One day

They said she shouldn't be happy when they saw her sparkling eyes and so they dragged her back to whatever was before. Before what? No one ever knows, but there's always a "before" and never an "after"..

Clasicul e destin. Ineditul e noroc. Împreună sunt viaţă.

Thursday, March 11, 2010

It seems like so long ago, but after all, despite everything I seemed to have before, you are my first love. And it annoyingly continues.. For me.

Saturday, March 6, 2010

Primăvară?

Ar fi trebuit să vină primăvara.
04:xx (cine ştie şi câte minute, poate chiar mai devreme de ora 4. eram în pat şi cu ochii închişi de pe la 2, 2 jumate ) : "Hai să băgăm lămâiul în casă."
Ameţită de somn, m-am certat cu mama/pereţii/lămâiul, dracu' ştie, important e că am băgat lămâiul în casă şi am îngheţat toată.
"Au anunţat că ninge încă vreo 4 zile."
Şi uite aşa se fute tot.

Încă un "La mulţi ani!"..

Văd cum timpul trece incredibil de încet pentru tine şi incredibil de repede.. tot pentru tine, ca să nu fiu egoistă şi să fiu iar eu aici. Şi ştii, totul se leagă iar de mine şi de ceilalţi, că încă n-ai reuşit să te izolezi, nici nu ştiu dacă ai încercat.. Ideal ar fi să poţi. Poate. Important e că te afectez şi mă zdruncini ori de câte ori ne ştergem unul de altul prin cuvinte, menţionări, memorări inoportunante şi evident nedorite. Sau poate mă aprind degeaba şi tu chiar ai uitat.
A fost dureros să vezi tot şi să nu mai ştii nimic, fiindcă ceva se plăsmuia fals ori real în faţa ta, doar ca să întunece prezentul, ca o plasă ţesută mult prea des de minciuni şi încercări de a uita, de a şterge. Dar nu poţi decât să te amăgeşti astfel, că ai vrea să fi văzut, să fi înţeles de ce tu, de ce altul şi de ce niciodată prezent. Oh, dar cât timp a trecut.. Acum probabil e o fericire împinsă peste limitele admise de cei din jur. Şi e lungită prea mult atunci când alte substanţe par să te "ajute". Te ajută?
Dar eu (na, că sunt egoistă!) tot nu o să uit, chiar de undeva acolo se pierd toate acele zile şi nopţi, seri şi greşeli, cântece (alea nu se uită.) şi minunate poveşti împletite de mâini neglijente, care ar sparge până şi-o pernă de puf. Ciudat e că au fost mâinile noastre şi nu am putut avea grijă de nici măcar atât, însă ştiam că oricum ar fi era o magie a unor copii. Ei bine, pentru mine a fost. Acum cred că nu mai cred nimic. În tot ce am crezut.. Se pierde şi s-a pierdut pe o plajă gri şi rece de vară. Ori pe nişte scări alături de nişte glumeţi. Îmi pare rău, cumva, şi de serile acelea pierdute în gânduri idioate şi nu mă mai justific. N-am zis adio, dar nici înăuntru nu cred să te mai invit vreodată.
Ştii, aveam pretenţia să mai pot scrie ca acum doi ani când totul era cumva inocent, cel puţin în imaginaţia mea şi cred că din punct de vedere scriitoricesc/artistic acela era perfectul meu, însă nu mai simt cum simţeam, nu mai doresc cum doream şi nici ce-mi doream. Cum aş putea fi aceeaşi? Poate revenind, dar Doamne, să mor şi nu mai vreau să revin. E trecut. Eu prezent când mai am? Sunt puţin pierdută în trecut şi în viitor şi parcă mai mereu am fost.. Ei, uite asta doare. Da, doare, mai rău ca o tăietură..
Şi totuşi păcat că se pierde totul în negura prea luminată a timpului. Cum am mai zis: dacă era întunecat, lumina de orice fel putea să-ţi dezvăluie misterul, însă în lumina prea puternică nu poţi desluşi atât de multe. Aştepţi să se facă întuneric? Şi dacă nu se face niciodată, cum îl faci? Uite, aici greşeşte omul; s-a chinuit să găsească cât mai multe moduri de a lumina un loc, dar cum îl întuneci când lumina e prea puternică de pătrunde prin orice ţesătură? Oricum noi evoluăm.
Dar azi, azi doar vreau să te felicit şi să-ţi spun "La mulţi ani!" căci meriţi mulţi, copile! Mulţi şi frumoşi, incredibili.. sau oricum ţi-i doreşti tu, căci eu nu mai ştiu ce e fericirea şi frumosul pentru tine.
Să ai multă grijă de tine. :)

Şi nici măcar o poză nu avem..

