Multzam fain Anca de cadou! Uite că de data asta m-ai uimit şi chiar am rămas cu gura căscată[literally]. Sper să funcţioneze totoşeii cu "antiderapante", poate aşa nu mai alunec pe parchet prin casă, iar eşarfa să-mi ţină cald pentru cât mai mult timp.
Ana, îmi pare bine că-ţi plac cerceii; chiar îmi făceam probleme în legătură cu asta.
Mulţumesc tuturor pentru o asemenea seară frumoasă!
Sărbători fericite! >:D<
Friday, December 19, 2008
Tuesday, December 16, 2008
Friday, December 12, 2008
Şi vreau să plec
Ce mă mai ţine aici?
Stare care ţine şi mai este şi alimentată, de voi şi mai ales de părinţi.
Stare care ţine şi mai este şi alimentată, de voi şi mai ales de părinţi.
Tuesday, December 9, 2008
Sunday, December 7, 2008
Another Cinderella Story
Văzusem zilele trecute un film, de la Disney, din septembrie 2008, pe nume "Another Cinderella Story" . Poate că sunt puţin cam superficiale filmele celor de la Disney sau în general filmele cu adolescenţi, însă pe mine mă fac să fiu fericită poveştile astea. Şi aşa trăiesc într-o lume "paralelă", fericită, timp de câteva zile.
Actriţa principală, Selena Gomez, joaca rolul "Cenuşăresei", pe Mary Santiago şi din întâmplare dansează la balul de Valentine's Day cu unul din tipii populari, superstarul Joey Parker (Drew Seeley), care s-a întors de curând în şcoală, pentru a ţine pasul cu realitatea. Cum sunt şi celelalte variante de "Cenuşăreasa", la ora 12 noaptea fata trebuie să fie acasa şi îşi pierde un obiect personal pe drumul către ieşire. Ca să aflaţi cum găseşte Joey proprietara mp3-player-ului, urmăriţi filmul. Îl recomand celor ca mine.
Vizionare plăcută!
Friday, December 5, 2008
Şi blondele gândesc
Mi-am pierdut timpul liber pe care nu-l prea aveam ieri, însă nu regret. Am dat, sărind de pe-un blog pe altul, de "Şi blondele gândesc". Citesc una, citesc alta, îmi place şi "o iau la mine pe blog" .
Şi eu, ca toate blondele, m-am confruntat cu marea masă de oameni "cool" sau cu cine ştie ce alte calităţi, clar superiori mie. În urmă cu un an am şi primit de ziua mea o vopsea de păr, neagră, cu mesajul :" Ca să eviţi glumele despre blonde." Da, tocmai, sunt glume, spuse în scopuri mai mult sau mai puţin creştine, dar nu e un aspect care să mă afecteze. Am pasat vopseaua mai departe către o colegă de clasă, deja brunetă de la mama natură, ca un cadou de Crăciun. Nu am făcut-o cu vreo intenţie rea, desi m-a amuzat puţin reacţia ei (scuze Alina), ci tocmai ca să spun: " Blondele să rămână bonde, iar brunetele brunete." Acum completez: " brunetele să facă ce or vrea" ,sunt binevenite în cercul bondelor, dar oameni buni eu rămân aceeaşi.
Şi eu, ca toate blondele, m-am confruntat cu marea masă de oameni "cool" sau cu cine ştie ce alte calităţi, clar superiori mie. În urmă cu un an am şi primit de ziua mea o vopsea de păr, neagră, cu mesajul :" Ca să eviţi glumele despre blonde." Da, tocmai, sunt glume, spuse în scopuri mai mult sau mai puţin creştine, dar nu e un aspect care să mă afecteze. Am pasat vopseaua mai departe către o colegă de clasă, deja brunetă de la mama natură, ca un cadou de Crăciun. Nu am făcut-o cu vreo intenţie rea, desi m-a amuzat puţin reacţia ei (scuze Alina), ci tocmai ca să spun: " Blondele să rămână bonde, iar brunetele brunete." Acum completez: " brunetele să facă ce or vrea" ,sunt binevenite în cercul bondelor, dar oameni buni eu rămân aceeaşi.
Thursday, December 4, 2008
Coşmar
Pe un scaun, rezemat de spătar,
Te apleci şi atingi uşor coarda;
Sunetul ei te străpunge ca mort
nu observi şi nu mai simţi!
Ieri iubeai sunetul ei, azi îţi pare rău
că l-ai iubit cândva. Schimbi partitura,
îţi pare greşită şi o iei de la capăt.
Acum sună mai bine,
însă iar după câteva sunete, o laşi jos.
Te ridici de pe scaun, te-nvârţi:
e hilar şi stupid să nu mai iubeşti ce iubeai.
