One day

They said she shouldn't be happy when they saw her sparkling eyes and so they dragged her back to whatever was before. Before what? No one ever knows, but there's always a "before" and never an "after"..

Clasicul e destin. Ineditul e noroc. Împreună sunt viaţă.

Wednesday, December 31, 2008

Last hours

Şi totuşi îmi vine să plâng... nu-mi vine să cred cât de slabă sunt, când vă văd aşa de fericiţi, împreună. De ce sunt aici?? Ah, da.. sunt la mine acasă:). Aici ar trebui să fiu. Poate că era mai bine dacă stăteam singură, uitându-mă la filme care să-mi dea speranţă.. Dar e doar începutul!

La mulţi ani!
Încă odată :) .
2008.. Un an, care trece şi mă bucur că se întâmplă asta. A fost trist.. a fost dezamăgitor şi sper ca cele câteva ore până la final să nu mă mai dezamăgească. Acum aştept să vină ora 12, să se termine odată acest an, şi sper să am parte de un an puţin mai bun. Ştiu că nu cer mult, la cât de grozav a fost 2008. Dar de ce cer? Sunt singura capabilă să facă ceva pentru ea, fiindcă nimănui altcuiva nu-i pasă.
Pentru mine 2008 nu a fost tocmai cel mai bun an. Dar am învăţat ceva.. să fiu indiferentă când cineva mă răneşte, fiindcă nu merită să-mi pierd timpul suferind sau mai ştiu eu ce. Am învăţat să fiu rea şi rece şi deşi ştiu că nu sunt tocmai lucruri bune, pe mine mă apară de multe. A fost un an trist, cu siguranţă. Dar am avut şi fericirile mele: chitara, faptul că am fost în SUA, şi chiar dacă pe atunci regretam că am pierdut o lună din vară, acum îmi dau seama că mai bine n-o puteam petrece, prietenii pe care mi i-am facut, forumul şi poate încă una-două chestii.
Am scris.. am scris mult şi asta mă bucură. Măcar puţin din visele mele s-au împlinit şi cred că merit măcar atât să se împlinească şi anul viitor.
La mulţi ani!

Tuesday, December 30, 2008

Movies

Filmele astea..
Adesea am impresia că doar dacă mai visez puţin pot să trec printre oameni fără să izbucnesc în plâns. Nu zic că viaţa mea e aiurea sau cine ştie ce, dar cu siguranţă nu e una ce merită povestită, nu e una plină de situaţii extreme ori situaţii când om să nu ştie ce să facă. Nu e nici monotonă; evit să-mi las viaţa să se scurgă, căci doar pe asta o am, cel puţin în această ipostază.
Ceea ce încă mă lasă să visez sunt filmele. Deşi rupte de realitate, dar rupte şi din realitate, e aşa de frumos să trăieşti emoţia chiar şi pentru niste personaje create. Vacanţa asta în loc să-mi fac treaba am vizionat multe filme. În loc să dorm, până la 7 sau chiar 10 dimineaţa am stat şi m-am uitat la filme. Somnul a venit abia apoi.
Unul dintre filmele geniale, dar pe care nu mi-aş dori să-l revăd este "The other Boleyn girl" . Impresionant, însă eu l-am urât pe rege pe toată durata filmului şi oricâte greşeli ar fi comis Anne Boleyn, totul a început de la dorinţele de nestăpânit ale regelui faţă de o fată, oricare ar fi fost ea, şi mai ales faţă de una frumoasă ca Mary Boleyn, sora lui Anne.
Un alt film care m-a impresionat plăcut, mai ales prin boemul iubirii dintre trei personaje, Cristina, Juan Antonio şi Maria-Elena a fost "Vicky Cristina Barcelona" . Romantismul şi contrastul dau bine şi toată latinitatea, mai precis cultura şi influenţa spaniolă au dat un aer senzual întregii poveşti.
Filmele cu adolescenţi, mai mult sau mai puţin superficiale, mă fac să zâmbesc, să visez, aşa că prefer să mă axez pe genul acesta de filme. Realitatea e îndeajuns de dură pentru un om, ca să se regăsească şi în filmele gen drame. "Wild Child" este unul dintre acele filme care te face să râzi din pricina fiţelor şi chiar snobismului unei fete de bani gata, dar care te face să te şi gândesti la valorile umane. Prietenia ce se leagă între fete este extraordinară şi oricât ar încerca unele să le despartă, nu reuşesc decât să se despartă pe ele de tot ceea ce îşi doreau.
Un film relaxant, care mie mi-a plăcut mai ales datorită accentului pe care majoritatea actorilor îl aveau şi pentru o realitate pe care eu n-aş avea puterea să o recunosc este "Angus, Thongs and Perfect Snogging" . Cred că din toată seara acesta este filmul care mi-a rămas cel mai mult în inimă şi pe care aş vrea cel mai mult să-l revăd.

