Câteodată când crezi că totul se transformă şi se decolorează spre a fi în alb şi negru e posibil să fi în stadiul acela de autoconvingere. Şi rămâi aşa, închis, văzând lumea în griurile tristeţii fără să-ţi permiţi să vezi mai departe, că poţi fi şi fericit. Mi-am deschis ochii şi văd, văd că merită să preţuieşti ce ai, să-ţi doreşti mai mult, dar să nu fii nemulţumit, căci e posibil să ai destul.
Acum văd culorile şi se prezintă situaţia în felul acesta:

De ce aş vrea să schimb ceva, orice în viaţa mea? Bine, aş vrea, însă sunt atâtea care vor rămâne aşa şi încep cu mine. De ce să mă schimb pentru x ori y, dacă el nici nu se gândeşte să se schimbe pentru mine? Câteodată îmi place să fac sacrificii, dar nu pentru oricine şi au rămas puţini care să merite.
Sunt eu şi sunt fericită, poate nu cu adevărat optimistă, dar îmi permit să visez şi să cred că visele mele se vor împlini. Cel puţin cea mai mare parte.
Îmi permit să fiu supărată pe anumite aspecte fără să-mi dau tot ritmul de viaţă peste cap fiindcă lumea pare rea. Este şi am de înfruntat asta. De acord, pot să mă descurc, de asta sunt om. Vreau să fiu supărată şi să mă exteriorizez ţipând, urlând, spărgând, dar fără să mai ţin în mine, fără să mai aduc picătură cu picătură până când explodez, dar tot fără să arăt că s-a întâmplat asta. Merit să mă supăr, am dreptul să fac asta.
Îmi permit să zâmbesc şi să râd fără să zic de ce o fac, fiindcă fac asta şi de ce are nevoie toată lumea de explicaţii? Pot fi aşa şi fără să vă explic, eu sunt aşa şi punct.
Îmi permit să plând atunci când o simt, chiar dacă sunt în public, pentru ca apoi să râd şi să nu-mi mai pese.
Îmi permit să sar şi să dansez când mă apucă, oriunde aş fi [ mai puţin la biserică ].
Îmi permit să înjur dacă prin asta mă descarc.
Îmi permit să fiu tipa sociabilă care spune lumea că sunt.
Îmi permit să fiu fericită şi sunt fericită, aşa cum înţeleg eu acest concept!
Vă mulţumesc tuturor pentru asta!

N-am vrut să scriu despre primăvară. A venit, ştiu, dar cu toţii putem răsuci fila de calendar şi să vedem că e luna Martie şi dacă am trecut măcar prin primii ani de viaţă, mai ştim că este şi prima lună din primăvara calendaristică. Dar scriu acum, când sufletul îmi este apăsat, ca şi mintea de altfel, de atâtea. Am multe de făcut în doar o săptămână şi nu ştiu cât de pregătită sunt să le înfrunt pe toate, dar uşor uşor se duc toate, se rezolvă şi se duce şi săptămâna. Poate că aş fi fost mai fericită în alte condiţii, dar mă mulţumesc şi cu atât. Ce pot face?
Am şi zis la începutul anului că sper că anul acesta va fi mai bine, căci vreau să cred că merit mai mult şi faţă de anul anterior nu sunt multe de primit ca să fie mai bine. În special vizavi de sfârşitul anului...
Dar asta e altă poveste. De ce scriu acum? Nu ştiu de ce, dar şi mai grav, nu ştiu nici măcar despre ce. Ah, poate să povestesc ce am mai făcut. Ei bine, nimic prea mult, nimic prea puţin, am încercat, am plâns [da, în sfârşit], am râs şi acum mă stresez.
Vroiam să scriu încă de când am cunoscut-o, însă am aşteptat să văd cum decurg lucrurile. Cum poate un copil să-ţi intre cu o viteză atât de uimitoare în suflet şi să refuze să iasă, chiar de ai ruga-o, chiar de ai forţa-o? Dar nici n-o rog şi nici n-o forţez, căci mi-e dragă şi fac tot ce pot ca să stau alături de persoana care într-o săptămână jumate m-a făcut să râd mai mult decât am râs în tot acest am până acum, care m-a făcut să sper, chiar şi când nu mai aveam ce spera, când totul s-a distrus în faţa ochilor mei şi puteam atinge ca să fiu sigură că aşa e. Să zic că o ador? E adevărat, dar parcă nu e asta sau cel puţin nu doar asta. Întradevăr aveam nevoie de o prietenă ca ea, de o prietenă... Dar puteam să mă agăţ de orice cunoscut care mă ajută în momentele mele critice, însă am ales-o involuntar pe ea şi după doar o seară simţeam că o cunosc de ani de zile. Ce-mi place la ea? Nici nu ştiu să zic exact, nici nu m-am gândit şi nici nu mă gândesc, fiindcă simplu îmi place. Şoricelul din mine se trezeşte şi vrea să o ronţăie încet încet până o cunoaşte prea bine şi să o ţină acolo, cu el, de fericire, de cât de dulce e. Prin bine sau rău am trecut amândouă şi deşi a trecut doar o săptămână jumate, am trecut prin amândouă.
Viviana, îţi mulţumesc din suflet că exişti!
Apoi vii tu, cel ce îmi inunzi mintea cu fiecare strop de zâmbet, nu mă pot opri să te visez în ziua colorată, nu pot opri acele cristale ce se lasă pradă gravitaţiei mele ciudate. Le-am aşteptat şi într-un fel mă bucur că sunt aici, dar mai vreau să fi şi tu aici, să te privesc şi atât. Doamne, încă îmi simt trupul tremurând ca şi cum ar fi aici acel moment. Nici nu ştiu sigur dacă ceea ce simt se poate rezuma la "Te iubesc", dar sunt aproape. Şi ştiu cât voi putea să te iubesc în acest fel, hrănindu-mă cu pure vise şi mai ştiu că vor mai curge multe lacrimi, dar îţi mulţumesc că m-ai făcut să simt!

