One day

They said she shouldn't be happy when they saw her sparkling eyes and so they dragged her back to whatever was before. Before what? No one ever knows, but there's always a "before" and never an "after"..

Clasicul e destin. Ineditul e noroc. Împreună sunt viaţă.

Wednesday, December 31, 2008

Last hours

Şi totuşi îmi vine să plâng... nu-mi vine să cred cât de slabă sunt, când vă văd aşa de fericiţi, împreună. De ce sunt aici?? Ah, da.. sunt la mine acasă:). Aici ar trebui să fiu. Poate că era mai bine dacă stăteam singură, uitându-mă la filme care să-mi dea speranţă.. Dar e doar începutul!

La mulţi ani!
Încă odată :) .
2008.. Un an, care trece şi mă bucur că se întâmplă asta. A fost trist.. a fost dezamăgitor şi sper ca cele câteva ore până la final să nu mă mai dezamăgească. Acum aştept să vină ora 12, să se termine odată acest an, şi sper să am parte de un an puţin mai bun. Ştiu că nu cer mult, la cât de grozav a fost 2008. Dar de ce cer? Sunt singura capabilă să facă ceva pentru ea, fiindcă nimănui altcuiva nu-i pasă.
Pentru mine 2008 nu a fost tocmai cel mai bun an. Dar am învăţat ceva.. să fiu indiferentă când cineva mă răneşte, fiindcă nu merită să-mi pierd timpul suferind sau mai ştiu eu ce. Am învăţat să fiu rea şi rece şi deşi ştiu că nu sunt tocmai lucruri bune, pe mine mă apară de multe. A fost un an trist, cu siguranţă. Dar am avut şi fericirile mele: chitara, faptul că am fost în SUA, şi chiar dacă pe atunci regretam că am pierdut o lună din vară, acum îmi dau seama că mai bine n-o puteam petrece, prietenii pe care mi i-am facut, forumul şi poate încă una-două chestii.
Am scris.. am scris mult şi asta mă bucură. Măcar puţin din visele mele s-au împlinit şi cred că merit măcar atât să se împlinească şi anul viitor.
La mulţi ani!

Tuesday, December 30, 2008

Movies

Filmele astea..
Adesea am impresia că doar dacă mai visez puţin pot să trec printre oameni fără să izbucnesc în plâns. Nu zic că viaţa mea e aiurea sau cine ştie ce, dar cu siguranţă nu e una ce merită povestită, nu e una plină de situaţii extreme ori situaţii când om să nu ştie ce să facă. Nu e nici monotonă; evit să-mi las viaţa să se scurgă, căci doar pe asta o am, cel puţin în această ipostază.
Ceea ce încă mă lasă să visez sunt filmele. Deşi rupte de realitate, dar rupte şi din realitate, e aşa de frumos să trăieşti emoţia chiar şi pentru niste personaje create. Vacanţa asta în loc să-mi fac treaba am vizionat multe filme. În loc să dorm, până la 7 sau chiar 10 dimineaţa am stat şi m-am uitat la filme. Somnul a venit abia apoi.
Unul dintre filmele geniale, dar pe care nu mi-aş dori să-l revăd este "The other Boleyn girl" . Impresionant, însă eu l-am urât pe rege pe toată durata filmului şi oricâte greşeli ar fi comis Anne Boleyn, totul a început de la dorinţele de nestăpânit ale regelui faţă de o fată, oricare ar fi fost ea, şi mai ales faţă de una frumoasă ca Mary Boleyn, sora lui Anne.
Un alt film care m-a impresionat plăcut, mai ales prin boemul iubirii dintre trei personaje, Cristina, Juan Antonio şi Maria-Elena a fost "Vicky Cristina Barcelona" . Romantismul şi contrastul dau bine şi toată latinitatea, mai precis cultura şi influenţa spaniolă au dat un aer senzual întregii poveşti.
Filmele cu adolescenţi, mai mult sau mai puţin superficiale, mă fac să zâmbesc, să visez, aşa că prefer să mă axez pe genul acesta de filme. Realitatea e îndeajuns de dură pentru un om, ca să se regăsească şi în filmele gen drame. "Wild Child" este unul dintre acele filme care te face să râzi din pricina fiţelor şi chiar snobismului unei fete de bani gata, dar care te face să te şi gândesti la valorile umane. Prietenia ce se leagă între fete este extraordinară şi oricât ar încerca unele să le despartă, nu reuşesc decât să se despartă pe ele de tot ceea ce îşi doreau.
Un film relaxant, care mie mi-a plăcut mai ales datorită accentului pe care majoritatea actorilor îl aveau şi pentru o realitate pe care eu n-aş avea puterea să o recunosc este "Angus, Thongs and Perfect Snogging" . Cred că din toată seara acesta este filmul care mi-a rămas cel mai mult în inimă şi pe care aş vrea cel mai mult să-l revăd.