Cântecul sufletului tău îl auzi;
e cântat de inima ta? Ţi-e greu să-l asculţi,
arunci partiturile, sunetele se resfrâng:
e greşit! Şi ţipi! Urlii cuvintele cântului tău,
Te învârţi, le roteşti pe toate în întuneric,
le azvârli şi le spargi, le creezi ca un olar,
cu grijă, sfială, le pătrunzi crezul, faci să fi al...
tău! Dar nu pare să fie mai bine. Te aşezi.
O iei de la capăt.Te rezemi de spătar,
sufli uşor şi atingi iar coarda. E primul sunet,
îl iei ca atare şi începi iar să cânţi.
-Acum e mai bine!
Coşmarul s-a terminat.
Te apleci şi atingi uşor coarda;
Sunetul ei te străpunge ca mort
nu observi şi nu mai simţi!
Ieri iubeai sunetul ei, azi îţi pare rău
că l-ai iubit cândva. Schimbi partitura,
îţi pare greşită şi o iei de la capăt.
Acum sună mai bine,
însă iar după câteva sunete, o laşi jos.
Te ridici de pe scaun, te-nvârţi:
e hilar şi stupid să nu mai iubeşti ce iubeai.
Cântecul sufletului tău îl auzi;
e cântat de inima ta? Ţi-e greu să-l asculţi,
arunci partiturile, sunetele se resfrâng:
e greşit! Şi ţipi! Urlii cuvintele cântului tău,
Te învârţi, le roteşti pe toate în întuneric,
le azvârli şi le spargi, le creezi ca un olar,
cu grijă, sfială, le pătrunzi crezul, faci să fi al...
tău! Dar nu pare să fie mai bine. Te aşezi.
O iei de la capăt.Te rezemi de spătar,
sufli uşor şi atingi iar coarda. E primul sunet,
îl iei ca atare şi începi iar să cânţi.
-Acum e mai bine!
Coşmarul s-a terminat.
Wednesday, December 3, 2008
Tablou
Contur trasat puţin cam strâmb,
Culorile se-mbină, e în ceaţă,
Formele greşite, intenţionat;
E un pictor, un fals al nostru
ce-l câştigăm în fiecare zi
cu alte mărturii ambiţioase:
Vise!
Şi rama e tăiată în zig-zag,
Umbre nu, şi nici penumbre,
Antologie de cuvinte, zgâriate
Pe pereţi. Mierea zeilor,
a noastră acră poveste, încadrată,
şi uitată pe măsuţa de cafea:
Tablou!
Revin cu un update, cu o poză cu un tablou special mie.
Culorile se-mbină, e în ceaţă,
Formele greşite, intenţionat;
E un pictor, un fals al nostru
ce-l câştigăm în fiecare zi
cu alte mărturii ambiţioase:
Vise!
Şi rama e tăiată în zig-zag,
Umbre nu, şi nici penumbre,
Antologie de cuvinte, zgâriate
Pe pereţi. Mierea zeilor,
a noastră acră poveste, încadrată,
şi uitată pe măsuţa de cafea:
Tablou!
Revin cu un update, cu o poză cu un tablou special mie.
Tuesday, December 2, 2008
Hah!?
Nu ştiu, nu mai ştiu, nu mai vreau. Nu te mai vreau, înţelegi? Nu mai am chef de alte depresii, alte idei. Nimic azi.
Fericită. Extrem. Nu, nu sunt frumoasă. Iubesc faptul că nu sunt frumoasă. E genial să nu fii ca mulţi alţii, o papusă din plastic. Şi totuşi azi mă consider frumoasă, nu ştiu cum se poate. Mă iubesc, da! Şi ce? Acum nici asta nu am voie? Mai scuteşte-mă!
Azi am uitat că mâine mai există şi am trăit doar ziua de azi. În noaptea asta voi muri şi mâine mă nasc din nou. Sper să mor iar, ca să fie la fel şi mâine. Tragic.
Şase degete se joacă pe covor şi se învârt, ameţindu-ne pe toţi cei ce le privim spectacolul.
Mâine n-o să mai iubesc, mâine o să mă îndrăgostesc.
"Pământeni" e în curs de scriere. Azi a fost conturat doar epilogul.
Monday, December 1, 2008
Trecutul îmi zâmbeşte
Trecutul îmi zâmbeşte, dar eu nu ştiu să-i mai zâmbesc. Nu ştiu cum să mă întorc către el şi să-l îmbrăţisez, să-i spun că mi-era dor de el şi că vreau să rămânem amândoi împreună, ca cei mai buni prieteni, pentru vecie.
