Azi

Am creat un concept,în sufletul meu:nume complet,identitate dublă.TE-A.Nu-l înţeleg şi eu,adesea,dar ştiu ce simt când îl aud rostit.De parcă totul se schimbă.. brusc!
Azi mă trezesc că îmi place deşi ieri ziceam cât de mult îmi urăsc numele.Şi o iau de la capăt.În fiecare zi la fel.
Şi aştept să mă întorc:).Mi-e dor de persoane de care ieri nici măcar nu ştiam.Magie?Mi-e imposibil să cred,dar ştiu că sunt îndrăgostită.De viaţă,de un cântec,de un film,de o persoană[?].. Poate că e nou,căci vechiul pare să dispară uşor,uşor şi chiar aşa,nu mai simt nimic din ceea ce simţeam ieri,nimic din ceea ce îmi făcea rău.Ştiu ce e aici şi pare ciudat,extraordinar,ca şi cum cineva ar fi prezis că o să fie aşa,deşi a pus-o sub semnul de "Nu".
Azi mai bine ca ieri.Asta simt azi!

Ochii le scânteiau, priviri miraculoase, aşteptau spectacolul.

"Doamnelor şi Domnilor, astă seară vă va fi prezentată controversata poveste Elena-Alina! "

Aplauze, surâsuri pline de înţeles, adevăraţii "actori" aşteptau să-i vadă evoluând pe scenă pe cei ce învăţau doar un rol.

"-Tainice-amintiri,

Curate blasfemii,

Să mă cunoşti, n-am să te las,

Să înţelegi, eşti invitat .

Cocorii vor cânta şi toţi vom auzi

Cel cânt prea minunat, cuvinte aurii,

Miracole şi pace de vom avea să ştiţi,

E fapta cel dintâiului copil... "

Batiste fluturate după primul act.

"Superb! Superb! ", dar ei tot zambeau pe sub mustăţi aşteptând ceea ce cunoşteau, ceea ce făcea povestea controversată; mă aşteptau pe mine în sinea percepţiei lor!

"-Să uiţi de mine,

Copile! Să nu mai cauţi

Să rătăceşti! Găseşte drumul,

Îţi va fi bine! Copile, te iubesc... "

Un murmur de satisfacţie, zâmbete perfide; am intrat!

"-Trecut, viitor, dar niciodată prezent! Scena teatrului tău, iubito! "

Controversat.. " Iubito! ". Alina? Nu! Dar? Elena? Nici! Dar? Elena-Alina, aşa cum nimeni nu mă cunoştea, aşa cum doar eu m-am creat, ci nu voi!

"-Culorile pământului de le vei voi, aminteşte-ţi că eşti un străin naiv şi de te caut, închide-mi speranţa! "

Oh tu! Nu mai înţeleg.

Cei ce m-au văzut prin prisma acelor culori ale pământului meu, mă ştiu nici pe jumătate, dar cred cu toţii că o cunosc pe Alina. Şi cei ce doar mi-au atins ochii şi vorba cu percepţia lor au ştiut doar atât: să mă vadă! Imbecilă.. , cretină.. , fizic.. frumoasă? .. , dar.. EU! Şi nu a fost aşa. De m-am ascuns o ştiu doar eu şi îmi ajunge şi vouă ar trebui la fel. Cunoaşteţi-mă îndeajuns să vă satisfaceţi vrerea şi îmi veţi regreta prezenţa; nu fizic, căci e uşor să uiţi astfel, dar sufletul cum credeţi că va uita? Acel mic drăcuşor ce a vrut să vă debusoleze a reuşit. Spaţiu, timp.. nu cunoaşteţi. Aţi vrut Alina şi aţi primit Elena-Alina, doar spiritual, de la mine, dar nimic pentru voi. Indiciu? Nu aţi câştigat nimic. Cei ce au fost prea deştepţi pentru spiritualitatea mea, au terminat, au fost puternici. Acum, rezistaţi..

Şi ca o vădită încheire a spectacolului : "Aroma noastră de dimineaţă e doar pentru cei ce merită şi cei ce caştigă odată, fără ca a doua oară să piardă şi să se repete. "

Limbajul. Acolo am fost eu, nu prezentatoarea. A obosit să prezinte controversata poveste a necunoscutei Elena-Alina şi a obosit să înteleagă unde e misterul.

Dacă doriţi să-l aflaţi, cereţi, dar eu povestea mea o închei aici. Îmi strâng decorurile, îmi privesc "actorii" şi actorii în linişte, cu toţii într-o stare de euforie inexplicabilă, a devenit retard.. , şi plec spre o altă scenă. Veniţi acolo, cumparaţi-vă bilet (e cost dublu, dacă mă înţelegeţi ), şi vă voi prezenta din nou misterul cu noi dezlegări.

Savuraţi!

