They said she shouldn't be happy when they saw her sparkling eyes and so they dragged her back to whatever was before. Before what? No one ever knows, but there's always a "before" and never an "after"..
Clasicul e destin. Ineditul e noroc. Împreună sunt viaţă.
National Geographic: 2012, the Final Prophecy, documentary (cred că merită văzut. Oferă o explicaţie paluzibilă a gândirii maya, a ceea ce noi ştim doar ca 2012 şi cam atât, fără informaţii suplimentare. Ne arată ideile şi cum s-a ajuns la ultimatum-ul de 21 decembrie 2012. )
Why does E=mc2? And why should we care?click (despre asta voi vorbi într-un alt post, căci cartea tinde să fie foarte interesantă. Mie una îmi place şi sunt aproape de final. )
Vama Veche De ce? Pentru că mi-e dor de vară şi pentru că melodia asta îmi aduce aminte de ea, deşi vara mea nu a însemnat niciodată Vama, decât în sinonimie cu muzica. Şi pe lângă asta îmi aduce aminte şi de ce frumos era acum vreo 2 ani. Un om, o chitară şi multe alte amintiri. Ei, uite asta mă bucură. Să mă uit în urmă şi să realizez că am multe amintiri şi cutiuţele aşezate dezordonat în mintea mea (cum de altfel sunt oricum: o dezordonată) sunt pline, uneori prea pline ca să le pot pune vreun capac şi să uit pentru perioade definite/nedefinite de timp, depinde de stare şi alegeri. Şi uite aşa mi se face dor şi mă apucă un dor de ducă, numai numai de s-o încălzi. "Dor de ducă" chit şi pentru ore întregi de acasă, să rătăcesc prin oraşul ăsta prea mic, poate în locuri unde acum îţi îngheaţă până şi basca. E primăvară, dar e friiig fraţilor, frig! E drept că parcă se mai îndreaptă vremea, dar când îi aud pe unii "vreau zăpadă" sau "au anunţat că iar se răceşte" îmi vine să-mi fac crescătorie de aripi şi să plec cine ştie unde. Am vrut şi eu zăpadă, dar de două ori şi mi-a ajuns. Ehe, dar vara pare departe când e aşa frig şi e stresant de aprope dacă începi să pomeneşti de bac şi admitere, că aşa cum zicea şi văru-miu acum vreun an:"ce ocupaţii ţi-ai găsit şi tu", când "hoinăream" prin Bucureşti cu Cambridge-ul (aka examen; n-am eu norocul să fi intrat la facultate cum de altfel - da, felicitări Andreea- a reuşit o fostă colegă de-a mea). Acum preocuparea mea este nenorocirea asta de bac care nu mă stresează atât cât reuşesc să o facă cei din jurul meu. Am avut buna inspiraţie să-i trântesc mamei pe masă ideea că nu mă stresează şi nu mă interesează aşa de tare. Că o să-l iau şi cu asta basta. Ghici ce? A tăcut. Aşa că nu merge nici cu lamentarea ("Aud prea des despre asta, nu poţi să taci?" ori "E greeeeu, de ce mă mai stresezi şi tu?") şi nici cu "Lasa, că-i uşor.", că de, dar dacă nu-l iei? A fost mai simplu. "Îl iau"; "Ştii tu?"; "Da!" şi-am terminat discuţia.
Acum revenind la alte preocupări mai "preocupative" (nu ştiu de ce am scris asta), nu am mai citit de multă vreme o carte bună, fie ea de autori autohtoni, fie de cine ştie ce alt autor, dar tradusă în limba română, că-i dulce al naibii. Şi a început să mi se facă dor. Ţin minte că acum vreo trei veri digeram şi câte o carte pe zi şi nu că era mare fiţă, deşi ce-i drept, am început să citesc atât de mult pentru că aveam o prietenă care citea mai mult ca mine şi nu-mi plăcea treaba asta. Eh, apoi am prins gustul şi lasă-te dacă poţi. Şi pe lângă asta, efectele se simt acum, pe lângă limbaj ori diverse cunoştinţe: am inversat ziua cu noaptea şi poate de aici şi problema mare cu somnul. (Problema cu somnul este problemă de sine stătătoare, amplificată evident de minunata idee de pe atunci, să citesc noaptea.) Rămăsesem la fiţă şi la câte o carte pe zi. Ei bine, mi-au plăcut mult cărţile citite atunci şi multe le-aş relua. Aşa a început să-mi placă marele Dostoievski ori John Fowles. Zic de ei că mai ales ei mi-au plăcut şi îmi aduc aminte şi azi fragmente din cărţile lor, deşi poate n-am înţeles chiar totul. Cred că voi reveni la acele cărţi şi voi lua la "mână" şi neuron şi filă fiecare cărticică pe care o voi găsi. După sau înainte de bac? E, hai, dar am nevoie aşa de o destindere, că parcă prea mult aud/citesc despre română, fizică şi mate. Nu merit? Doar de aş avea timp. De unde dintr-odată şi chestia asta cu cititul? Păi vorbea deunăzi profa' de română de "Moromeţii" şi altele şi mă gândeam că aşa, ca ajutor, trebuie să recitesc din bibliografia pentru proba din vară şi eventual să citesc ce n-am citit, dar mi-a venit cheful de ceva mai bun, cel puţin în concepţia mea de puştoaică de 18 ani. Asta de m-aş asemăna cu restul.
Oricum, recomand cei doi autori pomeniţi mai sus şi o primăvară frumoasă! P.S.: Ştiu că pare un amalgam de idei într-un post prea lung, dar toate se leagă de vară şi timp liber. Revin: mi-e dor de vară, oricare din cele trecute ar fi să se nimerească a fi trecută în conştient.
