-26T20:05:00.004+02:00

Aceleaşi obsesii, aceleaşi dorinţe, doar că alt decor de data aceasta.
Mi-e dor de un tine pe care nu-l cunosc îndeajuns, mi-aş dori ca braţele tale să mă înconjoare.

Listening to Pirates of the Caribbean soundtrack
Mood Speranţă

EuDivers - eu sunt divers, tu cum eşti?

2009-01-25T16:37:00.006+02:00

http://www.eudivers.ro

EU divers este o asociaţie care a început să-şi facă primii paşi acum trei ani şi deşi pare o perioadă scurtă de timp, în fiecare zi a mai crescut câte puţin şi noi suntem mândrii de ea. Ne-am hrănit cu proiecte, am băut satisfacţia celor din jurul nostru şi am crescut voluntari, frumoşi şi inteligenţi, care să se descurce singuri, dar care mereu aduc aminte de “părinţii” lor.

Cu ajutorul voluntarilor s-au proiectat şi s-au dezvoltat multe idei, unele mai trăznite, altele mai serioase, dar toate au prins la public şi toată lumea a fost mulţumită.

“Săptămâna filmului interetnic” s-a desfăşurat pe trei ediţii, una mai bună şi mai bogată în spectatori faţă de cealaltă. “Consilierii liceeni” a fost de asemenea de un succes extraordinar, care pe noi ne-a uns la suflet. Proiectul “O zi pentru două generaţii” a bucurat, pe lângă voluntari, şi mulţi bătrâni din Tulcea care rar mai au parte de puţină bucurie alături de tineri, aşa cum au fost şi ei odată.

Dar EU diverşii au ştiut să îmbine distracţia cu munca întotdeauna, astfel încât să fie cu zâmbetul pe buze ori de câte ori au avut ocazia. Chiar dacă proiectele mari, ca cele de mai sus, au fost însoţite toate de zâmbetele şi fericirea voluntarilor, s-au făcut şi alte ieşiri, “cu munca”, prin Turcia, la Cannakkale ori prin Deltă şi prin judeţ, la Sulina, Gura Portiţei sau Capul Doloşman.

Trecutul ne face să fim glorioşi, dar viitorul ne sună bine, aşa că nu ne-am lăsat pe o ureche şi să răsune trecutul! Nu! “Săptămâna filmului interetnic” are să ajungă şi la ediţia a patra şi chiar mai departe, iar “Consilierii liceeni” au să ne delecteze iar cu ideile lor. Bătrânii vor mai avea parte de “o zi pentru două generaţii” mult timp de acum încolo, căci zâmbetul lor este şi zâmbetul nostru.

Am devenit mai buni, lucrăm mai bine în echipă şi ne bucurăm de fiecare training prin care putem afla mai multe şi ne putem dezvolta mintea, memoria şi imaginaţia.

Cum noi nu suntem egoişti, ne-am dori să împărtăşim bucuria fiecărui surâs şi a fiecărui succes împreună cu tine. EU divers poate face ceva şi pentru tine, dar tu ce poţi face pentru EU divers şi mai ales împreună cu EU divers? Poţi fi ales în echipă şi să fi chiar tu cel care îi face pe bătrâni bucuroşi, ori să ai parte de trainingurile oferite de ACED cât şi de excursiile împreună cu echipa şi nu numai. Te aşteptăm dacă te simţi în stare să faci faţa unei astfel de provocări!:D

Încă o majoră

2009-01-25T15:36:00.005+02:00

Toata lumea creşte, doar eu rămân în urma lor şi voi fi ultima care-şi va sărbători majoratul în timpul liceului. Dar e plăcut să fii mic, chiar dacă nu şi cel mai mic [Anutz, mai ai :D].
O mămică majoră şi acum şi surioara mea blondă nu este oprită de nimic în lume să urle că e fericită. Şi întradevăr, sunt sigură că îşi trăieşte visul chiar acum.
La mulţi ani Irina! Te iubesc din tot sufletul şi îţi mulţumesc pentru toate momentele în care îmi eşti alături. Ştiu că sunt stresantă de multe ori, ştiu că mai întârzii dimineaţa când trebuie să ne întâlnim, dar mai ştiu că eşti şi foarte bună [nu doar la suflet :-" =))] şi că mă ierţi pentru prostiuţele astea mici.>:D<> câteodată, sau măcar să zică despre noi că am fi surori, fiindcă în ciuda sângelui, chiar suntem.
Te iubesc şi vreau să fii fericită cât mai mult timp de acum încolo!