Thursday, March 4, 2010

Afectată

Mă simt afectată de tot ce e în jurul meu, chit că mi se întămplă mie, chit că nu. E ca şi cum nenorocita asta de empatie nu ar mai cunoaşte limite şi mă lovesc de nişte pereţi unde nu cunosc nimic, nu mă recunosc nici măcar pe mine.. Şi influenţa se simte de acum, nici nu vreau să mă gândesc mai târziu.

O ţigară fumată pe jumătate, iar decorul nu mă încânta.
-Hai să mergem mai încolo..
Ea veni după mine şi după ce îi povestisem ce mă afecta atât de tare încât să vreau să fumez, se uită ciudat la mine şi-mi reţinu privirea:
-Şi ce te faci când problemele tale o să te afecteze? O să te vizitez la nebuni?
-Posibil..


[La mulţi ani!
:x Andreea]

La mulţi ani!


Nici nu ştiu ce aş putea scrie despre tine, poate doar că, cu cât trece mai mult timp cu atât mai mult sunt convinsă că sunt o norocoasă că te-am cunoscut. Şi pe lângă asta, faptul că-mi eşti prieten.. Ce-am făcut să merit?
Au trecut trei ani, aproape, fiindcă ştiu că unul dintre primele lucruri pe care ţi le-am zis a fost "La mulţi ani" şi trecuse de puţin timp ziua ta. Şi apoi au urmat multe discuţii. Ai un fel, un mod de a fi care parcă te invită înăuntru, într-o prietenie/conversaţie şi apoi nu mai poţi ieşi, nici dacă vrei. Bine, întrebarea este: vrei? Nu poţi să vrei, asta-i "problema". [:))]
Au fost multe care s-au întâmplat, care au trecut, care au părut ciudate sau nu, care ar fi fost poate mai bine altfel, dar mult mai bine e aşa, căci aşa te ştiu şi aşa vreau să te ţin mereu minte! Plin de energie. :D
Ultima dată când ai venit acasă, aka Tulcea, şi când eram la Vali am pus o piesă pe care am zis să o ţii minte şi să ştii că se potriveşte mult. Foarte mult! The Noisettes

Serios mi-e greu, mi-e foarte greu să scriu, poate nici dacă ai fi aici n-aş ştii ce să-ţi zic, însă un lucru ştiu să-l zic: mulţumesc din suflet!
Şi gata, tac! [Ai schimbat prefixul, băăăă.. :D]

Mi-e dor..

Vama Veche
De ce? Pentru că mi-e dor de vară şi pentru că melodia asta îmi aduce aminte de ea, deşi vara mea nu a însemnat niciodată Vama, decât în sinonimie cu muzica. Şi pe lângă asta îmi aduce aminte şi de ce frumos era acum vreo 2 ani. Un om, o chitară şi multe alte amintiri. Ei, uite asta mă bucură. Să mă uit în urmă şi să realizez că am multe amintiri şi cutiuţele aşezate dezordonat în mintea mea (cum de altfel sunt oricum: o dezordonată) sunt pline, uneori prea pline ca să le pot pune vreun capac şi să uit pentru perioade definite/nedefinite de timp, depinde de stare şi alegeri.
Şi uite aşa mi se face dor şi mă apucă un dor de ducă, numai numai de s-o încălzi. "Dor de ducă" chit şi pentru ore întregi de acasă, să rătăcesc prin oraşul ăsta prea mic, poate în locuri unde acum îţi îngheaţă până şi basca. E primăvară, dar e friiig fraţilor, frig! E drept că parcă se mai îndreaptă vremea, dar când îi aud pe unii "vreau zăpadă" sau "au anunţat că iar se răceşte" îmi vine să-mi fac crescătorie de aripi şi să plec cine ştie unde. Am vrut şi eu zăpadă, dar de două ori şi mi-a ajuns.
Ehe, dar vara pare departe când e aşa frig şi e stresant de aprope dacă începi să pomeneşti de bac şi admitere, că aşa cum zicea şi văru-miu acum vreun an:"ce ocupaţii ţi-ai găsit şi tu", când "hoinăream" prin Bucureşti cu Cambridge-ul (aka examen; n-am eu norocul să fi intrat la facultate cum de altfel - da, felicitări Andreea- a reuşit o fostă colegă de-a mea). Acum preocuparea mea este nenorocirea asta de bac care nu mă stresează atât cât reuşesc să o facă cei din jurul meu. Am avut buna inspiraţie să-i trântesc mamei pe masă ideea că nu mă stresează şi nu mă interesează aşa de tare. Că o să-l iau şi cu asta basta. Ghici ce? A tăcut. Aşa că nu merge nici cu lamentarea ("Aud prea des despre asta, nu poţi să taci?" ori "E greeeeu, de ce mă mai stresezi şi tu?") şi nici cu "Lasa, că-i uşor.", că de, dar dacă nu-l iei? A fost mai simplu. "Îl iau"; "Ştii tu?"; "Da!" şi-am terminat discuţia.