Thursday, December 17, 2009
Ştiu că am mai pus link către această melodie, dar mi se pare o melodie demnă de ascultat o zi întreagă sau măcar cele câteva minute din timpul unui om pe care le ocupă oricum. CLICK Audiţie plăcută!
Am vizionat azi filmul intitulat "2012". Voi face un update sau poate un nou post legat de acest film, film care mi-a dat oarecare emoţii. Dar până atunci, vă recomand să-l vizionaţi, căci merită toate cele 150 de minute. AICI puteţi urmări trailer-ul şi să decideţi dacă să vizionaţi şi filmul sau nu, dar eu zic că merită. :) Este până la urmă o ipoteză demnă de luat în calcul.
Ei bine, da. Nu ştiu şi punct. Ce pot zice? Că e încă criză şi lumea e atât de agitată de un an încoace ca şi cum ar veni sfârşitul pământului? Uite, sincer zic, de când se anunţa că e o problemă, înainte să se dea verdictul că da, este criză, mi se părea că totul e accelerat, că e o agitaţie generală peste tot în lume, chiar şi la TV, şi la şcoală etc. E întradevăr un fenomen ciudat, dar de asemenea e un fenomen analizat de mult prea mulţi ca să merite acum prea mult din cuvintele şi atenţia mea. Deci, rămâne întrebarea: ce pot scrie? Ce mai am de zis? Eu cred că multe, dar dacă vreau să scriu şi caut adânc, în mintea mea nu găsesc absolut nimic. Aş putea să mă apuc să trântesc cu ironia pe masa vreunei pitzipoance (scris intenţionat cu "tz", în caz că nu s-a observat) şi ştiu, m-aş amuza teribil văzând cât de bine se simte când eu o "complimentez", dar oameni buni, e trist. E al naibii de trist şi dureros pe de altă parte. Eh, că tot mi-am adus aminte, vorbind aici de piţipoance (măi, tare mi-e teamă. e corect cu "ţ"? :-s) Era deunăzi una faimoasă la TV, mare artistă, cântăreaţă mai ales, dar în special nouă.. Aşa cum sunt şi ciupercile după ploaie, cam ca toate pipiţele, aşa, ca să mă înţelegeţi. Nu am nimic cu ea. Face România cunoscută, dar în unele cazuri, zic eu, nu tocmai în cel mai plăcut mod pentru noi. NU suntem toate îmbrăcate atât de sumar şi NU vorbim toate aiurea când nu ştim o limbă străină. Despre ce vorbesc? Uite despre asta: click . Da, penibil. Cine e? Adorabila noastră româncă, Inna. ;;) Nu, nu sunt invidioasă, dacă cumva asta credeţi domniile voastre. Pe ce să fiu? Pe cultura ei? Parol, ar zice Caragiale. De unde cultură, madam Piscopesco? Vi se pare că dacă e pe scenă, are şi minte? Dacă engleza voastră nu e la fel de proastă ca a madamei Inna sau Elena Alexandra, vă rog să urmăriţi clipuleţul de mai sus. [Apăsaţi pe click. E o redirecţionare. :) ] Vizionare plăcută!
Am scris destul, dar revin cu aceleaşi întrebări şi data viitoare. Acum aşa mi-am adus eu aminte, fără să-mi caut în minte şi cred că aşa voi păţi mereu. Pe curând.
Un weekend "cultural" aş zice eu.Cel puţin pentru mine.Este prima dată când merg la teatrul din Tulcea(Jean Bart),dar mai bine mai târziu decât niciodată.Sâmbătă şi azi,duminică, "rulează" "A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare.
Am observat că sunt din ce în ce mai mulţi tineri care se fălesc că au fost la teatru,dar întrebarea mea este:"E de fiţe sau ei chiar simt nevoia să se laude că au fost acolo?" Interpretarea ar fi cam aşa : lauda e de fiţe oricum,dar faptul că ei au fost acolo cu sufletul cât un purice,aşteptând fiecare act,tremurând de emoţie, e de apreciat.Părerea mea e că prima variantă e mai plauzibilă şi mare păcat pentru generaţiile care sunt şi care vin.
Ori de câte ori între mine şi alţi "adolescenţi" există o discuţie măcar în parte inteligentă mă bucur atât,deoarece mi se demonstrează că generaţia aceasta nu e degeaba,că oamenii de vârsta mea nu trăiesc prin şi pentru muzică,prin şi pentru dans(şi nu mă refer la dansul care te dezvoltă măcar fizic).
Nu am încă o poză cu afişul tulcean,dar voi reveni cu acesta în curând şi cu alte comentarii legate de spectacolul în sine.Astept cu nerăbdare ora 18 ca să mă delectez cu puţină cultură,care cam lipseşte şi din viaţa mea,o recunosc:).Sau cel puţin asta cred sau vreau să cred,ca să am o motivaţie bună când vine vorba de a mă mai "culturaliza" şi eu puţin(deşi n-ar trebui să fie nevoie de motivaţie).
Later edit:
Dacă a fost minunat,nu am cuvinte.Şi a fost,întradevăr.M-am gândit că mă entuziasmez de acea sesiune de cultură puţin cam din pripă,dar m-am înşelat.Cuvintele sunt cu adevărat de prisos şi tot ce pot recomanda e să mergeţi la o astfel de sesiune,ca pentru voi,să vă delectaţi puţin retina şi sufletul.E alegerea dumneavoastră,iar eu tot ce pot face e să recomand,ceea ce am şi făcut deja.