Acum, că am scris, mi-aş dori să plec pe tărâmul viselor în miez de zi şi sper să le pot face colorate, nu alb şi negru cum îmi este în esenţă realitatea.

"Am uitat de zâmbetele acelea frumoase." se auzi vocea sa cristalină în spatele meu, însă vroiam să nu o recunosc azi, să uit că o ştiam şi să o cunosc din nou. Ce ar putea fi mai frumos decât repetarea aceleiaşi frumoase poveşti, măcar încă odată, ca să nu uităm cum a fost şi ce a fost mai frumos, ca să ne amintim primele emoţii ce ne-au străbătut corpul firav, deşi natura poate l-a făcut puternic?
Mie mi-ar place să am ce să-mi amintesc, să repet măcar în mintea mea ca un film ce-l voi iubi multă vreme, însă imaginile refuză să existe măcar, aşa că mă retrag la umbra cuvintelor, pentru zilele când voi putea spune : "A venit şi vremea mea să rulez un film la nesfârşit, ca lumea să-mi pară plină doar de proşti ce s-au iubit."
Aş fi zis şi eu odată asta, cred că mai mult din gelozie faţă de toţi acei fericiţi suferinzi, ce-şi ling rănile după o astfel de poveste sau poate fiindcă simplu mă durea prea mult, dar azi ajung să mă contrazic. Nu-mi mai doresc ca în interiorul meu să străbată ecoul atât de uşor ci mi-ar place să se împleticească printre sentimente, chiar şi lacrimi, să fie nevoit să sară cuvinte memorabile, zile şi date pe care nu le voi uita pentru mult timp. Acum îmi doresc ca lacrimile să cadă, căci n-am mai plâns de mult şi parcă mi-e dor de acei picuri, de lichidul acela cumva magic, nedorit de atâţia de multe ori.
De ce ar fi lacrimile văzute de lume comparate cu ruşinea ce-ţi spală obrazul şi totodată ţi-l marchează, atât de adânc, căci mult timp vei fi cunoscut ca cel care a plâns în public? Cred că şi eu eram odată de aceeaşi părere, însă puritatea lor, a majorităţii lacrimilor scăpate pe un obraz peste care au trecut poate mutle sărutări, mă face să mi le doresc atât azi, indiferent de motiv.
Ecoul, blestematul de ecou răsună şi acum şi se sparge de pereţii minţii şi sufletului meu, spărgându-se asemeni sticlei, în părticele mărunte, dar îndeajuns de mari cât să poată pătrunde acei pereţi ca de carne şi să-i facă să sângereze până la epuizare şi lacrimile tot întârzie să apară. Oare durerea asta fizică nu o pot simţi? Dar este o durere fizică? Poate că aş vrea-o, cristalele ar şterge-o, ar pansa rana şi aş trece mai departe, aşa cum am făcut întotdeauna când am fost într-o astfel de situaţie. Şi ecoul încă se aude şi se aşterne peste sufletul meu, lăsându-se ca o pâclă ce cu greu o mai pot ridica, o pâclă sonoră, cu sunete acute, ce-mi înţeapă timpanul, făcându-l să vibreze mai departe către acel sistem absurd de oscioare, amplificându-l din ce în ce mai mult, lăsându-mă să surzesc şi mi-e teamă că data viitoare nu voi mai auzi niciun răsunet al sentimentelor mult dorite. Mi-e teamă...
Mi-e dor de un tine pe care nu-l cunosc în nicio formă, nici măcar în formă ideală mintea mea nu vrea să-l mai păstreze, nu vrea să mi-l arate, ca să-l pot înţelege şi să-i pot repera măcar o imagine deformată în viaţa reală, în realitatea crudă a zilelor şi a nopţilor. Aşa că simplu încerc eu să-mi creez formele ideale în orice situaţie şi continui cu speranţa că voi fi mulţumită dacă vreodată le voi atinge. Mă voi mulţumi şi cu atât, aşa cum întotdeauna am încercat să mă mulţumesc cu puţin, deşi am sperat că merit mai mult.
Dar acesta e destinul acela în care nu cred şi pe care-l detest dacă există, căci simt că eu sunt nesemnificativă, că părerile mele nu mai au vreo relevanţă, nu în astă viaţă, că altcineva alege sau a ales odată pentru mine. Dacă aşa e, mulţumesc oricum, pentru binele de până acum.