Mărunt- mărunt.. Un pas.. al doilea. "Felicitări! Vei trece şi peste asta. "
Nici să le mulţumesc nu mai sunt în stare. E ca şi cum super "ea" poate trece peste tot şi adesea vorbesc ca şi cum n-ar fi acolo.
"E incredibilă. Nu înţeleg cum reuşeşte. Dar cu siguranţă va trece şi peste asta."
Ea e specială, aşa cum poate cu toţii suntem în anumite momente. Se priveşte în oglindă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Caţiva bani vor regla şi contul acesta cu viaţa şi într-un final lumea o va aplauda. Eu vă spun că în afara carcasei ce pare de gheaţă e mai mult. Mă credeţi?
Scriu, vă scriu,despre ea, despre noi. Am cunoscut-o cu adevărat ieri când mă uitam în oglindă. Era acolo şi îmi sprijinea fiecare pas. Atât de dulci acele buze şi acei ochi albaştrii mă sfidau; prezenţa mea nu părea să fie dorită acolo.
"Tu.. tu ştii cât poţi fi de plăcută? Cât te apreciază fiecare? Eu sunt o floare uitată, un suflet imbecil. Nu m-ar dori nici vreun animal, nici chiar lustra nu-mi mai aruncă ocheade ca odinioară. Mă vor toţi ca tine. Te numeşti Elena, nume de amar; cât de sarcastic mă priveşti! Ce ţi-am făcut eu, o fiinţă slabă? Îţi doresc prezenţa, dar uită uneori de mine! "
De-ar fi ascultat cuvintele mele ea ar fi fugit, dar la fiecare privire în buletin, identitatea mea dispare, apare cea rece, insensibilă povară a mea..
Elena-Alina! Ce bolnăvicioasă e legătura noastră..

Subiectivitatea pozelor

Nu noi suntem arta şi nu ce facem noi e artă. Nu chipul nostru impresionează ci arta ce o creăm prin el. Şi de vrei artă, evită-te, că ai să fii subiectiv. Are să-ţi placă al tău chip şi nicidecum arta şi ai să te făleşti greşit.
Un chip de clovn, pictat cu-n curcubeu, zâmbete făţişe, dar nimic special.
Pare a fi arta noastră proprie, dar oare ea este altceva decât noi subiectivi? Aşa ne arătăm noi de parcă ar fi ceva minunat. Asta fac şi eu ca şi mulţi alţii, eu nu vă critic pe voi, ci prima vizată sunt chiar eu.
Încă mă întreb.. e doar un "moft" adolescentin? Să ne vedem cu măşti ce-s false, să nu ne mai vedem pe noi..
Pozele sunt realitatea noastră?

Teatrul.. de interes cultural.Şi pentru tineri?

Un weekend "cultural" aş zice eu.Cel puţin pentru mine.Este prima dată când merg la teatrul din Tulcea(Jean Bart),dar mai bine mai târziu decât niciodată.Sâmbătă şi azi,duminică, "rulează" "A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare.

Am observat că sunt din ce în ce mai mulţi tineri care se fălesc că au fost la teatru,dar întrebarea mea este:"E de fiţe sau ei chiar simt nevoia să se laude că au fost acolo?" Interpretarea ar fi cam aşa : lauda e de fiţe oricum,dar faptul că ei au fost acolo cu sufletul cât un purice,aşteptând fiecare act,tremurând de emoţie, e de apreciat.Părerea mea e că prima variantă e mai plauzibilă şi mare păcat pentru generaţiile care sunt şi care vin.

Ori de câte ori între mine şi alţi "adolescenţi" există o discuţie măcar în parte inteligentă mă bucur atât,deoarece mi se demonstrează că generaţia aceasta nu e degeaba,că oamenii de vârsta mea nu trăiesc prin şi pentru muzică,prin şi pentru dans(şi nu mă refer la dansul care te dezvoltă măcar fizic).

Nu am încă o poză cu afişul tulcean,dar voi reveni cu acesta în curând şi cu alte comentarii legate de spectacolul în sine.Astept cu nerăbdare ora 18 ca să mă delectez cu puţină cultură,care cam lipseşte şi din viaţa mea,o recunosc:).Sau cel puţin asta cred sau vreau să cred,ca să am o motivaţie bună când vine vorba de a mă mai "culturaliza" şi eu puţin(deşi n-ar trebui să fie nevoie de motivaţie).

Later edit:

Dacă a fost minunat,nu am cuvinte.Şi a fost,întradevăr.M-am gândit că mă entuziasmez de acea sesiune de cultură puţin cam din pripă,dar m-am înşelat.Cuvintele sunt cu adevărat de prisos şi tot ce pot recomanda e să mergeţi la o astfel de sesiune,ca pentru voi,să vă delectaţi puţin retina şi sufletul.E alegerea dumneavoastră,iar eu tot ce pot face e să recomand,ceea ce am şi făcut deja.