Saturday, December 27, 2008

Mai am doar puţin!

Întrebări, surprize. M-am săturat cam de tot şi nu reuşesc să mă pun pe învăţat. În câteva luni voi avea examene de dat, în mai puţin de o lună am un concurs extrem de important, iar eu tot ce reuşesc să fac este să mă uit la TV şi la filme. În fiecare seară, înainte să mă culc, promit că a doua zi mă apuc de lucru. Şi ce fac a doua zi? Mă trezesc la 12-13, uneori chiar 14 şi merg să mă spăl, iau ceva de mâncare şi mă postez în faţa televizorului ori a calculatorului. Internet, filme, iar internet. Poate mai citesc câte ceva, beletristică, în orice caz. E clar, pic. Ar trebui să vad de oferte, să mă interesez, să trimit mail-uri şi mai ales să învăţ, dar eu nu fac nimic.
Mai am doar puţin.

Friday, December 19, 2008

Multzam fain!

Multzam fain Anca de cadou! Uite că de data asta m-ai uimit şi chiar am rămas cu gura căscată[literally]. Sper să funcţioneze totoşeii cu "antiderapante", poate aşa nu mai alunec pe parchet prin casă, iar eşarfa să-mi ţină cald pentru cât mai mult timp.
Ana, îmi pare bine că-ţi plac cerceii; chiar îmi făceam probleme în legătură cu asta.
Mulţumesc tuturor pentru o asemenea seară frumoasă!
Sărbători fericite! >:D<

Tuesday, December 16, 2008

Recommended

Watch Viva la Bam. ;)

Friday, December 12, 2008

Interests now

Interests:

Şi vreau să plec

Ce mă mai ţine aici?
Stare care ţine şi mai este şi alimentată, de voi şi mai ales de părinţi.
video

Tuesday, December 9, 2008

Să mă bucur deja? Nu încă, fiindcă semnul incertitudinii planează, cu accente grave, deasupra situaţiei. Dar se anunţă "vreme bună" . Sper să fie.
Multzam fain şi "avocatului" meu. >:D<

Sunday, December 7, 2008

Another Cinderella Story



Văzusem zilele trecute un film, de la Disney, din septembrie 2008, pe nume "Another Cinderella Story" . Poate că sunt puţin cam superficiale filmele celor de la Disney sau în general filmele cu adolescenţi, însă pe mine mă fac să fiu fericită poveştile astea. Şi aşa trăiesc într-o lume "paralelă", fericită, timp de câteva zile.
Actriţa principală, Selena Gomez, joaca rolul "Cenuşăresei", pe Mary Santiago şi din întâmplare dansează la balul de Valentine's Day cu unul din tipii populari, superstarul Joey Parker (Drew Seeley), care s-a întors de curând în şcoală, pentru a ţine pasul cu realitatea. Cum sunt şi celelalte variante de "Cenuşăreasa", la ora 12 noaptea fata trebuie să fie acasa şi îşi pierde un obiect personal pe drumul către ieşire. Ca să aflaţi cum găseşte Joey proprietara mp3-player-ului, urmăriţi filmul. Îl recomand celor ca mine.

Vizionare plăcută!

Friday, December 5, 2008

Şi blondele gândesc

Mi-am pierdut timpul liber pe care nu-l prea aveam ieri, însă nu regret. Am dat, sărind de pe-un blog pe altul, de "Şi blondele gândesc". Citesc una, citesc alta, îmi place şi "o iau la mine pe blog" .
Şi eu, ca toate blondele, m-am confruntat cu marea masă de oameni "cool" sau cu cine ştie ce alte calităţi, clar superiori mie. În urmă cu un an am şi primit de ziua mea o vopsea de păr, neagră, cu mesajul :" Ca să eviţi glumele despre blonde." Da, tocmai, sunt glume, spuse în scopuri mai mult sau mai puţin creştine, dar nu e un aspect care să mă afecteze. Am pasat vopseaua mai departe către o colegă de clasă, deja brunetă de la mama natură, ca un cadou de Crăciun. Nu am făcut-o cu vreo intenţie rea, desi m-a amuzat puţin reacţia ei (scuze Alina), ci tocmai ca să spun: " Blondele să rămână bonde, iar brunetele brunete." Acum completez: " brunetele să facă ce or vrea" ,sunt binevenite în cercul bondelor, dar oameni buni eu rămân aceeaşi.