Saturday, December 27, 2008

Mai am doar puţin!

Întrebări, surprize. M-am săturat cam de tot şi nu reuşesc să mă pun pe învăţat. În câteva luni voi avea examene de dat, în mai puţin de o lună am un concurs extrem de important, iar eu tot ce reuşesc să fac este să mă uit la TV şi la filme. În fiecare seară, înainte să mă culc, promit că a doua zi mă apuc de lucru. Şi ce fac a doua zi? Mă trezesc la 12-13, uneori chiar 14 şi merg să mă spăl, iau ceva de mâncare şi mă postez în faţa televizorului ori a calculatorului. Internet, filme, iar internet. Poate mai citesc câte ceva, beletristică, în orice caz. E clar, pic. Ar trebui să vad de oferte, să mă interesez, să trimit mail-uri şi mai ales să învăţ, dar eu nu fac nimic.
Mai am doar puţin.

Friday, December 19, 2008

Multzam fain!

Multzam fain Anca de cadou! Uite că de data asta m-ai uimit şi chiar am rămas cu gura căscată[literally]. Sper să funcţioneze totoşeii cu "antiderapante", poate aşa nu mai alunec pe parchet prin casă, iar eşarfa să-mi ţină cald pentru cât mai mult timp.
Ana, îmi pare bine că-ţi plac cerceii; chiar îmi făceam probleme în legătură cu asta.
Mulţumesc tuturor pentru o asemenea seară frumoasă!
Sărbători fericite! >:D<

Tuesday, December 16, 2008

Recommended

Watch Viva la Bam. ;)

Friday, December 12, 2008

Interests now

Interests:

Şi vreau să plec

Ce mă mai ţine aici?
Stare care ţine şi mai este şi alimentată, de voi şi mai ales de părinţi.
video

Tuesday, December 9, 2008

Să mă bucur deja? Nu încă, fiindcă semnul incertitudinii planează, cu accente grave, deasupra situaţiei. Dar se anunţă "vreme bună" . Sper să fie.
Multzam fain şi "avocatului" meu. >:D<

Sunday, December 7, 2008

Another Cinderella Story



Văzusem zilele trecute un film, de la Disney, din septembrie 2008, pe nume "Another Cinderella Story" . Poate că sunt puţin cam superficiale filmele celor de la Disney sau în general filmele cu adolescenţi, însă pe mine mă fac să fiu fericită poveştile astea. Şi aşa trăiesc într-o lume "paralelă", fericită, timp de câteva zile.
Actriţa principală, Selena Gomez, joaca rolul "Cenuşăresei", pe Mary Santiago şi din întâmplare dansează la balul de Valentine's Day cu unul din tipii populari, superstarul Joey Parker (Drew Seeley), care s-a întors de curând în şcoală, pentru a ţine pasul cu realitatea. Cum sunt şi celelalte variante de "Cenuşăreasa", la ora 12 noaptea fata trebuie să fie acasa şi îşi pierde un obiect personal pe drumul către ieşire. Ca să aflaţi cum găseşte Joey proprietara mp3-player-ului, urmăriţi filmul. Îl recomand celor ca mine.

Vizionare plăcută!

Friday, December 5, 2008

Şi blondele gândesc

Mi-am pierdut timpul liber pe care nu-l prea aveam ieri, însă nu regret. Am dat, sărind de pe-un blog pe altul, de "Şi blondele gândesc". Citesc una, citesc alta, îmi place şi "o iau la mine pe blog" .
Şi eu, ca toate blondele, m-am confruntat cu marea masă de oameni "cool" sau cu cine ştie ce alte calităţi, clar superiori mie. În urmă cu un an am şi primit de ziua mea o vopsea de păr, neagră, cu mesajul :" Ca să eviţi glumele despre blonde." Da, tocmai, sunt glume, spuse în scopuri mai mult sau mai puţin creştine, dar nu e un aspect care să mă afecteze. Am pasat vopseaua mai departe către o colegă de clasă, deja brunetă de la mama natură, ca un cadou de Crăciun. Nu am făcut-o cu vreo intenţie rea, desi m-a amuzat puţin reacţia ei (scuze Alina), ci tocmai ca să spun: " Blondele să rămână bonde, iar brunetele brunete." Acum completez: " brunetele să facă ce or vrea" ,sunt binevenite în cercul bondelor, dar oameni buni eu rămân aceeaşi.

