One day
Clasicul e destin. Ineditul e noroc. Împreună sunt viaţă.
Monday, January 26, 2009
Vise
Mi-e dor de un tine pe care nu-l cunosc îndeajuns, mi-aş dori ca braţele tale să mă înconjoare.
Listening to Pirates of the Caribbean soundtrack
Mood Speranţă
Sunday, January 25, 2009
EuDivers - eu sunt divers, tu cum eşti?
http://www.eudivers.ro
EU divers este o asociaţie care a început să-şi facă primii paşi acum trei ani şi deşi pare o perioadă scurtă de timp, în fiecare zi a mai crescut câte puţin şi noi suntem mândrii de ea. Ne-am hrănit cu proiecte, am băut satisfacţia celor din jurul nostru şi am crescut voluntari, frumoşi şi inteligenţi, care să se descurce singuri, dar care mereu aduc aminte de “părinţii” lor.
Cu ajutorul voluntarilor s-au proiectat şi s-au dezvoltat multe idei, unele mai trăznite, altele mai serioase, dar toate au prins la public şi toată lumea a fost mulţumită.
“Săptămâna filmului interetnic” s-a desfăşurat pe trei ediţii, una mai bună şi mai bogată în spectatori faţă de cealaltă. “Consilierii liceeni” a fost de asemenea de un succes extraordinar, care pe noi ne-a uns la suflet. Proiectul “O zi pentru două generaţii” a bucurat, pe lângă voluntari, şi mulţi bătrâni din Tulcea care rar mai au parte de puţină bucurie alături de tineri, aşa cum au fost şi ei odată.
Dar EU diverşii au ştiut să îmbine distracţia cu munca întotdeauna, astfel încât să fie cu zâmbetul pe buze ori de câte ori au avut ocazia. Chiar dacă proiectele mari, ca cele de mai sus, au fost însoţite toate de zâmbetele şi fericirea voluntarilor, s-au făcut şi alte ieşiri, “cu munca”, prin Turcia, la Cannakkale ori prin Deltă şi prin judeţ, la Sulina, Gura Portiţei sau Capul Doloşman.
Trecutul ne face să fim glorioşi, dar viitorul ne sună bine, aşa că nu ne-am lăsat pe o ureche şi să răsune trecutul! Nu! “Săptămâna filmului interetnic” are să ajungă şi la ediţia a patra şi chiar mai departe, iar “Consilierii liceeni” au să ne delecteze iar cu ideile lor. Bătrânii vor mai avea parte de “o zi pentru două generaţii” mult timp de acum încolo, căci zâmbetul lor este şi zâmbetul nostru.
Am devenit mai buni, lucrăm mai bine în echipă şi ne bucurăm de fiecare training prin care putem afla mai multe şi ne putem dezvolta mintea, memoria şi imaginaţia.
Cum noi nu suntem egoişti, ne-am dori să împărtăşim bucuria fiecărui surâs şi a fiecărui succes împreună cu tine. EU divers poate face ceva şi pentru tine, dar tu ce poţi face pentru EU divers şi mai ales împreună cu EU divers? Poţi fi ales în echipă şi să fi chiar tu cel care îi face pe bătrâni bucuroşi, ori să ai parte de trainingurile oferite de ACED cât şi de excursiile împreună cu echipa şi nu numai. Te aşteptăm dacă te simţi în stare să faci faţa unei astfel de provocări!:D
Încă o majoră
Toata lumea creşte, doar eu rămân în urma lor şi voi fi ultima care-şi va sărbători majoratul în timpul liceului. Dar e plăcut să fii mic, chiar dacă nu şi cel mai mic [Anutz, mai ai :D].
O mămică majoră şi acum şi surioara mea blondă nu este oprită de nimic în lume să urle că e fericită. Şi întradevăr, sunt sigură că îşi trăieşte visul chiar acum.
La mulţi ani Irina! Te iubesc din tot sufletul şi îţi mulţumesc pentru toate momentele în care îmi eşti alături. Ştiu că sunt stresantă de multe ori, ştiu că mai întârzii dimineaţa când trebuie să ne întâlnim, dar mai ştiu că eşti şi foarte bună [nu doar la suflet :-" =))] şi că mă ierţi pentru prostiuţele astea mici.>:D<> câteodată, sau măcar să zică despre noi că am fi surori, fiindcă în ciuda sângelui, chiar suntem.
Te iubesc şi vreau să fii fericită cât mai mult timp de acum încolo!
Friday, January 23, 2009
Şterge-mă!
Însă nu mă trage inima să şterg şi blogul, plus că ar fi anumite evidenţe care nu-mi stau la îndemână. Mai aştept!
Listening to Dream Theater - Octavarium
Mood Obosită
I want to get out of here sometimes and to start it all over again!
Saturday, January 17, 2009
Friday, January 16, 2009
Cât despre mine, eu mai am doar câteva ore până la unele din punctele culminante ale acestui an, dar voi trece şi peste asta, cu mai mult sau mai puţin bine, cu rezultate mai mult sau mai puţin bune, important e că am încercat. Vă mulţumesc tuturor celor care m-aţi susţinut şi celor care mă susţineti în continuare. Nici nu ştiţi cât înseamnă pentru mine.
Thursday, January 15, 2009
The clock is ticking.
Încă vreo 56 de ore.
Sunday, January 4, 2009
Welcome!
So.. welcome school, welcome life!
Saturday, January 3, 2009
Aiurea
[Goodbye and goodnight!]
Friday, January 2, 2009
Sinistraţilor
De mult prea multele ofrande
Pe timp de azi, iertat de mâine,
Se vor trezi în miezul iernii,
Să-şi ceară amprenta măcelului
Din urmă, de demult în vreme.
Şi cuvântarea nu va să fie
A ultimului cuvânt mireasă,
Se lasă ponegrită de glasuri,
Se pierde în valuri de amar
Şi-şi regăseşte aşternutul
Pe-aceleaşi prunduri, peste ani.
Dar n-au trecut prea multe ape,
Culorile vor să-şi revină,
Să spele păcatele curate
În miezul amintirii crunte,
Şi să îşi facă aşternutul
Din nou aceeaşi cuvântare.
Un ultim cântec, în ultima ta zi,
Rosteşte pământene sec,
Să vină şi pământul, de nu apa,
Pe-al tău trup să-l dăruiască
Ori cerului, ori celui de jos,
Să uităm cu toţii c-ai mai fii.