One day

They said she shouldn't be happy when they saw her sparkling eyes and so they dragged her back to whatever was before. Before what? No one ever knows, but there's always a "before" and never an "after"..

Clasicul e destin. Ineditul e noroc. Împreună sunt viaţă.

Thursday, July 4, 2013

Cămaşa ta

                M-am trezit dimineaţa pentru o cafea. M-am uitat prin întuneric către ceasul ce licărea pe birou şi mi-am dat seama că era prea devreme pentru orice. Colegul de apartament încă dormea, telefonul meu era oricum descărcat iar obloanele stăteau bine coborâte. Am pus ibricul pe ochiul cel mai mare de la aragaz şi mi-am scos toate cele necesare pentru o cafea, pregătită de o nouă aventură.
                Lumina de la baie era puţin cam dură pentru ochii mei, dar după ce mi-am aruncat cu apă rece peste faţă, aşa ca în reclamele pentru tot felul de loţiuni pentru ten, deja părea totul mai dulce. M-am reîntors în cameră şi am văzut din nou patul ce părea să mă atragă, precum mierea atrage nişte gângănii: dulce, dar mortal. Două pilote dernajate şi vreo cinci perne stăteau acum nefolosite, fără vreo logică pentru un privitor din exterior, dar cu multă logică pentru mine şi poziţiile în care dorm.
                Din bucătărie se auzea apa fierbând, aşa că m-am hotărât să caut repede ceva de îmbrăcat. Pantaloni, blugi, un tricou care nu-mi aparţine, încă o pereche de blugi, o cămaşă. Ah, da, cămaşa. Am tras-o pe mine şi în drum spre bucătărie mi-am închis unul câte unul nasturii.
                Am furat odată cămaşa asta de la tine. Erai întins pe canapeaua veche din bucătărie şi te plângeai că e prea cald şi eu mă plângeam că nu am loc şi că ai mei trebuie să vină. Mă gândeam că stăteam mai bine afară, fumam una-două-trei ţigări; în casă nu puteam face asta. Iar ţie îţi era cald şi afară părea că briza de septembrie seara face bine pielii. Ceva mă ardea, dar atunci nu mi-aş fi dat seama ce era nici dacă-mi tatuai pe frunte să văd în fiecare zi când mă uitam în oglindă. Am confiscat cămăşa ta lăsată neglijent pe un scaun şi am fugit afară, zâmbind printre fire lungi de păr blond. Aerul de septembrie seara îmi făcea mai bine pielii şi numai ce mă sunaseră că mai întârzie. Ah, încă o dulce ţigară, mi-am zis şi am aşteptat să apari şi tu.
                Aşezată pe terasă, cu spatele sprijinit de peretele casei, cu genunchii adunaţi la piept, înfăşurată în cămaşa ta gri, am făcut o glumă şi am tras din ţigară. Aşa cum ţigara se termina şi se stingea uşor, aşa urma şi „noi” să se termine şi să se stingă. Nu cred, chiar dacă am mai aprinde odată acel muc de ţigară, va mai arde mai mult decat câteva secunde.
                Stau şi acum ghemuită într-un fotoliu din noua mea bucătărie cu o altă ţigară ce se termină şi se va stinge, cu picioarele la piept şi înfăşurată în cămaşa ta. Ştiu că e a ta şi ştiu că am mai purtat+o, dar acum miroase a parfumul meu şi în afară de amintirile acelei seri de septembrie: „Îţi voi da alta, asta îmi place”, ţigara ce a fost aruncată peste gard încă puţin aprinsă, lăsată să ardă mocnit până se va fi stins singură, un sărut, nimic nu mai aduce aminte de tine.

                Acum apăs cu putere şi sting pe rând fiecare bucată de scrum încă aprins şi beau puţină cafea. Cred că mă voi pune să citesc o carte ori patul mă va atrage iar. Somn uşor.