Thursday, December 4, 2008

Coşmar

Pe un scaun, rezemat de spătar,
Te apleci şi atingi uşor coarda;
Sunetul ei te străpunge ca mort
nu observi şi nu mai simţi!
Ieri iubeai sunetul ei, azi îţi pare rău
că l-ai iubit cândva. Schimbi partitura,
îţi pare greşită şi o iei de la capăt.
Acum sună mai bine,
însă iar după câteva sunete, o laşi jos.
Te ridici de pe scaun, te-nvârţi:
e hilar şi stupid să nu mai iubeşti ce iubeai.

Cântecul sufletului tău îl auzi;
e cântat de inima ta? Ţi-e greu să-l asculţi,
arunci partiturile, sunetele se resfrâng:
e greşit! Şi ţipi! Urlii cuvintele cântului tău,
Te învârţi, le roteşti pe toate în întuneric,
le azvârli şi le spargi, le creezi ca un olar,
cu grijă, sfială, le pătrunzi crezul, faci să fi al...
tău! Dar nu pare să fie mai bine. Te aşezi.
O iei de la capăt.Te rezemi de spătar,
sufli uşor şi atingi iar coarda. E primul sunet,
îl iei ca atare şi începi iar să cânţi.
-Acum e mai bine!

Coşmarul s-a terminat.

Wednesday, December 3, 2008

Tablou

Contur trasat puţin cam strâmb,
Culorile se-mbină, e în ceaţă,
Formele greşite, intenţionat;
E un pictor, un fals al nostru
ce-l câştigăm în fiecare zi
cu alte mărturii ambiţioase:
Vise!

Şi rama e tăiată în zig-zag,
Umbre nu, şi nici penumbre,
Antologie de cuvinte, zgâriate
Pe pereţi. Mierea zeilor,
a noastră acră poveste, încadrată,
şi uitată pe măsuţa de cafea:
Tablou!

Revin cu un update, cu o poză cu un tablou special mie.

Tuesday, December 2, 2008

Hah!?


Nu ştiu, nu mai ştiu, nu mai vreau. Nu te mai vreau, înţelegi? Nu mai am chef de alte depresii, alte idei. Nimic azi.

Fericită. Extrem. Nu, nu sunt frumoasă. Iubesc faptul că nu sunt frumoasă. E genial să nu fii ca mulţi alţii, o papusă din plastic. Şi totuşi azi mă consider frumoasă, nu ştiu cum se poate. Mă iubesc, da! Şi ce? Acum nici asta nu am voie? Mai scuteşte-mă!

Azi am uitat că mâine mai există şi am trăit doar ziua de azi. În noaptea asta voi muri şi mâine mă nasc din nou. Sper să mor iar, ca să fie la fel şi mâine. Tragic.

Şase degete se joacă pe covor şi se învârt, ameţindu-ne pe toţi cei ce le privim spectacolul.

Mâine n-o să mai iubesc, mâine o să mă îndrăgostesc.

"Pământeni" e în curs de scriere. Azi a fost conturat doar epilogul.

Monday, December 1, 2008

Trecutul îmi zâmbeşte

Trecutul îmi zâmbeşte, dar eu nu ştiu să-i mai zâmbesc. Nu ştiu cum să mă întorc către el şi să-l îmbrăţisez, să-i spun că mi-era dor de el şi că vreau să rămânem amândoi împreună, ca cei mai buni prieteni, pentru vecie.
Îmi este atât de dor de anii aceia de pruncie, când nu ştiam că dacă păşesc greşit e posibil să cad, când înălţimea mea nici nu mă lăsa să mă rănesc prea tare, dar când plângeam fiindcă aşa făceau toţi copiii care cădeau. Sau atunci când neîndemânatică am şters prima dată tabla, în prima zi de şcoală, fiindcă m-am aşezat în prima bancă. Ce ciudat mi-am privit colegii, în clasa a V-a şi mai apoi cea mai bună prietenă, şi asta doar fiindcă stătea alături de trei băieţi. Apoi a venit şi ziua când ne-am despărţit şi ce frumos era în primul an de liceu, cum eram noi, neştiutori, încercând să ne integrăm cumva. Şi am reuşit, dar a trecut mult de atunci. Un an, doi, trei... Trec aşa şi noi ne schimbăm, devenim mai perfizi, mai răi; unde aţi dispărut voi ani frumoşi?
Trecutul îmi zâmbeşte, dar eu nu ştiu să-i mai zâmbesc...

