One day

They said she shouldn't be happy when they saw her sparkling eyes and so they dragged her back to whatever was before. Before what? No one ever knows, but there's always a "before" and never an "after"..

Clasicul e destin. Ineditul e noroc. Împreună sunt viaţă.

Wednesday, October 28, 2009

Discuţie

În căderi ne pierdem răsăritul şi vedem doar apusuri, fără să mai conştientizăm vreun început oricât de multe s-au sacrificat pentru a ni se da acea şansă şi oricât de multă fericire am adus. Dar ne izolăm existenţa şi o raportăm doar la acele întâmplări şi persoane care ne-au făcut să cădem, însă ce nu deosebim este marmura tare pe care am căzut de abisul în care am cădea dacă am pune punct. Aparent abisul ar părea mai curând mic şi o metodă de a ridica greutăţile de pe umeri, decât o mare de timp şi spaţiu din care nu ne mai putem întoarce şi la fundul căreia nu ajungem decât prea târziu pentru salvare.
Ştiu, este o temă des abordată de mulţi oameni în mult prea multe lucrări/postări/cărţi/etc. ca unii să o mai bage în seamă, plus apare ca superficială, o temă de copil emo, care nu ştie că adevăratele greutăţi ale vieţii încep după adolescenţă, iar adolescenţa rămâne o perioadă critică în care decidem cum vom înfrunta acele greutăţi. Ei bine, să fiu considerată cum o fi, dar mi s-a părut că timpul a trecut şi eu n-am fost în stare să scriu prea multe aşa că îmi reintru în ritm prin astfel de articole superficiale, în cuvinte mai mult sau mai puţin superficiale. Paradox, constrast? Indiferent, nu cred că mai contează atât de mult.
Cât despre ceea ce am vorbit în paragraful anterior, îmi permit să zic că mintea mea nu funcţionează aşa şi încerc să mă reglez pe undele ce duc spre fericire sau în orice caz o iluzie a ei apreciind lucrurile simple, decât să mă trezesc că nu mă mai opresc din cădere şi asta nu din cauza tuturor eşecurilor, unul după altul, ipotetic existente, ci din vina mea personală.
Punctul îl pune natura/Dumnezeu, în funcţie de concepţii, principii şi credinţe. Acum depinde pe ce treaptă ne punem, putem crede şi altceva. Cum zicea Dostoievski prin personajele sale în Demonii :"Cine are curajul să se sinucidă, acela a dezvăluit taina minciunii." şi "Cine va învinge suferinţa şi frica acela va deveni el însuşi Dumnezeu." Ei bine, aici sunt alte credinţe ale unor oameni ce nu au existat prin acele nume şi prin exact acele trăsături, dar sunt imaginile unor oameni ce există, au existat şi vor exista întotdeauna. În opinia personajelor, să te sinucizi îţi devi propriul Dumnezeu, căci ai îndrăznit să înfrunţi natura prin mijloace iluzoriu divine. Dar nu oricum, ci fără frică. Fără teama de viitorul vieţii, turnura pe care o poate lua aceasta, fără teama de durere şi de pierderi ci cu credinţa că astfel viaţa tuturor se va schimba şi că astfel realizezi tu acel ceva ce-l doreai. Ei bine, pare credibilă această ipoteză, nu? Câţi sunt cei care se gândesc la sinucidere fără gram de frică? De viitor, de trecut sau de prezent?
Şi totuşi eu, cu ideile mele de adolescent superficial, contrazic această ipoteză fără să mă gândesc că poate l-aş contrazice pe Dostoievski, marele Dostoievski. Şi asta pentru că ipoteza aceasta poate fi una dobândită prin gândire şi nu neapărat credinţă în ea, ori prin comunicare, în orice fel de cerc, loc de unde poate a şi luat imaginile acestor oameni. Revenind, ziceam că eu contrazic. Indiferent cum ne sinucidem putem deveni proprii noştii Dumnezei în mintea oricui află de inspravă căci pe ei nu i-am influenţat decât în acea mică parte care se numeşte prietenia/cunostinţa/amiciţia dintre noi şi respectivele persoane. Putem zdruncina diverşi oameni care să recurgă la aceaşi acţiune ca şi noi, însă prin atitudinea nepăsătoare şi prin lipsa fricii e sigur că ne-am detaşat cumva de nivelul simplu al unei prietenii şi suntem mai reci, aşa cum mulţi oameni tind să vrea să fie.
Aşa că indiferent de credinţă, repet, mintea-mi nu funcţionează astfel ci e o simplă discuţie între mine şi pagina aceasta de blog, ulterior vizitată de dumneavoastră. :)

Thursday, October 22, 2009

Update proiect.

Acum avem şi site. REDESCOPERĂ-ŢI ORAŞUL .

Tuesday, October 20, 2009

Maybe I should tell you that I have no intention what-so-ever to ruin my future for this friendship that seems to have more downhills than the reverse. Maybe I am just somehow selfish but even if I ruin it you would not see this and moreover, you would not even care. So why the trouble?
I will miss you, anyway. But why do I speak such nonsense when I have one more year left to not miss people. Even though they are far away.. Anyhow, I am sure that being selfish when it comes to this issue, it's for the best.


Declan Galbraith - Ego you


Nu, nu am uitat să spun şi de noul proiect EUdivers, doar că am avut perioada aceea nu tocmai grozavă în care orice aş fi scris părea să fie ca o pată de culoare total anapoda pe o pânză murdară de multe alte gânduri. Dar vă zic acum.
Avem un nou proiect, care mie personal îmi place în mod deosebit fiindcă în urmă cu ceva timp observasem şi eu clădirile vechi ale Tulcei care nu erau băgate în seamă, dar despre care desigur că nu ştiam nimic. Ei bine, aţi fi uimiţi să aflaţi cât de frumos a fost odată oraşul nostru drag şi cum îl distrugem noi prin indiferenţă, dar şi ignoranţă, unii dintre noi. Aşa că luăm atitudine şi rezolvăm ceva, nu? Nu e aşa normal? Eh, da, este, dar nu e uşor şi asta o ştim cu toţii. Putem încerca şi să vedem ce are să iasă.
Pentru mai multe detalii legate de proiect mergeţi la REDESCOPERĂ-ŢI ORAŞUL sau EUdivers şi să sperăm că vă place, iar tinerilor tulceni le spun spor şi sper să se implice :D .



Sunday, October 18, 2009

(Not mine. Credit for whoever did this wallpaper.)
Globus - Take me away

Everything passing us by and even time wondering whether it should stop.
Oh, lovely autumn, how am I supposed to cope with you leaving when you do?
I miss you, for I haven't seen you in such a long while, and I love you dearly, because you are the one that has been there, even if you couldn't bear the love I showed you. You never ran away.
You never will.
But I shall do it.
So go. Go on.
It's time for us to fall apart as friends and to find each other some other time, again, as we already did.
Please, do what you already do: do not look back.
I need you to leave and never come back, as I will come where you are.
And we shall be in the same stupid city, in the same stupid college, but just some people that know each other.
Some mere humans that once have been friends.

Thank you!

Monday, October 5, 2009



:D Subsciption.. de 3 luni. Nu ştiu exact cine este, dar mulţumeeeesc! Arigato! :D