"Am uitat de zâmbetele acelea frumoase." se auzi vocea sa cristalină în spatele meu, însă vroiam să nu o recunosc azi, să uit că o ştiam şi să o cunosc din nou. Ce ar putea fi mai frumos decât repetarea aceleiaşi frumoase poveşti, măcar încă odată, ca să nu uităm cum a fost şi ce a fost mai frumos, ca să ne amintim primele emoţii ce ne-au străbătut corpul firav, deşi natura poate l-a făcut puternic?
Mie mi-ar place să am ce să-mi amintesc, să repet măcar în mintea mea ca un film ce-l voi iubi multă vreme, însă imaginile refuză să existe măcar, aşa că mă retrag la umbra cuvintelor, pentru zilele când voi putea spune : "A venit şi vremea mea să rulez un film la nesfârşit, ca lumea să-mi pară plină doar de proşti ce s-au iubit."
Aş fi zis şi eu odată asta, cred că mai mult din gelozie faţă de toţi acei fericiţi suferinzi, ce-şi ling rănile după o astfel de poveste sau poate fiindcă simplu mă durea prea mult, dar azi ajung să mă contrazic. Nu-mi mai doresc ca în interiorul meu să străbată ecoul atât de uşor ci mi-ar place să se împleticească printre sentimente, chiar şi lacrimi, să fie nevoit să sară cuvinte memorabile, zile şi date pe care nu le voi uita pentru mult timp. Acum îmi doresc ca lacrimile să cadă, căci n-am mai plâns de mult şi parcă mi-e dor de acei picuri, de lichidul acela cumva magic, nedorit de atâţia de multe ori.
De ce ar fi lacrimile văzute de lume comparate cu ruşinea ce-ţi spală obrazul şi totodată ţi-l marchează, atât de adânc, căci mult timp vei fi cunoscut ca cel care a plâns în public? Cred că şi eu eram odată de aceeaşi părere, însă puritatea lor, a majorităţii lacrimilor scăpate pe un obraz peste care au trecut poate mutle sărutări, mă face să mi le doresc atât azi, indiferent de motiv.
Ecoul, blestematul de ecou răsună şi acum şi se sparge de pereţii minţii şi sufletului meu, spărgându-se asemeni sticlei, în părticele mărunte, dar îndeajuns de mari cât să poată pătrunde acei pereţi ca de carne şi să-i facă să sângereze până la epuizare şi lacrimile tot întârzie să apară. Oare durerea asta fizică nu o pot simţi? Dar este o durere fizică? Poate că aş vrea-o, cristalele ar şterge-o, ar pansa rana şi aş trece mai departe, aşa cum am făcut întotdeauna când am fost într-o astfel de situaţie. Şi ecoul încă se aude şi se aşterne peste sufletul meu, lăsându-se ca o pâclă ce cu greu o mai pot ridica, o pâclă sonoră, cu sunete acute, ce-mi înţeapă timpanul, făcându-l să vibreze mai departe către acel sistem absurd de oscioare, amplificându-l din ce în ce mai mult, lăsându-mă să surzesc şi mi-e teamă că data viitoare nu voi mai auzi niciun răsunet al sentimentelor mult dorite. Mi-e teamă...
Mi-e dor de un tine pe care nu-l cunosc în nicio formă, nici măcar în formă ideală mintea mea nu vrea să-l mai păstreze, nu vrea să mi-l arate, ca să-l pot înţelege şi să-i pot repera măcar o imagine deformată în viaţa reală, în realitatea crudă a zilelor şi a nopţilor. Aşa că simplu încerc eu să-mi creez formele ideale în orice situaţie şi continui cu speranţa că voi fi mulţumită dacă vreodată le voi atinge. Mă voi mulţumi şi cu atât, aşa cum întotdeauna am încercat să mă mulţumesc cu puţin, deşi am sperat că merit mai mult.
Dar acesta e destinul acela în care nu cred şi pe care-l detest dacă există, căci simt că eu sunt nesemnificativă, că părerile mele nu mai au vreo relevanţă, nu în astă viaţă, că altcineva alege sau a ales odată pentru mine. Dacă aşa e, mulţumesc oricum, pentru binele de până acum.

Am crezut că voi pierde tot şi am pierdut destul, dar poate că m-am câştigat pe mine, în schimbul atâtor lucruri. E minunat să mă am iar în stăpânire şi parcă fericirea apare mai des la uşa mea şi bate timid în ea, ca să nu cumva să spargă ceva. Tot atât de timid îi deschid şi eu, dar uşor uşor mă voi învăţa cu ea şi o voi îndrăgi aşa cum în timp am ajuns să îndrăgesc şi tristeţea.
Dar şi, tristeţea mă mai alungă din când în când de pe banca ei fiindcă am profitat prea mult timp de ospitalitatea ei şi deja ne-am obişnuit una cu alta. Atunci mă aşez pe banca fericirii, care mă primeşte şi în casa ei, căci e darnică atunci când vrea şi atunci când nu mai avem stăpân. Dar adesea, fără să vreau, nimeresc la indiferenţă şi mi-e greu să mai ies de acolo, dar până la urmă reuşesc eu. Nu-mi place să mă simt goală.
Apoi aş vrea să nu-mi mai fie dor, dar îmi este şi simt cu inima îmi tresaltă doar când mă gândesc. La ce? N-aş putea spune. Aş vrea doar să ştiu că sunt îndrăgostită, să ştiu că trăiesc cu adevărat.


[click] O melodie ce îmi place mult. De ignorat imaginile, nu au vreo relevanţă.

La mulţi ani, Cosmin!