La mulţi ani!


La mulţi ani România!

Şi printre urările, de care duci lipsă dulce ţară, căci nu ştiu cât le meriţi, mă infiltrez şi eu cu altele "d-ale mele".

Nu te mai chinui, draga mea. Am simţit-o eu şi oricât aş vrea să fie altfel ştiu că e pe meritate toată treaba. Îţi mulţumesc că încerci, dar e fals şi nu are rost. E ca şi cum ai vrea să întreţii focul cu apă, gândind că are şi oxigen.

Sunday, November 30, 2008

Feelings.


Septembrie, octombrie, decembrie.. Nu mai e noiembrie, eu nu mai cresc. Unde mi-e începutul, unde sfârşitul?

Bună dimineaţa!


Bună dimineaţa în miez de zi...

Thursday, November 27, 2008


Prea multe mesaje. Răspund. Scrii. Iar răspund. Hai salut! Mi-era dor de tine. Şi mie. Credeam că glumeşti. Eu nu ştiu să glumesc. Mi-e somn. Somn uşor! Mulţumesc. Pa!

Tuesday, November 25, 2008

25 noimebrie 2008

E ziua când 17 ani din viaţa mea se arată vizibil trecuţi. Dar ce au trecut? 17 primăveri? Încă nu, ci doar 16. Nici ierni. Să zicem că toamna trece pentru mine în felul acesta, deşi cam puţin adevarată e şi afirmaţia asta.
Mulţumesc tuturor celor ce mi-au făcut urări şi mai ales celor care şi-au amintit tocmai de ziua aceasta.

Sunday, November 23, 2008

Multumesc!

Mulţumesc din suflet! A fost superb, atât cât aţi putut fii şi voi fericiţi. M-am transformat în tot ce-am urât vreodată şi acum cum pot da înapoi? Nici nu vreau, o merit. Fericirile de genul acesta nu sunt pentru mine şi nici nu au fost vreodată.
Penibilă, stupidă, dar ce mai contează? Aş vrea să o las baltă cu tot şi să-mi văd de singura parte unde pot să trăiesc fără să rănesc pe nimeni. Căci asta am devenit în zilele de azi: blonda aceea care răneşte, parcă dorindu-şi mereu să rănească şi să ucidă sufletele. Ce suflete, ce orori pot comite astfel de oameni! Eu, nu alţii, eu...
Mi-e dor de mine, cea care am fost şi cea care nu mai ştiu să fiu. Pentru ce aş mai ajunge altundeva? Şi aşa sunt destul de rău, şi aşa nu reuşesc să-mi rezolv crizele, şi aşa tot ce fac e să atrag mila când de fapt eu sunt prădătorul şi nu victima.
Orice aş face, v-am rupt de mine...

Friday, November 21, 2008

Ce?-aberaţii-

Ce să scriu? Ideile mele ponosite oricum nu vor mai atrage şi nu zic asta pentru că ar fi atras vreodată până acum. Dar simplul fapt că-mi place să scriu şi că mă simt bine în felul acesta mă face să continui. Şi ce dacă nu vă mai place, ce dacă nu v-a plăcut vreodată? Eu mă exprim şi tind să cred că nu sunt chiar ridicolă. Măcar aşa reuşesc să mă iubesc, în parte.

N-am făcut poze cu toamna. Mi-era dor de ea şi acum par să o evit şi să nu-i dau importanţă. Acum îmi este dor de iarnă. Mi-ar place să locuiesc la munte. Revenind la toamnă.. Speram să fie mai frumos toamna asta, să am ocazia să adulmec mirosul fumului seara, când merg pe străzi aiurea sau pe o direcţie clar stabilită de mine sau de altcineva. Însă nu mă descurc cu astfel de plimbări pe timp de înserare. Nu-mi sunt permise aşa că renunţ la idee. Îmi rămane mirosul fumului pe care continui să-l iubesc.

