Primăvară?

Ar fi trebuit să vină primăvara.
04:xx (cine ştie şi câte minute, poate chiar mai devreme de ora 4. eram în pat şi cu ochii închişi de pe la 2, 2 jumate ) : "Hai să băgăm lămâiul în casă."
Ameţită de somn, m-am certat cu mama/pereţii/lămâiul, dracu' ştie, important e că am băgat lămâiul în casă şi am îngheţat toată.
"Au anunţat că ninge încă vreo 4 zile."
Şi uite aşa se fute tot.

.Random.

-Pe noptieră, zâmbi Ilinca, un zâmbet de care ţi-ar fi fost dor oricând, să simţi colţii ascuţiţi cum îţi sfâşie carnea şi partea aceea eternă, dar pe care nimeni nu o vede cu adevărat pe care ei au numit-o suflet. Aşa simţeai că trăieşti şi îţi era dor chiar şi atunci când te ataca şi îţi lăsa viaţa pustie. Aparent pustie.. Căci astfel învăţai să vrei mai mult, să mai vrei măcar încă odată, să-i mângâi colţii şi să le ceri să le pese, să te guste. Încă odată, hai încă puţin, le-ai fi zis de o mie de ori, dar erau atât de răi, că nu se mai arătau vreodată, decât să te rănească şi apoi să-ţi arate iar că nu le pasă. La infinit.
-Şi de ce ai lăsat pozele acolo?
-Ca să doară.
Aşa ne-am obişnuit, aşa e perfect, altfel n-am fi noi, altfel aş fi plecat de mult. Mă doare, dar tot te iubesc..

Ce să scriu?

Ei bine, da. Nu ştiu şi punct. Ce pot zice? Că e încă criză şi lumea e atât de agitată de un an încoace ca şi cum ar veni sfârşitul pământului? Uite, sincer zic, de când se anunţa că e o problemă, înainte să se dea verdictul că da, este criză, mi se părea că totul e accelerat, că e o agitaţie generală peste tot în lume, chiar şi la TV, şi la şcoală etc. E întradevăr un fenomen ciudat, dar de asemenea e un fenomen analizat de mult prea mulţi ca să merite acum prea mult din cuvintele şi atenţia mea. Deci, rămâne întrebarea: ce pot scrie? Ce mai am de zis?
Eu cred că multe, dar dacă vreau să scriu şi caut adânc, în mintea mea nu găsesc absolut nimic. Aş putea să mă apuc să trântesc cu ironia pe masa vreunei pitzipoance (scris intenţionat cu "tz", în caz că nu s-a observat) şi ştiu, m-aş amuza teribil văzând cât de bine se simte când eu o "complimentez", dar oameni buni, e trist. E al naibii de trist şi dureros pe de altă parte.
Eh, că tot mi-am adus aminte, vorbind aici de piţipoance (măi, tare mi-e teamă. e corect cu "ţ"? :-s)
Era deunăzi una faimoasă la TV, mare artistă, cântăreaţă mai ales, dar în special nouă.. Aşa cum sunt şi ciupercile după ploaie, cam ca toate pipiţele, aşa, ca să mă înţelegeţi. Nu am nimic cu ea. Face România cunoscută, dar în unele cazuri, zic eu, nu tocmai în cel mai plăcut mod pentru noi. NU suntem toate îmbrăcate atât de sumar şi NU vorbim toate aiurea când nu ştim o limbă străină. Despre ce vorbesc? Uite despre asta: click . Da, penibil. Cine e? Adorabila noastră româncă, Inna. ;;)
Nu, nu sunt invidioasă, dacă cumva asta credeţi domniile voastre. Pe ce să fiu? Pe cultura ei? Parol, ar zice Caragiale. De unde cultură, madam Piscopesco? Vi se pare că dacă e pe scenă, are şi minte? Dacă engleza voastră nu e la fel de proastă ca a madamei Inna sau Elena Alexandra, vă rog să urmăriţi clipuleţul de mai sus. [Apăsaţi pe click. E o redirecţionare. :) ] Vizionare plăcută!

Am scris destul, dar revin cu aceleaşi întrebări şi data viitoare. Acum aşa mi-am adus eu aminte, fără să-mi caut în minte şi cred că aşa voi păţi mereu. Pe curând.