Cafeaua lâncezea rece în
ibricul de pe aragaz de vreo două ore, iar ochii mi se închideau chiar şi după
primele trei cafele calde băute. Mă uitam gol înspre pagina „albă” deschisă pe
laptop-ul meu şi nu reuşeam să-mi găsesc energia sau poate inspiraţia de a
scrie articolul de dimineaţă din acea zi.
De vreo doi ani aveam
acelaşi obicei, uşor stupid, de dimineaţă, chiar şi atunci când nu reuşeam să
dorm decât vreo două ore, amăgindu-mi creierul şi nici nu aveam vreo activitate
de îndeplinit în acea zi. Evident puteam sa trec peste acel moment şi să dorm,
dar erau trei-patru oameni care mereu citeau şi îmi spuneau bună dimineaţa pe
blog. Oameni care dormiseră, oameni care chiar făceau ceva folositor de-a
lungul zilei.
„Bună dimineaţa, oameni buni
şi bună dimineaţa mie, om nebun!” Râd. Mă uit iar către aragaz şi mă gândesc că
mi-e prea lene să mă ridic să mai fac o cafea. „Cum e cafeaua voastră azi? Cu
sau fără zahăr? Caldă sau rece? Sau e doar un ceai? Cert e că a mea va fi
încălzită la microunde.”
Râd în sinea mea aproape
isteric, dar buzele refuză să schiţeze vreun zâmbet. Un nou obicei.. îmi voi
încălzi cafeaua la microunde în fiecare dimineaţă. Mi-e prea lene să fac alta.
‘Bună dimineaţa..’