Drumuri albe-n nord de ţară. De ce stau în Dobrogea? De ce m-am născut aici? Nu iubesc atât marea cât pot iubi muntele. Minunăţiile şi ascunzişul lui, Doamne ce frumuseţe! Dar nici asta nu-mi este admis să iubesc fără să mi se spună o remarcă măcar de "minutul de râs", dacă nu de "ora de batjocură". Însă Elena-Alina trebuie să se obişnuiască şi încearcă din răsputeri să adore situaţia în care a fost aruncată de cine ştie ce val de aer. Da, nici asta nu pot primi, căci drumul şi modul de a fi trebuie să-mi fie stabilite. Şi de ce m-aş plânge? Spatele meu e asigurat în planurile mari; însă pe drumurile mici mă pierd, şi rătăcită mă găsesc străini ce-mi taie crengile. Mă prăbuşesc, uşorul cu uşorul. Ce privelişte frumoasă! Admiră!

Mă îndrăgostesc de melodii ce par să mă iubească şi doar atât îmi mai rămâne!

Indicaţii:
Listen to: Chuck Prophet-No other love
Read: John Saul-Shadow
Eat: Nestle chocolate
Drink:Capi with red oranges[sicilian]

Sunday, September 21, 2008

Toamnă-n suflet


E toamna sufletului nostru,adesea, însă n-o valorificăm, nu-i dăm nume, ci simplu o vedem ca pe o toamnă, un anotimp rece, absurd, pe care nu ni l-am dorit niciodată. Însă de ce oare toamna este cel mai cald anotimp, prin culoare şi prin simţăminte? Focul arzător în faţa retinei pale de culori reci, ce parcă mereu ne vestesc noua caldură: verdele ierbii şi albastrul pur al cerului. De asta vara eu iubesc apusul, când culoarea pură a cerului se încălzeşte şi se îndulceşte în ultima văpaie a soarelui. Flacăra dorului sau ultimilor săruturi înainte să zici "La revedere!", cu toatele te duc cu gândul la "tristeţea" culorilor toamnei. Ah, ce căldură, ce dor îmi e de toamnă...
[A venit toamna, cu mare bucurie in sufletul meu!]

Iubire arămie

"Etern.Covor de ingeri aurii
Se asterne in pustietate;
Pamanatul e ca un suflet gol,
Dar iti accepta atingerea.
In miez de noapte rasufli:
A inceput!De data asta,etern..
Sa fie oare-asa?Mi-e dor.
Sa te vad e doleanta mea,
Oricand,ar fi perfect.Vii?
Te astept si promit ca va fi!
Intr-u vesnicie sa reziste
A noastra pura,aramie iubire.
Ma transform in pamant,amar..
Stiu ca iar vei pleca;ramai!
Sa fie etern,promite si tu,
Lasa-ne sa existam..
O,toamna!Cat te iubesc."


Pictează-mi-n suflet culoarea albastră,
S-o mai colorezi apoi în timp,
S-o faci să fie toamnă, până în iarnă,
S-o faci să ardă-n suflet dragostea.

Apoi să mai pictezi cernit culorile
De foc ale iubirilor copacilor
Ce şi-au pierdut fiece an
Pentru noi şi pentru voi.O frunză.

Toamna.

Thursday, June 26, 2008

Azi

Am creat un concept,în sufletul meu:nume complet,identitate dublă.TE-A.Nu-l înţeleg şi eu,adesea,dar ştiu ce simt când îl aud rostit.De parcă totul se schimbă.. brusc!
Azi mă trezesc că îmi place deşi ieri ziceam cât de mult îmi urăsc numele.Şi o iau de la capăt.În fiecare zi la fel.
Şi aştept să mă întorc:).Mi-e dor de persoane de care ieri nici măcar nu ştiam.Magie?Mi-e imposibil să cred,dar ştiu că sunt îndrăgostită.De viaţă,de un cântec,de un film,de o persoană[?].. Poate că e nou,căci vechiul pare să dispară uşor,uşor şi chiar aşa,nu mai simt nimic din ceea ce simţeam ieri,nimic din ceea ce îmi făcea rău.Ştiu ce e aici şi pare ciudat,extraordinar,ca şi cum cineva ar fi prezis că o să fie aşa,deşi a pus-o sub semnul de "Nu".
Azi mai bine ca ieri.Asta simt azi!