Am crezut că voi pierde tot şi am pierdut destul, dar poate că m-am câştigat pe mine, în schimbul atâtor lucruri. E minunat să mă am iar în stăpânire şi parcă fericirea apare mai des la uşa mea şi bate timid în ea, ca să nu cumva să spargă ceva. Tot atât de timid îi deschid şi eu, dar uşor uşor mă voi învăţa cu ea şi o voi îndrăgi aşa cum în timp am ajuns să îndrăgesc şi tristeţea.
Dar şi, tristeţea mă mai alungă din când în când de pe banca ei fiindcă am profitat prea mult timp de ospitalitatea ei şi deja ne-am obişnuit una cu alta. Atunci mă aşez pe banca fericirii, care mă primeşte şi în casa ei, căci e darnică atunci când vrea şi atunci când nu mai avem stăpân. Dar adesea, fără să vreau, nimeresc la indiferenţă şi mi-e greu să mai ies de acolo, dar până la urmă reuşesc eu. Nu-mi place să mă simt goală.
Apoi aş vrea să nu-mi mai fie dor, dar îmi este şi simt cu inima îmi tresaltă doar când mă gândesc. La ce? N-aş putea spune. Aş vrea doar să ştiu că sunt îndrăgostită, să ştiu că trăiesc cu adevărat.


[click] O melodie ce îmi place mult. De ignorat imaginile, nu au vreo relevanţă.

La mulţi ani, Cosmin!

La mulţi ani, Cosmin! Frăţiorul meu, colegul de bancă, ăla care mă sâcâie mai mereu la şcoală, când eu vreau să dorm şi el nu poate, ori simplu are chef să fie atent sau să râdă cu cel din faţă. Te mai scarpin un an şi am scăpat de tine :)).
Dar parcă n-aş vrea să scap de tine, n-aş vrea să se ducă timpul aşa de repede, să treacă şi liceul, aş vrea să mai fim colegi, să îţi mai dau sângele, să mă mâzgăleşti cu marker-ul tău special şi eventual să mai dai şi pe bluză şi pe blugi. N-o să uit toate astea, fiindcă deşi pe moment ai fost stresant, acum e fain să-mi aduc aminte.
Te iubesc mult şi multzam fain pentru toate momentele când îmi eşti alături! Să fii un adult cu capul pe umeri şi mai ales să ai grijă de tine!!

