One day

They said she shouldn't be happy when they saw her sparkling eyes and so they dragged her back to whatever was before. Before what? No one ever knows, but there's always a "before" and never an "after"..

Clasicul e destin. Ineditul e noroc. Împreună sunt viaţă.

Sunday, February 22, 2009

Am crezut că voi pierde tot şi am pierdut destul, dar poate că m-am câştigat pe mine, în schimbul atâtor lucruri. E minunat să mă am iar în stăpânire şi parcă fericirea apare mai des la uşa mea şi bate timid în ea, ca să nu cumva să spargă ceva. Tot atât de timid îi deschid şi eu, dar uşor uşor mă voi învăţa cu ea şi o voi îndrăgi aşa cum în timp am ajuns să îndrăgesc şi tristeţea.
Dar şi, tristeţea mă mai alungă din când în când de pe banca ei fiindcă am profitat prea mult timp de ospitalitatea ei şi deja ne-am obişnuit una cu alta. Atunci mă aşez pe banca fericirii, care mă primeşte şi în casa ei, căci e darnică atunci când vrea şi atunci când nu mai avem stăpân. Dar adesea, fără să vreau, nimeresc la indiferenţă şi mi-e greu să mai ies de acolo, dar până la urmă reuşesc eu. Nu-mi place să mă simt goală.
Apoi aş vrea să nu-mi mai fie dor, dar îmi este şi simt cu inima îmi tresaltă doar când mă gândesc. La ce? N-aş putea spune. Aş vrea doar să ştiu că sunt îndrăgostită, să ştiu că trăiesc cu adevărat.


[click] O melodie ce îmi place mult. De ignorat imaginile, nu au vreo relevanţă.

2 comments:

Anonymous said...

.. poveste urbana
doi tineri frumoşi şi poate prea trişti în alei ninse
gelos?pe ce şi pe cine?nu e nimeni şi nimic să fii gelos?dar sunt!
nu să nu fii şi nici trist nu fi..
atunci trist cât nu ajung la inima ta, la sânul tău şi de singurătatea mea lovit şi încercat de cuvinte ca fulgii de nea ce ne-au aşezat dintre îngeri pe jos..
şi dacă te sărut iarăşi spuse încruntată un pic şi strânsă în buză va ieşi soarele?
uite ieşit lampadarul.. mi-e destul..
..
se sărută, ah, se sărută tinerii pe străzi în bistrouri pe parapete..

nezumichaan said...

Cu totii am poposit, la un moment dat, pe acea banca a tristetii de care pomenesti. Pentru mine, e un loc gol si rece, nu m-as putea obisnui cu ea. Si nici pe cea luminoasa si fierbinte a fericirii nu pot sta prea mult, caci ma frige. Dar asta nu inseamna ca lacrimile nu se pot preface in zambete si ca sufletele ascunse in umbra nu pot primi lumina. Uneori, adevarata fericire e o combinatie intre cele doua, caci nu poti aprecia zambetele la adevarala lor valoare daca nu ai plans niciodata.