Tuesday, May 27, 2008


Ochii le scânteiau, priviri miraculoase, aşteptau spectacolul.

"Doamnelor şi Domnilor, astă seară vă va fi prezentată controversata poveste Elena-Alina! "

Aplauze, surâsuri pline de înţeles, adevăraţii "actori" aşteptau să-i vadă evoluând pe scenă pe cei ce învăţau doar un rol.

"-Tainice-amintiri,

Curate blasfemii,

Să mă cunoşti, n-am să te las,

Să înţelegi, eşti invitat .

Cocorii vor cânta şi toţi vom auzi

Cel cânt prea minunat, cuvinte aurii,

Miracole şi pace de vom avea să ştiţi,

E fapta cel dintâiului copil... "

Batiste fluturate după primul act.

"Superb! Superb! ", dar ei tot zambeau pe sub mustăţi aşteptând ceea ce cunoşteau, ceea ce făcea povestea controversată; mă aşteptau pe mine în sinea percepţiei lor!

"-Să uiţi de mine,

Copile! Să nu mai cauţi

Să rătăceşti! Găseşte drumul,

Îţi va fi bine! Copile, te iubesc... "

Un murmur de satisfacţie, zâmbete perfide; am intrat!

"-Trecut, viitor, dar niciodată prezent! Scena teatrului tău, iubito! "

Controversat.. " Iubito! ". Alina? Nu! Dar? Elena? Nici! Dar? Elena-Alina, aşa cum nimeni nu mă cunoştea, aşa cum doar eu m-am creat, ci nu voi!

"-Culorile pământului de le vei voi, aminteşte-ţi că eşti un străin naiv şi de te caut, închide-mi speranţa! "

Oh tu! Nu mai înţeleg.

Cei ce m-au văzut prin prisma acelor culori ale pământului meu, mă ştiu nici pe jumătate, dar cred cu toţii că o cunosc pe Alina. Şi cei ce doar mi-au atins ochii şi vorba cu percepţia lor au ştiut doar atât: să mă vadă! Imbecilă.. , cretină.. , fizic.. frumoasă? .. , dar.. EU! Şi nu a fost aşa. De m-am ascuns o ştiu doar eu şi îmi ajunge şi vouă ar trebui la fel. Cunoaşteţi-mă îndeajuns să vă satisfaceţi vrerea şi îmi veţi regreta prezenţa; nu fizic, căci e uşor să uiţi astfel, dar sufletul cum credeţi că va uita? Acel mic drăcuşor ce a vrut să vă debusoleze a reuşit. Spaţiu, timp.. nu cunoaşteţi. Aţi vrut Alina şi aţi primit Elena-Alina, doar spiritual, de la mine, dar nimic pentru voi. Indiciu? Nu aţi câştigat nimic. Cei ce au fost prea deştepţi pentru spiritualitatea mea, au terminat, au fost puternici. Acum, rezistaţi..

Şi ca o vădită încheire a spectacolului : "Aroma noastră de dimineaţă e doar pentru cei ce merită şi cei ce caştigă odată, fără ca a doua oară să piardă şi să se repete. "

Limbajul. Acolo am fost eu, nu prezentatoarea. A obosit să prezinte controversata poveste a necunoscutei Elena-Alina şi a obosit să întelea unde e misterul.

Dacă doriţi să-l aflaţi, cereţi, dar eu povestea mea o închei aici. Îmi strâng decorurile, îmi privesc "actorii" şi actorii în linişte, cu toţii într-o stare de euforie inexplicabilă, a devenit retard.. , şi plec spre o altă scenă. Veniţi acolo, cumparaţi-vă bilet (e cost dublu, dacă mă înţelegeţi ), şi vă voi prezenta din nou misterul cu noi dezlegări.

Savuraţi!