Şi voi rămâne o amintire

Şi de-aş mai crede cuvintele amestecate cu gândurile unuia, năpădit de propria-i soartă ca şi cum amintirile ar veni din viitor, de ce aş mai visa atunci? Rămân un copil plăpând în faţa lor, a acelor cuvinte de legătură ce-mi blochează încheieturile, unde de un copac, şi nici măcar buzele nu-şi mai au pemisiunea de a se mişca fără ca măcar din gâtlejul meu să iasă vreun sunet. Acelaşi copil scuturat de toţi prin voinţă, rămân şi în faţa marilor idei, când geniile vor ieşi şi vor crede că sunt pavaj.
În urma mea au fost şi alţii, mai slabi ca mine sau mai puternici doar în vorbă, n-au ştiut să fie acizi prin cuvintele rostite şi-au fost legaţi la fel ca mine, fără să fi aşteptat aşa răsplată. De ce-am mai visat că vom ajunge mari când nu suntem lăsaţi nici să vorbim, căci libertate noi avem? Şi de ce-am mai vrea şi-acum să ne vedem viitorul, ca-ntro amintire să ne fie doar permis, un film de nestemate al nostru fu prezis şi am căzut curioşi să vedem doar încheierea, căci începutul e prea aproape şi nu e mult de aşteptat.
Rămân să construiesc oricui, o cărămidă în fundaţie, copil ce vei veni, te rog să mai întarzii!

Am mai crescut, avem şi forum!

Forumul EU divers

Fiecare tânăr pe care îl cunosc îşi doreşte să comunice cu oameni care îi împărtăşesc ideile sau care pot să aducă argumente solide împotriva opiniei sale, fiindcă în felul acesta pot învăţa ceva nou. A construi nu înseamnă să pui doar o bază materială, ba din contră: informaţia este prima care influenţează inclusiv lucrurile pe care la final le vei putea atinge, care vor avea o formă proprie. Cuvântul constituie baza pentru multe lucruri şi mai ales pentru relaţiile interumane, pentru comunicare, schimbul de idei fiind facilitat de acesta.

Un loc unde îţi poţi împărtăşi părerea despre un anumit subiect cu oameni care îţi aduc argumente pro sau contra, care îţi împărtăşesc chiar ei opinia lor, este un loc unde te poţi simţi bine, dar mai ales un loc unde poţi învăţa ceva ce să-ţi folosească pe viitor iar viitorul unui tânăr trebuie să sune bine, să fie strălucitor. Un astfel de spaţiu este forumul asociaţiei EU divers unde tu, ca tânăr, îţi poţi aşterne ideile şi părerile pe o hârtie virtuală, urmând ca apoi să primeşti critici constructive şi aprecieri, în vederea îmbogăţirii cunoştinţelor. Orice om trebuie să fie dornic de a cunoaşte, fie că e vorba de oameni noi ori de informaţie nouă, iar noi, ca tineri suntem datori să ne dorim să facem mai mult, în primul rând pentru noi şi apoi pentru o societate întreagă, fiindcă e rândul nostru să conducem, e rândul nostru să arătăm cât şi ce putem.

Aici poţi să-ţi arăţi talentele scriitoriceşti, poate chiar de viitor jurnalist, şi să fii apreciat şi criticat astfel încât data viitoare să iasă şi mai bine. Fotografiile tale pot intra în concursuri şi poţi fi promovat prin intermediul nostru, doar să ai curajul de a ieşi în faţă şi să postezi. Ne interesează ce film ai văzut, ce carte ai citit ori ce ai auzit legat de un oraş sau un om cunsocut, ce ţi se pare interesant, ca să vedem şi noi, să citim şi noi, să aflăm şi noi, într-un cuvânt: să fim informaţi. Recomandările tale pot să ne ajute, să ne facă bine şi asta aşteptăm: să aflăm mai multe şi să-ţi oferim şansa să aflii şi tu mai multe. Exteriorizează-te prin cuvinte şi prin artă şi nu vei primi critici bazate doar pe simplul fapt că eşti tânăr, că nu ai experienţă de viaţă, ba din contra, părerea ta va fi luată în seamă, ideile tale pot fi bazele unui proiect.

Forumul EU divers este dedicat tinerilor din întreaga ţară şi în special tinerilor tulceni, care pot de asemenea evolua în asociaţia noastră. Aici vorbim despre ce ne place, în dorinţa de a ne cunoaşte, dăm frâu liber imaginaţiei noastre, fără să ne fie teamă că vârsta noastră ne va scade câteva puncte din "nota" finală. Este o bucurie să “vorbim” între noi, să ne cunoaştem şi dorim să împărtăşim această bucurie, această frumoasă experienţă cu tine. Eşti binevenit în rândul membrilor acestui forum, te aşteptăm!

