Mărunt- mărunt.. Un pas.. al doilea. "Felicitări! Vei trece şi peste asta. "
Nici să le mulţumesc nu mai sunt în stare. E ca şi cum super "ea" poate trece peste tot şi adesea vorbesc ca şi cum n-ar fi acolo.
"E incredibilă. Nu înţeleg cum reuşeşte. Dar cu siguranţă va trece şi peste asta."
Ea e specială, aşa cum poate cu toţii suntem în anumite momente. Se priveşte în oglindă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Caţiva bani vor regla şi contul acesta cu viaţa şi într-un final lumea o va aplauda. Eu vă spun că în afara carcasei ce pare de gheaţă e mai mult. Mă credeţi?
Scriu, vă scriu,despre ea, despre noi. Am cunoscut-o cu adevărat ieri când mă uitam în oglindă. Era acolo şi îmi sprijinea fiecare pas. Atât de dulci acele buze şi acei ochi albaştrii mă sfidau; prezenţa mea nu părea să fie dorită acolo.
"Tu.. tu ştii cât poţi fi de plăcută? Cât te apreciază fiecare? Eu sunt o floare uitată, un suflet imbecil. Nu m-ar dori nici vreun animal, nici chiar lustra nu-mi mai aruncă ocheade ca odinioară. Mă vor toţi ca tine. Te numeşti Elena, nume de amar; cât de sarcastic mă priveşti! Ce ţi-am făcut eu, o fiinţă slabă? Îţi doresc prezenţa, dar uită uneori de mine! "
De-ar fi ascultat cuvintele mele ea ar fi fugit, dar la fiecare privire în buletin, identitatea mea dispare, apare cea rece, insensibilă povară a mea..
Elena-Alina! Ce bolnăvicioasă e legătura noastră..