Monday, May 26, 2008

Mărunt- mărunt.. Un pas.. al doilea. "Felicitări! Vei trece şi peste asta. "
Nici să le mulţumesc nu mai sunt în stare. E ca şi cum super "ea" poate trece peste tot şi adesea vorbesc ca şi cum n-ar fi acolo.
"E incredibilă. Nu înţeleg cum reuşeşte. Dar cu siguranţă va trece şi peste asta."
Ea e specială, aşa cum poate cu toţii suntem în anumite momente. Se priveşte în oglindă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Caţiva bani vor regla şi contul acesta cu viaţa şi într-un final lumea o va aplauda. Eu vă spun că în afara carcasei ce pare de gheaţă e mai mult. Mă credeţi?
Scriu, vă scriu,despre ea, despre noi. Am cunoscut-o cu adevărat ieri când mă uitam în oglindă. Era acolo şi îmi sprijinea fiecare pas. Atât de dulci acele buze şi acei ochi albaştrii mă sfidau; prezenţa mea nu părea să fie dorită acolo.
"Tu.. tu ştii cât poţi fi de plăcută? Cât te apreciază fiecare? Eu sunt o floare uitată, un suflet imbecil. Nu m-ar dori nici vreun animal, nici chiar lustra nu-mi mai aruncă ocheade ca odinioară. Mă vor toţi ca tine. Te numeşti Elena, nume de amar; cât de sarcastic mă priveşti! Ce ţi-am făcut eu, o fiinţă slabă? Îţi doresc prezenţa, dar uită uneori de mine! "
De-ar fi ascultat cuvintele mele ea ar fi fugit, dar la fiecare privire în buletin, identitatea mea dispare, apare cea rece, insensibilă povară a mea..
Elena-Alina! Ce bolnăvicioasă e legătura noastră..


Friday, April 25, 2008

Subiectivitatea pozelor


Nu noi suntem arta şi nu ce facem noi e artă. Nu chipul nostru impresionează ci arta ce o creăm prin el. Şi de vrei artă, evită-te, că ai să fii subiectiv. Are să-ţi placă al tău chip şi nicidecum arta şi ai să te făleşti greşit.
Un chip de clovn, pictat cu-n curcubeu, zâmbete făţişe, dar nimic special.
Pare a fi arta noastră proprie, dar oare ea este altceva decât noi subiectivi? Aşa ne arătăm noi de parcă ar fi ceva minunat. Asta fac şi eu ca şi mulţi alţii, eu nu vă critic pe voi, ci prima vizată sunt chiar eu.
Încă mă întreb.. e doar un "moft" adolescentin? Să ne vedem cu măşti ce-s false, să nu ne mai vedem pe noi..
Pozele sunt realitatea noastră?

Sunday, April 20, 2008

Teatrul.. de interes cultural.Şi pentru tineri?


Un weekend "cultural" aş zice eu.Cel puţin pentru mine.Este prima dată când merg la teatrul din Tulcea(Jean Bart),dar mai bine mai târziu decât niciodată.Sâmbătă şi azi,duminică, "rulează" "A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare.

Am observat că sunt din ce în ce mai mulţi tineri care se fălesc că au fost la teatru,dar întrebarea mea este:"E de fiţe sau ei chiar simt nevoia să se laude că au fost acolo?" Interpretarea ar fi cam aşa : lauda e de fiţe oricum,dar faptul că ei au fost acolo cu sufletul cât un purice,aşteptând fiecare act,tremurând de emoţie, e de apreciat.Părerea mea e că prima variantă e mai plauzibilă şi mare păcat pentru generaţiile care sunt şi care vin.

Ori de câte ori între mine şi alţi "adolescenţi" există o discuţie măcar în parte inteligentă mă bucur atât,deoarece mi se demonstrează că generaţia aceasta nu e degeaba,că oamenii de vârsta mea nu trăiesc prin şi pentru muzică,prin şi pentru dans(şi nu mă refer la dansul care te dezvoltă măcar fizic).

Nu am încă o poză cu afişul tulcean,dar voi reveni cu acesta în curând şi cu alte comentarii legate de spectacolul în sine.Astept cu nerăbdare ora 18 ca să mă delectez cu puţină cultură,care cam lipseşte şi din viaţa mea,o recunosc:).Sau cel puţin asta cred sau vreau să cred,ca să am o motivaţie bună când vine vorba de a mă mai "culturaliza" şi eu puţin(deşi n-ar trebui să fie nevoie de motivaţie).

Later edit:

Dacă a fost minunat,nu am cuvinte.Şi a fost,întradevăr.M-am gândit că mă entuziasmez de acea sesiune de cultură puţin cam din pripă,dar m-am înşelat.Cuvintele sunt cu adevărat de prisos şi tot ce pot recomanda e să mergeţi la o astfel de sesiune,ca pentru voi,să vă delectaţi puţin retina şi sufletul.E alegerea dumneavoastră,iar eu tot ce pot face e să recomand,ceea ce am şi făcut deja.