EuDivers

Intraţi, vizualizaţi şi înregistraţi-vă. Apoi postaţi ;;)

Forumul EuDivers.
Vă aşteptăm. :-)

Vise

Aceleaşi obsesii, aceleaşi dorinţe, doar că alt decor de data aceasta.
Mi-e dor de un tine pe care nu-l cunosc îndeajuns, mi-aş dori ca braţele tale să mă înconjoare.

Listening to Pirates of the Caribbean soundtrack
Mood Speranţă

EuDivers - eu sunt divers, tu cum eşti?

http://www.eudivers.ro

EU divers este o asociaţie care a început să-şi facă primii paşi acum trei ani şi deşi pare o perioadă scurtă de timp, în fiecare zi a mai crescut câte puţin şi noi suntem mândrii de ea. Ne-am hrănit cu proiecte, am băut satisfacţia celor din jurul nostru şi am crescut voluntari, frumoşi şi inteligenţi, care să se descurce singuri, dar care mereu aduc aminte de “părinţii” lor.

Cu ajutorul voluntarilor s-au proiectat şi s-au dezvoltat multe idei, unele mai trăznite, altele mai serioase, dar toate au prins la public şi toată lumea a fost mulţumită.

“Săptămâna filmului interetnic” s-a desfăşurat pe trei ediţii, una mai bună şi mai bogată în spectatori faţă de cealaltă. “Consilierii liceeni” a fost de asemenea de un succes extraordinar, care pe noi ne-a uns la suflet. Proiectul “O zi pentru două generaţii” a bucurat, pe lângă voluntari, şi mulţi bătrâni din Tulcea care rar mai au parte de puţină bucurie alături de tineri, aşa cum au fost şi ei odată.

Dar EU diverşii au ştiut să îmbine distracţia cu munca întotdeauna, astfel încât să fie cu zâmbetul pe buze ori de câte ori au avut ocazia. Chiar dacă proiectele mari, ca cele de mai sus, au fost însoţite toate de zâmbetele şi fericirea voluntarilor, s-au făcut şi alte ieşiri, “cu munca”, prin Turcia, la Cannakkale ori prin Deltă şi prin judeţ, la Sulina, Gura Portiţei sau Capul Doloşman.

Trecutul ne face să fim glorioşi, dar viitorul ne sună bine, aşa că nu ne-am lăsat pe o ureche şi să răsune trecutul! Nu! “Săptămâna filmului interetnic” are să ajungă şi la ediţia a patra şi chiar mai departe, iar “Consilierii liceeni” au să ne delecteze iar cu ideile lor. Bătrânii vor mai avea parte de “o zi pentru două generaţii” mult timp de acum încolo, căci zâmbetul lor este şi zâmbetul nostru.

Am devenit mai buni, lucrăm mai bine în echipă şi ne bucurăm de fiecare training prin care putem afla mai multe şi ne putem dezvolta mintea, memoria şi imaginaţia.

Cum noi nu suntem egoişti, ne-am dori să împărtăşim bucuria fiecărui surâs şi a fiecărui succes împreună cu tine. EU divers poate face ceva şi pentru tine, dar tu ce poţi face pentru EU divers şi mai ales împreună cu EU divers? Poţi fi ales în echipă şi să fi chiar tu cel care îi face pe bătrâni bucuroşi, ori să ai parte de trainingurile oferite de ACED cât şi de excursiile împreună cu echipa şi nu numai. Te aşteptăm dacă te simţi în stare să faci faţa unei astfel de provocări!:D

Încă o majoră

Toata lumea creşte, doar eu rămân în urma lor şi voi fi ultima care-şi va sărbători majoratul în timpul liceului. Dar e plăcut să fii mic, chiar dacă nu şi cel mai mic [Anutz, mai ai :D].
O mămică majoră şi acum şi surioara mea blondă nu este oprită de nimic în lume să urle că e fericită. Şi întradevăr, sunt sigură că îşi trăieşte visul chiar acum.
La mulţi ani Irina! Te iubesc din tot sufletul şi îţi mulţumesc pentru toate momentele în care îmi eşti alături. Ştiu că sunt stresantă de multe ori, ştiu că mai întârzii dimineaţa când trebuie să ne întâlnim, dar mai ştiu că eşti şi foarte bună [nu doar la suflet :-" =))] şi că mă ierţi pentru prostiuţele astea mici.>:D<> câteodată, sau măcar să zică despre noi că am fi surori, fiindcă în ciuda sângelui, chiar suntem.
Te iubesc şi vreau să fii fericită cât mai mult timp de acum încolo!

