Sinistraţilor

Culori de apă îndurerată
De mult prea multele ofrande
Pe timp de azi, iertat de mâine,
Se vor trezi în miezul iernii,
Să-şi ceară amprenta măcelului
Din urmă, de demult în vreme.

Şi cuvântarea nu va să fie
A ultimului cuvânt mireasă,
Se lasă ponegrită de glasuri,
Se pierde în valuri de amar
Şi-şi regăseşte aşternutul
Pe-aceleaşi prunduri, peste ani.

Dar n-au trecut prea multe ape,
Culorile vor să-şi revină,
Să spele păcatele curate
În miezul amintirii crunte,
Şi să îşi facă aşternutul
Din nou aceeaşi cuvântare.

Un ultim cântec, în ultima ta zi,
Rosteşte pământene sec,
Să vină şi pământul, de nu apa,
Pe-al tău trup să-l dăruiască
Ori cerului, ori celui de jos,
Să uităm cu toţii c-ai mai fii.