Feelings.

Septembrie, octombrie, decembrie.. Nu mai e noiembrie, eu nu mai cresc. Unde mi-e începutul, unde sfârşitul?

Bună dimineaţa!

Bună dimineaţa în miez de zi...

Prea multe mesaje. Răspund. Scrii. Iar răspund. Hai salut! Mi-era dor de tine. Şi mie. Credeam că glumeşti. Eu nu ştiu să glumesc. Mi-e somn. Somn uşor! Mulţumesc. Pa!

25 noimebrie 2008

E ziua când 17 ani din viaţa mea se arată vizibil trecuţi. Dar ce au trecut? 17 primăveri? Încă nu, ci doar 16. Nici ierni. Să zicem că toamna trece pentru mine în felul acesta, deşi cam puţin adevarată e şi afirmaţia asta.
Mulţumesc tuturor celor ce mi-au făcut urări şi mai ales celor care şi-au amintit tocmai de ziua aceasta.

Multumesc!

Mulţumesc din suflet! A fost superb, atât cât aţi putut fii şi voi fericiţi. M-am transformat în tot ce-am urât vreodată şi acum cum pot da înapoi? Nici nu vreau, o merit. Fericirile de genul acesta nu sunt pentru mine şi nici nu au fost vreodată.
Penibilă, stupidă, dar ce mai contează? Aş vrea să o las baltă cu tot şi să-mi văd de singura parte unde pot să trăiesc fără să rănesc pe nimeni. Căci asta am devenit în zilele de azi: blonda aceea care răneşte, parcă dorindu-şi mereu să rănească şi să ucidă sufletele. Ce suflete, ce orori pot comite astfel de oameni! Eu, nu alţii, eu...
Mi-e dor de mine, cea care am fost şi cea care nu mai ştiu să fiu. Pentru ce aş mai ajunge altundeva? Şi aşa sunt destul de rău, şi aşa nu reuşesc să-mi rezolv crizele, şi aşa tot ce fac e să atrag mila când de fapt eu sunt prădătorul şi nu victima.
Orice aş face, v-am rupt de mine...

Ce?-aberaţii-

Ce să scriu? Ideile mele ponosite oricum nu vor mai atrage şi nu zic asta pentru că ar fi atras vreodată până acum. Dar simplul fapt că-mi place să scriu şi că mă simt bine în felul acesta mă face să continui. Şi ce dacă nu vă mai place, ce dacă nu v-a plăcut vreodată? Eu mă exprim şi tind să cred că nu sunt chiar ridicolă. Măcar aşa reuşesc să mă iubesc, în parte.

N-am făcut poze cu toamna. Mi-era dor de ea şi acum par să o evit şi să nu-i dau importanţă. Acum îmi este dor de iarnă. Mi-ar place să locuiesc la munte. Revenind la toamnă.. Speram să fie mai frumos toamna asta, să am ocazia să adulmec mirosul fumului seara, când merg pe străzi aiurea sau pe o direcţie clar stabilită de mine sau de altcineva. Însă nu mă descurc cu astfel de plimbări pe timp de înserare. Nu-mi sunt permise aşa că renunţ la idee. Îmi rămane mirosul fumului pe care continui să-l iubesc.

Drumuri albe-n nord de ţară. De ce stau în Dobrogea? De ce m-am născut aici? Nu iubesc atât marea cât pot iubi muntele. Minunăţiile şi ascunzişul lui, Doamne ce frumuseţe! Dar nici asta nu-mi este admis să iubesc fără să mi se spună o remarcă măcar de "minutul de râs", dacă nu de "ora de batjocură". Însă Elena-Alina trebuie să se obişnuiască şi încearcă din răsputeri să adore situaţia în care a fost aruncată de cine ştie ce val de aer. Da, nici asta nu pot primi, căci drumul şi modul de a fi trebuie să-mi fie stabilite. Şi de ce m-aş plânge? Spatele meu e asigurat în planurile mari; însă pe drumurile mici mă pierd, şi rătăcită mă găsesc străini ce-mi taie crengile. Mă prăbuşesc, uşorul cu uşorul. Ce privelişte frumoasă! Admiră!

Mă îndrăgostesc de melodii ce par să mă iubească şi doar atât îmi mai rămâne!

Indicaţii:
Listen to: Chuck Prophet-No other love
Read: John Saul-Shadow
Eat: Nestle chocolate
Drink:Capi with red oranges[sicilian]