Şterge-mă!

M-am gândit la un nou concept despre mine. Aş vrea să mă şterg, dar nu de pe faţa Pământului, cum mulţi ar înţelege. Orice e public şi e legat de mine să fie şters, ca să fiu singura care mă cunosc cu adevărat, singura care mă cunosc mai mult decât ar putea alţii vreodată să ştie despre mine.
Însă nu mă trage inima să şterg şi blogul, plus că ar fi anumite evidenţe care nu-mi stau la îndemână. Mai aştept!


Listening to Dream Theater - Octavarium
Mood Obosită


I want to get out of here sometimes and to start it all over again!

.eudivers.

Dă click pe poză!


Revenim cu multe proiecte anul acesta.

La mulţi ani scumpa mea! Să ne trăieşti mulţi ani de acum încolo şi să fii mereu aceeaşi Camy. Noi te iubim. Cu şuviţe blonde şi roz, fără şuviţe roz, cu bretonul puţin mai lung într-o parte, când defapt trebuia mai scurt sau invers, important e că eşti tu şi că eşti mami. Chiar dacă în timp s-au pierdut anumite lucruri, pentru mine eşti tot acea mami care poate da sfaturi şi care ne iubeşte:">. Îţi mulţumesc că ai fost aici pentru mine când am avut nevoie! Şi nu-ţi bate capul pentru cei care nu te înţeleg, contează că te înţelegem noi şi ştim care-ţi sunt adevăratele intenţii şi gânduri.

Cât despre mine, eu mai am doar câteva ore până la unele din punctele culminante ale acestui an, dar voi trece şi peste asta, cu mai mult sau mai puţin bine, cu rezultate mai mult sau mai puţin bune, important e că am încercat. Vă mulţumesc tuturor celor care m-aţi susţinut şi celor care mă susţineti în continuare. Nici nu ştiţi cât înseamnă pentru mine.

The clock is ticking.

Îmi intru în ritm, mai am doar două zile. "E "prospătură" în sensul că e din noul val de voluntari, îi place fizica şi are ambiţia ca în 2009 să meargă la naţională." Momentul se apropie din ce în ce mai mult şi munca trebuie să fie de trei ori mai mult decât este deja. Şi ştiu că pot... Şi ştiu că merit. Nu muncesc degeaba, dar acum depinde şi de noroc şi de aprecierea inspectoarei generale care mi-a trântit-o în faţă şi anul trecut. Îmi pare rău doamna profesoară că nu mai trec pe la ora dumneavoastră, însă n-ar mai trebui anul acesta să vă las să mă acaparaţi, şi n-o să vă las, căci "astea se mai întâmplă" nu-mi intră în opţiuni.
Încă vreo 56 de ore.

Welcome!

Mi-am ieşit din ritm şi din fericire am o săptămână să-mi revin. Apoi va urma o săptămână plină, de care trebuie să profit la maxim. Calculul timpului... şi doar aşa voi reuşi. Anul ăsta am nevoie de asta, ca de multe altele.
So.. welcome school, welcome life!

Aiurea

Listening to Stiff Dylans- Ever fallen in love; Playing options - repeat current track.
[Goodbye and goodnight!]

Sinistraţilor

Culori de apă îndurerată
De mult prea multele ofrande
Pe timp de azi, iertat de mâine,
Se vor trezi în miezul iernii,
Să-şi ceară amprenta măcelului
Din urmă, de demult în vreme.

Şi cuvântarea nu va să fie
A ultimului cuvânt mireasă,
Se lasă ponegrită de glasuri,
Se pierde în valuri de amar
Şi-şi regăseşte aşternutul
Pe-aceleaşi prunduri, peste ani.

Dar n-au trecut prea multe ape,
Culorile vor să-şi revină,
Să spele păcatele curate
În miezul amintirii crunte,
Şi să îşi facă aşternutul
Din nou aceeaşi cuvântare.

Un ultim cântec, în ultima ta zi,
Rosteşte pământene sec,
Să vină şi pământul, de nu apa,
Pe-al tău trup să-l dăruiască
Ori cerului, ori celui de jos,
Să uităm cu toţii c-ai mai fii.