Şterge-mă!

2009-01-23T15:24:00.003+02:00

M-am gândit la un nou concept despre mine. Aş vrea să mă şterg, dar nu de pe faţa Pământului, cum mulţi ar înţelege. Orice e public şi e legat de mine să fie şters, ca să fiu singura care mă cunosc cu adevărat, singura care mă cunosc mai mult decât ar putea alţii vreodată să ştie despre mine.
Însă nu mă trage inima să şterg şi blogul, plus că ar fi anumite evidenţe care nu-mi stau la îndemână. Mai aştept!

Listening to Dream Theater - Octavarium
Mood Obosită

I want to get out of here sometimes and to start it all over again!

.eudivers.

2009-01-17T18:29:00.007+02:00

Dă click pe poză!

Revenim cu multe proiecte anul acesta.

2009-01-16T20:02:00.002+02:00

La mulţi ani scumpa mea! Să ne trăieşti mulţi ani de acum încolo şi să fii mereu aceeaşi Camy. Noi te iubim. Cu şuviţe blonde şi roz, fără şuviţe roz, cu bretonul puţin mai lung într-o parte, când defapt trebuia mai scurt sau invers, important e că eşti tu şi că eşti mami. Chiar dacă în timp s-au pierdut anumite lucruri, pentru mine eşti tot acea mami care poate da sfaturi şi care ne iubeşte:">. Îţi mulţumesc că ai fost aici pentru mine când am avut nevoie! Şi nu-ţi bate capul pentru cei care nu te înţeleg, contează că te înţelegem noi şi ştim care-ţi sunt adevăratele intenţii şi gânduri.

Cât despre mine, eu mai am doar câteva ore până la unele din punctele culminante ale acestui an, dar voi trece şi peste asta, cu mai mult sau mai puţin bine, cu rezultate mai mult sau mai puţin bune, important e că am încercat. Vă mulţumesc tuturor celor care m-aţi susţinut şi celor care mă susţineti în continuare. Nici nu ştiţi cât înseamnă pentru mine.

The clock is ticking.

2009-01-15T01:06:00.003+02:00

Îmi intru în ritm, mai am doar două zile. "E "prospătură" în sensul că e din noul val de voluntari, îi place fizica şi are ambiţia ca în 2009 să meargă la naţională." Momentul se apropie din ce în ce mai mult şi munca trebuie să fie de trei ori mai mult decât este deja. Şi ştiu că pot... Şi ştiu că merit. Nu muncesc degeaba, dar acum depinde şi de noroc şi de aprecierea inspectoarei generale care mi-a trântit-o în faţă şi anul trecut. Îmi pare rău doamna profesoară că nu mai trec pe la ora dumneavoastră, însă n-ar mai trebui anul acesta să vă las să mă acaparaţi, şi n-o să vă las, căci "astea se mai întâmplă" nu-mi intră în opţiuni.
Încă vreo 56 de ore.

Welcome!

2009-01-04T18:34:00.003+02:00

Mi-am ieşit din ritm şi din fericire am o săptămână să-mi revin. Apoi va urma o săptămână plină, de care trebuie să profit la maxim. Calculul timpului... şi doar aşa voi reuşi. Anul ăsta am nevoie de asta, ca de multe altele.
So.. welcome school, welcome life!

Aiurea

2009-01-03T16:01:00.001+02:00

Listening to Stiff Dylans- Ever fallen in love; Playing options - repeat current track.
[Goodbye and goodnight!]

Sinistraţilor

2009-01-02T19:04:00.001+02:00

Culori de apă îndurerată
De mult prea multele ofrande
Pe timp de azi, iertat de mâine,
Se vor trezi în miezul iernii,
Să-şi ceară amprenta măcelului
Din urmă, de demult în vreme.

Şi cuvântarea nu va să fie
A ultimului cuvânt mireasă,
Se lasă ponegrită de glasuri,
Se pierde în valuri de amar
Şi-şi regăseşte aşternutul
Pe-aceleaşi prunduri, peste ani.

Dar n-au trecut prea multe ape,
Culorile vor să-şi revină,
Să spele păcatele curate
În miezul amintirii crunte,
Şi să îşi facă aşternutul
Din nou aceeaşi cuvântare.

Un ultim cântec, în ultima ta zi,
Rosteşte pământene sec,
Să vină şi pământul, de nu apa,
Pe-al tău trup să-l dăruiască
Ori cerului, ori celui de jos,
Să uităm cu toţii c-ai mai fii.

