Am crezut că voi pierde tot şi am pierdut destul, dar poate că m-am câştigat pe mine, în schimbul atâtor lucruri. E minunat să mă am iar în stăpânire şi parcă fericirea apare mai des la uşa mea şi bate timid în ea, ca să nu cumva să spargă ceva. Tot atât de timid îi deschid şi eu, dar uşor uşor mă voi învăţa cu ea şi o voi îndrăgi aşa cum în timp am ajuns să îndrăgesc şi tristeţea.
Dar şi, tristeţea mă mai alungă din când în când de pe banca ei fiindcă am profitat prea mult timp de ospitalitatea ei şi deja ne-am obişnuit una cu alta. Atunci mă aşez pe banca fericirii, care mă primeşte şi în casa ei, căci e darnică atunci când vrea şi atunci când nu mai avem stăpân. Dar adesea, fără să vreau, nimeresc la indiferenţă şi mi-e greu să mai ies de acolo, dar până la urmă reuşesc eu. Nu-mi place să mă simt goală.
Apoi aş vrea să nu-mi mai fie dor, dar îmi este şi simt cu inima îmi tresaltă doar când mă gândesc. La ce? N-aş putea spune. Aş vrea doar să ştiu că sunt îndrăgostită, să ştiu că trăiesc cu adevărat.


[click] O melodie ce îmi place mult. De ignorat imaginile, nu au vreo relevanţă.