La mulţi ani, Cosmin! Frăţiorul meu, colegul de bancă, ăla care mă sâcâie mai mereu la şcoală, când eu vreau să dorm şi el nu poate, ori simplu are chef să fie atent sau să râdă cu cel din faţă. Te mai scarpin un an şi am scăpat de tine :)).
Dar parcă n-aş vrea să scap de tine, n-aş vrea să se ducă timpul aşa de repede, să treacă şi liceul, aş vrea să mai fim colegi, să îţi mai dau sângele, să mă mâzgăleşti cu marker-ul tău special şi eventual să mai dai şi pe bluză şi pe blugi. N-o să uit toate astea, fiindcă deşi pe moment ai fost stresant, acum e fain să-mi aduc aminte.
Te iubesc mult şi multzam fain pentru toate momentele când îmi eşti alături! Să fii un adult cu capul pe umeri şi mai ales să ai grijă de tine!!

Şi voi rămâne o amintire

Şi de-aş mai crede cuvintele amestecate cu gândurile unuia, năpădit de propria-i soartă ca şi cum amintirile ar veni din viitor, de ce aş mai visa atunci? Rămân un copil plăpând în faţa lor, a acelor cuvinte de legătură ce-mi blochează încheieturile, unde de un copac, şi nici măcar buzele nu-şi mai au pemisiunea de a se mişca fără ca măcar din gâtlejul meu să iasă vreun sunet. Acelaşi copil scuturat de toţi prin voinţă, rămân şi în faţa marilor idei, când geniile vor ieşi şi vor crede că sunt pavaj.
În urma mea au fost şi alţii, mai slabi ca mine sau mai puternici doar în vorbă, n-au ştiut să fie acizi prin cuvintele rostite şi-au fost legaţi la fel ca mine, fără să fi aşteptat aşa răsplată. De ce-am mai visat că vom ajunge mari când nu suntem lăsaţi nici să vorbim, căci libertate noi avem? Şi de ce-am mai vrea şi-acum să ne vedem viitorul, ca-ntro amintire să ne fie doar permis, un film de nestemate al nostru fu prezis şi am căzut curioşi să vedem doar încheierea, căci începutul e prea aproape şi nu e mult de aşteptat.
Rămân să construiesc oricui, o cărămidă în fundaţie, copil ce vei veni, te rog să mai întarzii!

Am mai crescut, avem şi forum!

Forumul EU divers

Fiecare tânăr pe care îl cunosc îşi doreşte să comunice cu oameni care îi împărtăşesc ideile sau care pot să aducă argumente solide împotriva opiniei sale, fiindcă în felul acesta pot învăţa ceva nou. A construi nu înseamnă să pui doar o bază materială, ba din contră: informaţia este prima care influenţează inclusiv lucrurile pe care la final le vei putea atinge, care vor avea o formă proprie. Cuvântul constituie baza pentru multe lucruri şi mai ales pentru relaţiile interumane, pentru comunicare, schimbul de idei fiind facilitat de acesta.

Un loc unde îţi poţi împărtăşi părerea despre un anumit subiect cu oameni care îţi aduc argumente pro sau contra, care îţi împărtăşesc chiar ei opinia lor, este un loc unde te poţi simţi bine, dar mai ales un loc unde poţi învăţa ceva ce să-ţi folosească pe viitor iar viitorul unui tânăr trebuie să sune bine, să fie strălucitor. Un astfel de spaţiu este forumul asociaţiei EU divers unde tu, ca tânăr, îţi poţi aşterne ideile şi părerile pe o hârtie virtuală, urmând ca apoi să primeşti critici constructive şi aprecieri, în vederea îmbogăţirii cunoştinţelor. Orice om trebuie să fie dornic de a cunoaşte, fie că e vorba de oameni noi ori de informaţie nouă, iar noi, ca tineri suntem datori să ne dorim să facem mai mult, în primul rând pentru noi şi apoi pentru o societate întreagă, fiindcă e rândul nostru să conducem, e rândul nostru să arătăm cât şi ce putem.

Aici poţi să-ţi arăţi talentele scriitoriceşti, poate chiar de viitor jurnalist, şi să fii apreciat şi criticat astfel încât data viitoare să iasă şi mai bine. Fotografiile tale pot intra în concursuri şi poţi fi promovat prin intermediul nostru, doar să ai curajul de a ieşi în faţă şi să postezi. Ne interesează ce film ai văzut, ce carte ai citit ori ce ai auzit legat de un oraş sau un om cunsocut, ce ţi se pare interesant, ca să vedem şi noi, să citim şi noi, să aflăm şi noi, într-un cuvânt: să fim informaţi. Recomandările tale pot să ne ajute, să ne facă bine şi asta aşteptăm: să aflăm mai multe şi să-ţi oferim şansa să aflii şi tu mai multe. Exteriorizează-te prin cuvinte şi prin artă şi nu vei primi critici bazate doar pe simplul fapt că eşti tânăr, că nu ai experienţă de viaţă, ba din contra, părerea ta va fi luată în seamă, ideile tale pot fi bazele unui proiect.

Forumul EU divers este dedicat tinerilor din întreaga ţară şi în special tinerilor tulceni, care pot de asemenea evolua în asociaţia noastră. Aici vorbim despre ce ne place, în dorinţa de a ne cunoaşte, dăm frâu liber imaginaţiei noastre, fără să ne fie teamă că vârsta noastră ne va scade câteva puncte din "nota" finală. Este o bucurie să “vorbim” între noi, să ne cunoaştem şi dorim să împărtăşim această bucurie, această frumoasă experienţă cu tine. Eşti binevenit în rândul membrilor acestui forum, te aşteptăm!

EuDivers

Intraţi, vizualizaţi şi înregistraţi-vă. Apoi postaţi ;;)

Forumul EuDivers.
Vă aşteptăm. :-)