Last hours

2008-12-31T20:32:00.002+02:00

Şi totuşi îmi vine să plâng... nu-mi vine să cred cât de slabă sunt, când vă văd aşa de fericiţi, împreună. De ce sunt aici?? Ah, da.. sunt la mine acasă:). Aici ar trebui să fiu. Poate că era mai bine dacă stăteam singură, uitându-mă la filme care să-mi dea speranţă.. Dar e doar începutul!

La mulţi ani!
Încă odată :) .

2008-12-31T17:42:00.003+02:00

2008.. Un an, care trece şi mă bucur că se întâmplă asta. A fost trist.. a fost dezamăgitor şi sper ca cele câteva ore până la final să nu mă mai dezamăgească. Acum aştept să vină ora 12, să se termine odată acest an, şi sper să am parte de un an puţin mai bun. Ştiu că nu cer mult, la cât de grozav a fost 2008. Dar de ce cer? Sunt singura capabilă să facă ceva pentru ea, fiindcă nimănui altcuiva nu-i pasă.
Pentru mine 2008 nu a fost tocmai cel mai bun an. Dar am învăţat ceva.. să fiu indiferentă când cineva mă răneşte, fiindcă nu merită să-mi pierd timpul suferind sau mai ştiu eu ce. Am învăţat să fiu rea şi rece şi deşi ştiu că nu sunt tocmai lucruri bune, pe mine mă apară de multe. A fost un an trist, cu siguranţă. Dar am avut şi fericirile mele: chitara, faptul că am fost în SUA, şi chiar dacă pe atunci regretam că am pierdut o lună din vară, acum îmi dau seama că mai bine n-o puteam petrece, prietenii pe care mi i-am facut, forumul şi poate încă una-două chestii.
Am scris.. am scris mult şi asta mă bucură. Măcar puţin din visele mele s-au împlinit şi cred că merit măcar atât să se împlinească şi anul viitor.
La mulţi ani!

Movies

2008-12-30T15:40:00.002+02:00

Filmele astea..
Adesea am impresia că doar dacă mai visez puţin pot să trec printre oameni fără să izbucnesc în plâns. Nu zic că viaţa mea e aiurea sau cine ştie ce, dar cu siguranţă nu e una ce merită povestită, nu e una plină de situaţii extreme ori situaţii când om să nu ştie ce să facă. Nu e nici monotonă; evit să-mi las viaţa să se scurgă, căci doar pe asta o am, cel puţin în această ipostază.
Ceea ce încă mă lasă să visez sunt filmele. Deşi rupte de realitate, dar rupte şi din realitate, e aşa de frumos să trăieşti emoţia chiar şi pentru niste personaje create. Vacanţa asta în loc să-mi fac treaba am vizionat multe filme. În loc să dorm, până la 7 sau chiar 10 dimineaţa am stat şi m-am uitat la filme. Somnul a venit abia apoi.
Unul dintre filmele geniale, dar pe care nu mi-aş dori să-l revăd este "The other Boleyn girl" . Impresionant, însă eu l-am urât pe rege pe toată durata filmului şi oricâte greşeli ar fi comis Anne Boleyn, totul a început de la dorinţele de nestăpânit ale regelui faţă de o fată, oricare ar fi fost ea, şi mai ales faţă de una frumoasă ca Mary Boleyn, sora lui Anne.
Un alt film care m-a impresionat plăcut, mai ales prin boemul iubirii dintre trei personaje, Cristina, Juan Antonio şi Maria-Elena a fost "Vicky Cristina Barcelona" . Romantismul şi contrastul dau bine şi toată latinitatea, mai precis cultura şi influenţa spaniolă au dat un aer senzual întregii poveşti.
Filmele cu adolescenţi, mai mult sau mai puţin superficiale, mă fac să zâmbesc, să visez, aşa că prefer să mă axez pe genul acesta de filme. Realitatea e îndeajuns de dură pentru un om, ca să se regăsească şi în filmele gen drame. "Wild Child" este unul dintre acele filme care te face să râzi din pricina fiţelor şi chiar snobismului unei fete de bani gata, dar care te face să te şi gândesti la valorile umane. Prietenia ce se leagă între fete este extraordinară şi oricât ar încerca unele să le despartă, nu reuşesc decât să se despartă pe ele de tot ceea ce îşi doreau.
Un film relaxant, care mie mi-a plăcut mai ales datorită accentului pe care majoritatea actorilor îl aveau şi pentru o realitate pe care eu n-aş avea puterea să o recunosc este "Angus, Thongs and Perfect Snogging" . Cred că din toată seara acesta este filmul care mi-a rămas cel mai mult în inimă şi pe care aş vrea cel mai mult să-l revăd.