Îmi este atât de dor de anii aceia de pruncie, când nu ştiam că dacă păşesc greşit e posibil să cad, când înălţimea mea nici nu mă lăsa să mă rănesc prea tare, dar când plângeam fiindcă aşa făceau toţi copiii care cădeau. Sau atunci când neîndemânatică am şters prima dată tabla, în prima zi de şcoală, fiindcă m-am aşezat în prima bancă. Ce ciudat mi-am privit colegii, în clasa a V-a şi mai apoi cea mai bună prietenă, şi asta doar fiindcă stătea alături de trei băieţi. Apoi a venit şi ziua când ne-am despărţit şi ce frumos era în primul an de liceu, cum eram noi, neştiutori, încercând să ne integrăm cumva. Şi am reuşit, dar a trecut mult de atunci. Un an, doi, trei... Trec aşa şi noi ne schimbăm, devenim mai perfizi, mai răi; unde aţi dispărut voi ani frumoşi?
Trecutul îmi zâmbeşte, dar eu nu ştiu să-i mai zâmbesc...
Îmi este atât de dor de anii aceia de pruncie, când nu ştiam că dacă păşesc greşit e posibil să cad, când înălţimea mea nici nu mă lăsa să mă rănesc prea tare, dar când plângeam fiindcă aşa făceau toţi copiii care cădeau. Sau atunci când neîndemânatică am şters prima dată tabla, în prima zi de şcoală, fiindcă m-am aşezat în prima bancă. Ce ciudat mi-am privit colegii, în clasa a V-a şi mai apoi cea mai bună prietenă, şi asta doar fiindcă stătea alături de trei băieţi. Apoi a venit şi ziua când ne-am despărţit şi ce frumos era în primul an de liceu, cum eram noi, neştiutori, încercând să ne integrăm cumva. Şi am reuşit, dar a trecut mult de atunci. Un an, doi, trei... Trec aşa şi noi ne schimbăm, devenim mai perfizi, mai răi; unde aţi dispărut voi ani frumoşi?
Trecutul îmi zâmbeşte, dar eu nu ştiu să-i mai zâmbesc...
La mulţi ani!
La mulţi ani România!
Şi printre urările, de care duci lipsă dulce ţară, căci nu ştiu cât le meriţi, mă infiltrez şi eu cu altele "d-ale mele".
Nu te mai chinui, draga mea. Am simţit-o eu şi oricât aş vrea să fie altfel ştiu că e pe meritate toată treaba. Îţi mulţumesc că încerci, dar e fals şi nu are rost. E ca şi cum ai vrea să întreţii focul cu apă, gândind că are şi oxigen.
Sunday, November 30, 2008
Feelings.
Septembrie, octombrie, decembrie.. Nu mai e noiembrie, eu nu mai cresc. Unde mi-e începutul, unde sfârşitul?
Thursday, November 27, 2008
Tuesday, November 25, 2008
25 noimebrie 2008
E ziua când 17 ani din viaţa mea se arată vizibil trecuţi. Dar ce au trecut? 17 primăveri? Încă nu, ci doar 16. Nici ierni. Să zicem că toamna trece pentru mine în felul acesta, deşi cam puţin adevarată e şi afirmaţia asta.
Mulţumesc tuturor celor ce mi-au făcut urări şi mai ales celor care şi-au amintit tocmai de ziua aceasta.
Mulţumesc tuturor celor ce mi-au făcut urări şi mai ales celor care şi-au amintit tocmai de ziua aceasta.
Sunday, November 23, 2008
Multumesc!
Mulţumesc din suflet! A fost superb, atât cât aţi putut fii şi voi fericiţi. M-am transformat în tot ce-am urât vreodată şi acum cum pot da înapoi? Nici nu vreau, o merit. Fericirile de genul acesta nu sunt pentru mine şi nici nu au fost vreodată.
Penibilă, stupidă, dar ce mai contează? Aş vrea să o las baltă cu tot şi să-mi văd de singura parte unde pot să trăiesc fără să rănesc pe nimeni. Căci asta am devenit în zilele de azi: blonda aceea care răneşte, parcă dorindu-şi mereu să rănească şi să ucidă sufletele. Ce suflete, ce orori pot comite astfel de oameni! Eu, nu alţii, eu...
Mi-e dor de mine, cea care am fost şi cea care nu mai ştiu să fiu. Pentru ce aş mai ajunge altundeva? Şi aşa sunt destul de rău, şi aşa nu reuşesc să-mi rezolv crizele, şi aşa tot ce fac e să atrag mila când de fapt eu sunt prădătorul şi nu victima.
Orice aş face, v-am rupt de mine...
Penibilă, stupidă, dar ce mai contează? Aş vrea să o las baltă cu tot şi să-mi văd de singura parte unde pot să trăiesc fără să rănesc pe nimeni. Căci asta am devenit în zilele de azi: blonda aceea care răneşte, parcă dorindu-şi mereu să rănească şi să ucidă sufletele. Ce suflete, ce orori pot comite astfel de oameni! Eu, nu alţii, eu...