Thursday, December 4, 2008

Coşmar

Pe un scaun, rezemat de spătar,
Te apleci şi atingi uşor coarda;
Sunetul ei te străpunge ca mort
nu observi şi nu mai simţi!
Ieri iubeai sunetul ei, azi îţi pare rău
că l-ai iubit cândva. Schimbi partitura,
îţi pare greşită şi o iei de la capăt.
Acum sună mai bine,
însă iar după câteva sunete, o laşi jos.
Te ridici de pe scaun, te-nvârţi:
e hilar şi stupid să nu mai iubeşti ce iubeai.

Cântecul sufletului tău îl auzi;
e cântat de inima ta? Ţi-e greu să-l asculţi,
arunci partiturile, sunetele se resfrâng:
e greşit! Şi ţipi! Urlii cuvintele cântului tău,
Te învârţi, le roteşti pe toate în întuneric,
le azvârli şi le spargi, le creezi ca un olar,
cu grijă, sfială, le pătrunzi crezul, faci să fi al...
tău! Dar nu pare să fie mai bine. Te aşezi.
O iei de la capăt.Te rezemi de spătar,
sufli uşor şi atingi iar coarda. E primul sunet,
îl iei ca atare şi începi iar să cânţi.
-Acum e mai bine!

Coşmarul s-a terminat.

Wednesday, December 3, 2008

Tablou

Contur trasat puţin cam strâmb,
Culorile se-mbină, e în ceaţă,
Formele greşite, intenţionat;
E un pictor, un fals al nostru
ce-l câştigăm în fiecare zi
cu alte mărturii ambiţioase:
Vise!

Şi rama e tăiată în zig-zag,
Umbre nu, şi nici penumbre,
Antologie de cuvinte, zgâriate
Pe pereţi. Mierea zeilor,
a noastră acră poveste, încadrată,
şi uitată pe măsuţa de cafea:
Tablou!

Revin cu un update, cu o poză cu un tablou special mie.

Tuesday, December 2, 2008

Hah!?


Nu ştiu, nu mai ştiu, nu mai vreau. Nu te mai vreau, înţelegi? Nu mai am chef de alte depresii, alte idei. Nimic azi.

Fericită. Extrem. Nu, nu sunt frumoasă. Iubesc faptul că nu sunt frumoasă. E genial să nu fii ca mulţi alţii, o papusă din plastic. Şi totuşi azi mă consider frumoasă, nu ştiu cum se poate. Mă iubesc, da! Şi ce? Acum nici asta nu am voie? Mai scuteşte-mă!

Azi am uitat că mâine mai există şi am trăit doar ziua de azi. În noaptea asta voi muri şi mâine mă nasc din nou. Sper să mor iar, ca să fie la fel şi mâine. Tragic.

Şase degete se joacă pe covor şi se învârt, ameţindu-ne pe toţi cei ce le privim spectacolul.

Mâine n-o să mai iubesc, mâine o să mă îndrăgostesc.

"Pământeni" e în curs de scriere. Azi a fost conturat doar epilogul.

Monday, December 1, 2008

Trecutul îmi zâmbeşte

Trecutul îmi zâmbeşte, dar eu nu ştiu să-i mai zâmbesc. Nu ştiu cum să mă întorc către el şi să-l îmbrăţisez, să-i spun că mi-era dor de el şi că vreau să rămânem amândoi împreună, ca cei mai buni prieteni, pentru vecie.
Îmi este atât de dor de anii aceia de pruncie, când nu ştiam că dacă păşesc greşit e posibil să cad, când înălţimea mea nici nu mă lăsa să mă rănesc prea tare, dar când plângeam fiindcă aşa făceau toţi copiii care cădeau. Sau atunci când neîndemânatică am şters prima dată tabla, în prima zi de şcoală, fiindcă m-am aşezat în prima bancă. Ce ciudat mi-am privit colegii, în clasa a V-a şi mai apoi cea mai bună prietenă, şi asta doar fiindcă stătea alături de trei băieţi. Apoi a venit şi ziua când ne-am despărţit şi ce frumos era în primul an de liceu, cum eram noi, neştiutori, încercând să ne integrăm cumva. Şi am reuşit, dar a trecut mult de atunci. Un an, doi, trei... Trec aşa şi noi ne schimbăm, devenim mai perfizi, mai răi; unde aţi dispărut voi ani frumoşi?
Trecutul îmi zâmbeşte, dar eu nu ştiu să-i mai zâmbesc...

La mulţi ani!


La mulţi ani România!

Şi printre urările, de care duci lipsă dulce ţară, căci nu ştiu cât le meriţi, mă infiltrez şi eu cu altele "d-ale mele".

Nu te mai chinui, draga mea. Am simţit-o eu şi oricât aş vrea să fie altfel ştiu că e pe meritate toată treaba. Îţi mulţumesc că încerci, dar e fals şi nu are rost. E ca şi cum ai vrea să întreţii focul cu apă, gândind că are şi oxigen.