Mai am doar puţin!

2008-12-27T01:16:00.003+02:00

Întrebări, surprize. M-am săturat cam de tot şi nu reuşesc să mă pun pe învăţat. În câteva luni voi avea examene de dat, în mai puţin de o lună am un concurs extrem de important, iar eu tot ce reuşesc să fac este să mă uit la TV şi la filme. În fiecare seară, înainte să mă culc, promit că a doua zi mă apuc de lucru. Şi ce fac a doua zi? Mă trezesc la 12-13, uneori chiar 14 şi merg să mă spăl, iau ceva de mâncare şi mă postez în faţa televizorului ori a calculatorului. Internet, filme, iar internet. Poate mai citesc câte ceva, beletristică, în orice caz. E clar, pic. Ar trebui să vad de oferte, să mă interesez, să trimit mail-uri şi mai ales să învăţ, dar eu nu fac nimic.
Mai am doar puţin.

Multzam fain!

2008-12-19T20:23:00.001+02:00

Multzam fain Anca de cadou! Uite că de data asta m-ai uimit şi chiar am rămas cu gura căscată[literally]. Sper să funcţioneze totoşeii cu "antiderapante", poate aşa nu mai alunec pe parchet prin casă, iar eşarfa să-mi ţină cald pentru cât mai mult timp.
Ana, îmi pare bine că-ţi plac cerceii; chiar îmi făceam probleme în legătură cu asta.
Mulţumesc tuturor pentru o asemenea seară frumoasă!
Sărbători fericite! >:D<

Interests now

2008-12-12T21:46:00.001+02:00

Interests:

Şi vreau să plec

2008-12-12T00:03:00.002+02:00

Ce mă mai ţine aici?
Stare care ţine şi mai este şi alimentată, de voi şi mai ales de părinţi.

2008-12-09T23:01:00.003+02:00

Să mă bucur deja? Nu încă, fiindcă semnul incertitudinii planează, cu accente grave, deasupra situaţiei. Dar se anunţă "vreme bună" . Sper să fie.
Multzam fain şi "avocatului" meu. >:D<

Another Cinderella Story

2008-12-07T12:52:00.001+02:00

Văzusem zilele trecute un film, de la Disney, din septembrie 2008, pe nume "Another Cinderella Story" . Poate că sunt puţin cam superficiale filmele celor de la Disney sau în general filmele cu adolescenţi, însă pe mine mă fac să fiu fericită poveştile astea. Şi aşa trăiesc într-o lume "paralelă", fericită, timp de câteva zile.
Actriţa principală, Selena Gomez, joaca rolul "Cenuşăresei", pe Mary Santiago şi din întâmplare dansează la balul de Valentine's Day cu unul din tipii populari, superstarul Joey Parker (Drew Seeley), care s-a întors de curând în şcoală, pentru a ţine pasul cu realitatea. Cum sunt şi celelalte variante de "Cenuşăreasa", la ora 12 noaptea fata trebuie să fie acasa şi îşi pierde un obiect personal pe drumul către ieşire. Ca să aflaţi cum găseşte Joey proprietara mp3-player-ului, urmăriţi filmul. Îl recomand celor ca mine.

Vizionare plăcută!

Şi blondele gândesc

2008-12-05T22:48:00.001+02:00

Mi-am pierdut timpul liber pe care nu-l prea aveam ieri, însă nu regret. Am dat, sărind de pe-un blog pe altul, de "Şi blondele gândesc". Citesc una, citesc alta, îmi place şi "o iau la mine pe blog" .
Şi eu, ca toate blondele, m-am confruntat cu marea masă de oameni "cool" sau cu cine ştie ce alte calităţi, clar superiori mie. În urmă cu un an am şi primit de ziua mea o vopsea de păr, neagră, cu mesajul :" Ca să eviţi glumele despre blonde." Da, tocmai, sunt glume, spuse în scopuri mai mult sau mai puţin creştine, dar nu e un aspect care să mă afecteze. Am pasat vopseaua mai departe către o colegă de clasă, deja brunetă de la mama natură, ca un cadou de Crăciun. Nu am făcut-o cu vreo intenţie rea, desi m-a amuzat puţin reacţia ei (scuze Alina), ci tocmai ca să spun: " Blondele să rămână bonde, iar brunetele brunete." Acum completez: " brunetele să facă ce or vrea" ,sunt binevenite în cercul bondelor, dar oameni buni eu rămân aceeaşi.

EA.