One day

They said she shouldn't be happy when they saw her sparkling eyes and so they dragged her back to whatever was before. Before what? No one ever knows, but there's always a "before" and never an "after"..

Clasicul e destin. Ineditul e noroc. Împreună sunt viaţă.

Tuesday, June 7, 2011

Writer's block?

Da, posibil, însă nu ştiu dacă este sau nu asta, dar se prelungeşte şi presimt că încă o perioadă nu va dori să iasă din minte/suflet sau oriunde se ascunde şi se agaţă de cine ştie ce fir. Oricum.. a ieşit ceva din mânuţele astea de curând.




Avea nevoie de multe zile libere, pentru a-şi alege în cele din urmă starea de spirit.

-Ştiu că sună ciudat, dar am fost provocată de propria-mi viaţă să fac astfel.

Cei din jurul ei se uitau oarecum frustraţi că problemele lor păreau atât de banale când ea vorbea.

-Nu e nevoie de o simplă pledoarie. E vorba de o adevărată schimbare.

Nimeni nu putea să înţeleagă cu adevărat conceptul, însă erau uimiţi de cât de interesant suna şi cât de imposibil li se părea să-ţi iei liber de la viaţă.

-De ce credeţi că oamenii sunt când trişti, când veseli, fără să anunţe? Vreau să fiu aşa, dar vreau să fiu aşa fiindcă aşa am gândit şi nu fiindcă sunt influenţată.

Melodia de fundal se auzea din ce în ce mai tare şi ticăitul ceasului devenea picătura chinezească din acea sală. Ar fi putut să plece, în esenţă erau liberi, însă în acelaşi timp erau atât de legaţi de acele scaune, ţintuiţi de cuvintele ei.

-Aşa voi fii, dar am nevoie de timp. Am nevoie de abatere de la viaţă, am nevoie...

Brusc, liniştea a tăcut şi sunetele ţipătoare au luat locul în care erau invitate.

-Adela, Adela! Trezeşte-te! Cineva, vă rog, chemaţi o ambulanţă.

Până şi agitaţia era liniştită, mai apăsătoare decât orice alt moment.

"Eu nu, eu nu voi fi aşa. Am nevoie.."




Sper să-mi revin. :)

Sunday, January 16, 2011

Aparent..

Aparent m-am schimbat. Dar tipa care râde atunci când ar trebui să lovească cu pumnul în perete, când ar trebui să se descarce pe tot ce e în jurul ei e încă acolo, deşi iese la iveală mai rar. Dar îşi scoate nasul cârn de după uşa după care a stat ascunsă, doar ca să rămână întreagă şi nicidecum pentru a se pierde pe ea însăşi.
Elena-Alina.. numele care-mi dădea forţa de a îmi pune acea mască de indiferenţă.. nu s-a pierdut, însă e prăfuit şi de multe ori greu de curăţat. Îmi e greu să cred că am să o pierd cu adevărat vreodată, însă ştiu că uneori e mai bine ascunsă acolo unde e.
Iar acum, acum simt nevoia de a o aduce la starea dinainte, fiindcă ştiu că încă poate arăta ca nouă. Nu credeam că voi dori vreodată să o scot la lumina zilei din nou, şi ştiu că poate nu e tocmai cea mai bună idee, dar cu toţii avem nevoie de o schimbare, nu? Chiar dacă schimbarea constă în a lua hainele vechi, în loc de cele noi.
Da..
Mulţumesc! :)

Listen to this