Mi-e dor de mine, cea care am fost şi cea care nu mai ştiu să fiu. Pentru ce aş mai ajunge altundeva? Şi aşa sunt destul de rău, şi aşa nu reuşesc să-mi rezolv crizele, şi aşa tot ce fac e să atrag mila când de fapt eu sunt prădătorul şi nu victima.
Orice aş face, v-am rupt de mine...
Friday, November 21, 2008
Ce?-aberaţii-
Ce să scriu? Ideile mele ponosite oricum nu vor mai atrage şi nu zic asta pentru că ar fi atras vreodată până acum. Dar simplul fapt că-mi place să scriu şi că mă simt bine în felul acesta mă face să continui. Şi ce dacă nu vă mai place, ce dacă nu v-a plăcut vreodată? Eu mă exprim şi tind să cred că nu sunt chiar ridicolă. Măcar aşa reuşesc să mă iubesc, în parte.
N-am făcut poze cu toamna. Mi-era dor de ea şi acum par să o evit şi să nu-i dau importanţă. Acum îmi este dor de iarnă. Mi-ar place să locuiesc la munte. Revenind la toamnă.. Speram să fie mai frumos toamna asta, să am ocazia să adulmec mirosul fumului seara, când merg pe străzi aiurea sau pe o direcţie clar stabilită de mine sau de altcineva. Însă nu mă descurc cu astfel de plimbări pe timp de înserare. Nu-mi sunt permise aşa că renunţ la idee. Îmi rămane mirosul fumului pe care continui să-l iubesc.
Drumuri albe-n nord de ţară. De ce stau în Dobrogea? De ce m-am născut aici? Nu iubesc atât marea cât pot iubi muntele. Minunăţiile şi ascunzişul lui, Doamne ce frumuseţe! Dar nici asta nu-mi este admis să iubesc fără să mi se spună o remarcă măcar de "minutul de râs", dacă nu de "ora de batjocură". Însă Elena-Alina trebuie să se obişnuiască şi încearcă din răsputeri să adore situaţia în care a fost aruncată de cine ştie ce val de aer. Da, nici asta nu pot primi, căci drumul şi modul de a fi trebuie să-mi fie stabilite. Şi de ce m-aş plânge? Spatele meu e asigurat în planurile mari; însă pe drumurile mici mă pierd, şi rătăcită mă găsesc străini ce-mi taie crengile. Mă prăbuşesc, uşorul cu uşorul. Ce privelişte frumoasă! Admiră!
Mă îndrăgostesc de melodii ce par să mă iubească şi doar atât îmi mai rămâne!
Indicaţii:
Listen to: Chuck Prophet-No other love
Read: John Saul-Shadow
Eat: Nestle chocolate
Drink:Capi with red oranges[sicilian]
N-am făcut poze cu toamna. Mi-era dor de ea şi acum par să o evit şi să nu-i dau importanţă. Acum îmi este dor de iarnă. Mi-ar place să locuiesc la munte. Revenind la toamnă.. Speram să fie mai frumos toamna asta, să am ocazia să adulmec mirosul fumului seara, când merg pe străzi aiurea sau pe o direcţie clar stabilită de mine sau de altcineva. Însă nu mă descurc cu astfel de plimbări pe timp de înserare. Nu-mi sunt permise aşa că renunţ la idee. Îmi rămane mirosul fumului pe care continui să-l iubesc.
Drumuri albe-n nord de ţară. De ce stau în Dobrogea? De ce m-am născut aici? Nu iubesc atât marea cât pot iubi muntele. Minunăţiile şi ascunzişul lui, Doamne ce frumuseţe! Dar nici asta nu-mi este admis să iubesc fără să mi se spună o remarcă măcar de "minutul de râs", dacă nu de "ora de batjocură". Însă Elena-Alina trebuie să se obişnuiască şi încearcă din răsputeri să adore situaţia în care a fost aruncată de cine ştie ce val de aer. Da, nici asta nu pot primi, căci drumul şi modul de a fi trebuie să-mi fie stabilite. Şi de ce m-aş plânge? Spatele meu e asigurat în planurile mari; însă pe drumurile mici mă pierd, şi rătăcită mă găsesc străini ce-mi taie crengile. Mă prăbuşesc, uşorul cu uşorul. Ce privelişte frumoasă! Admiră!
Mă îndrăgostesc de melodii ce par să mă iubească şi doar atât îmi mai rămâne!
Indicaţii:
Listen to: Chuck Prophet-No other love
Read: John Saul-Shadow
Eat: Nestle chocolate
Drink:Capi with red oranges[sicilian]
Subscribe to:
Posts (Atom)