Acum revenind la alte preocupări mai "preocupative" (nu ştiu de ce am scris asta), nu am mai citit de multă vreme o carte bună, fie ea de autori autohtoni, fie de cine ştie ce alt autor, dar tradusă în limba română, că-i dulce al naibii. Şi a început să mi se facă dor. Ţin minte că acum vreo trei veri digeram şi câte o carte pe zi şi nu că era mare fiţă, deşi ce-i drept, am început să citesc atât de mult pentru că aveam o prietenă care citea mai mult ca mine şi nu-mi plăcea treaba asta. Eh, apoi am prins gustul şi lasă-te dacă poţi. Şi pe lângă asta, efectele se simt acum, pe lângă limbaj ori diverse cunoştinţe: am inversat ziua cu noaptea şi poate de aici şi problema mare cu somnul. (Problema cu somnul este problemă de sine stătătoare, amplificată evident de minunata idee de pe atunci, să citesc noaptea.)
Rămăsesem la fiţă şi la câte o carte pe zi. Ei bine, mi-au plăcut mult cărţile citite atunci şi multe le-aş relua. Aşa a început să-mi placă marele Dostoievski ori John Fowles. Zic de ei că mai ales ei mi-au plăcut şi îmi aduc aminte şi azi fragmente din cărţile lor, deşi poate n-am înţeles chiar totul. Cred că voi reveni la acele cărţi şi voi lua la "mână" şi neuron şi filă fiecare cărticică pe care o voi găsi. După sau înainte de bac? E, hai, dar am nevoie aşa de o destindere, că parcă prea mult aud/citesc despre română, fizică şi mate. Nu merit? Doar de aş avea timp.
De unde dintr-odată şi chestia asta cu cititul? Păi vorbea deunăzi profa' de română de "Moromeţii" şi altele şi mă gândeam că aşa, ca ajutor, trebuie să recitesc din bibliografia pentru proba din vară şi eventual să citesc ce n-am citit, dar mi-a venit cheful de ceva mai bun, cel puţin în concepţia mea de puştoaică de 18 ani. Asta de m-aş asemăna cu restul.

Oricum, recomand cei doi autori pomeniţi mai sus şi o primăvară frumoasă!
P.S.: Ştiu că pare un amalgam de idei într-un post prea lung, dar toate se leagă de vară şi timp liber. Revin: mi-e dor de vară, oricare din cele trecute ar fi să se nimerească a fi trecută în conştient.

Monday, March 1, 2010

Martie..

Îmi place când prima zi a lunii cade chiar într-o luni. E ca şi cum toate forţele Universului se unesc în acea zi şi nu zic că e mai bine, mai cald sau mai frumos, dar e ceva.. Un ceva pe care mereu l-am observat şi care mi-a plăcut, într-un fel ciudat, şi azi l-am simţit din nou. În aer ori în suflet. Dar ce contează?
Martie.. Îmi place cum sună, indiferent de tot ce înseamnă luna aceasta. Are şi o oarecare rezonanţă în sufletul meu din varii motive, dar hei, nu e normal să iubim o astfel de lună, care aduce alături de ea oameni şi lucruri frumoase ori urâte, dar memorabile? Însă rezonanţa "muzicală" e mai departe de oamenii pe care îi poartă în sânul ei luna asta de primăvară.
Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă ataşaţi de un cuvânt fără să ştiţi de ce, ori cum a rămas acolo şi să trezească un oarecare sentiment în sufletul vostru mare/mic/negru/albastru/posomorât/vesel, indiferent cum ar fi el? "Martie" nu e singurul, dar dacă tot a început primăvară, acesta este unul dintre acele cuvinte.
Ţin minte că vroiam odată să scriu ceva şi făcând referire la timp m-am gândit automat la martie, ca şi cum atunci şi doar atunci poate totul să înceapă şi cine ştie, poate tot atunci se poate şi sfârşi ca mai apoi să existe un alt capăt, o altă linie, sub care stă scris neglijent: "Start".
Multe şi puţine, urâte şi crescute de un sân cald al unui suflet.. Mi-era dor de martie!