1.

Ungaria.
La ora 2, ora României sau ora 1, ora Ungariei, ce poţi face când deşi buzele se îndepărtează, într-o deschidere largă ce de obicei arată venirea Moşului Ene, ochii tăi, sub impulsurile trimise de minte, refuză să se închidă? Ei bine, nu ştiu ce mai poţi face în afară de a te uita la TV sau a vorbi cu colegul/colega de cameră sau a sta afară, pe balconul camerei tale de hotel, uitându-te la stele şi scriind vrute şi nevrute. Eu scriu câte ceva din categoria „vrute”, căci mi-am pus în minte s-o fac şi acum îndeplinesc acel „to do” stabilit de mintea mea în urmă cu mai bine de 24 de ore, când pornisem din Tulcea către Bucureşti, spre a pleca de acolo mai departe către ţări frumoase sau mai puţin frumoase, depinde de caz. Aş zice „mări şi ţări”, dar în afară de Dunăre, momentan n-am traversat mare lucru, aşa că mă limitez la „ţări”.
De la 6 dimineaţa până pe la ora 19 am tot traversat minunatul pământ românesc, cu opriri pe ici şi colo, căci evident, oamenii fiind, avem şi nevoi fiziologice, dar adesea opriţi la cozi de.. maşini şi oameni, căci de, traficul e mare într-o zi ce precere weekend-ul. Ei, eu nu cred că e vorba de weekend aici, dar zic şi eu aşa, ca ăia de ne mai anunţă care pe unde s-a blocat în trafic într-o vineri/sâmbătă/duminică după-amiază pe la posturile naţionale de televiziune. Sunt rea. Sau nu.. Dar asta ne este România, şi cu bune sau rele, noi o iubim, nu-i aşa?
Cam obosită şi printre pleoape şi gene am văzut aievea, ca-ntr-un vis Valea Oltului, dar am mai văzut-o eu şi altă dată şi dacă nu multe merită văzute şi vizitate în România, să ştiţi că valea asta merită să vă „pierdeţi” timpul. Dar sunt subiectivă. Aşa că excursia asta nu este „două zile pierdute prin România” ci din contră, şi aici am văzut şi m-am minunat. Şi oprirea la Deva a fost plăcută, să vezi cetăţuia ce tronează asupra oraşului, dar cum n-am vizitat cine ştie ce ieri, nu pot să mă afirm încă ce e mai frumos. Deşi, gândindu-mă că am înainte Viena nu prea-mi mai pun problema care-i mai frumoasă. Am mai văzut eu Viena şi altă dată, cu proprii mei ochi, la distanţă de 1 metru, deci nu la TV, deşi se poate interpreta şi asta în acelaşi mod dacă sunteţi rău voitori. Ideea e că am mai vizitat Viena acum ceva ani şi în acelaşi an am vizitat şi Deva. Ghiciţi care mi-a plăcut mai mult. Ei, o fi România mândruţa noastră frumuşică, dar ne bat mulţi, chiar şi la natură, că ei de bine de rău au ştiut să o păstreze. Noi încă lucrăm la campania „go green”. Nici nu ştim să facem campanie, dar să mai şi aplicăm.. Dar ajungem noi şi acolo, că doar n-om fi raci să mergem tot înapoi. Am ajunge să fim iar daci şi nu raci sau oricum o combinaţie.
Drumul meu prin frumoasa noastră ţară, însă, a pornit de la Tulcea şi dacă n-am învăţat istorie cum o să bag la puşculiţă în următoarele zile, cel puţin am învăţat câte ceva şi m-am minunat. Printre copiii, desculţi sau nu, pui de ţigani ce întindeau mânuţele ale căror degete ţineau strâns câte o punguliţă plină cu nuci noi, decojite, nu care cumva să zboare din inerţia vântului provocat de trecea maşinilor ce-i ignoră, am văzut şi câte un vârtej unde tot vântul se face vinovat. Poate fiindcă sunt orăşeancă, nu am apucat să văd minunea asta până acum şi deşi nu era decât un praf învârtit în aer, era al naibii de frumos să priveşti cum natura bate gândirea omului, dicolo de absolut orice limite. Tot ea ne inspiră şi tot ea câştigă. Mă întreb până când, că se pare că în această competiţie ne-am decis să distrugem adversarul, ca nu care cumva să mai poată să alerge..
Un alt lucru învăţat e cum să schimbi o roată la Volkswagen-ul Golf 5 al familiei Trifanov, din motive obiective ale şoselii care e plină de pietre şi pietricele şi au intrat pe ici pe colo de făceau zgomote nu tocmai plăcute, poate chiar suspecte. Ne gândeam că ceva se întamplase, dar a fost bine. S-a rezolvat. Cât despre cele două „companii”, nu fac reclamă. Nici companiei producătoare de maşini, nici „companiei” producătoare de Trifanovi.. adică familiei.
Aşa, uşor uşor, prin România am ajuns la Nădlac, unde acum, spre deosebire de acum trei ani, am stat doar 10 minute şi nu ore. S-a mai rezolvat sistemul. Uite un + . Şi am ajuns la unguri. Frumos nene, frumos, dar diferenţă mare la curăţenie nu-i, să mă ierte Dumnezeu. Hai, să zicem că e graniţa cu România şi că pe acolo mai trecem şi noi, dar cu cât ne depărtăm situaţia nu se rezolvă. O-ţi avea şi voi plusurile voastre cu 600 km de autostradă, chiar dacă sunteţi mai mici ca noi, dar tot nu e curat, nici în oraşe şi nici în afară. Rămâne frumosul cu oameni care arată mai civilizaţi. Nu ştiu dacă înţelegeţi expresia „ a arăta civilizat”, dar dacă vedeţi un străin la voi în oraş, nu vă daţi seama numai după faţa lui că e străin de prin vest? E ceva, la mimică şi se mai adaugă şi îmbrăcămintea, că, iar să mă ierte Dumnezeu, de data asta că nu-s aşa de patriotă, dar piţipoance pe aici nu am văzut. Cel puţin nu încă. Poate există, dar la noi prea pe toate drumurile sunt. Oamenii ăştia arată civilizaţi şi majoritatea merg pe bicicletă. Eu nu ştiu să merg pe bicicletă şi poate de aceea mi se pare atât de special, dar să vezi şi tineri şi oameni mai în vârstă deplasându-se în felul acesta te face să crezi că au grijă de mediu, dar şi de ei. Graşi nu am văzut cât am trecut prin Ungaria, dar să zicem că timp mai este.
Şi am trecut şi Dunărea în Budapesta. Nu e prima dată, dar parcă de data asta am fost mai conştientă, căci data trecută numai ce mă trezisem. Dunăre am şi eu, la Tulcea şi e frumoasă în felul ei, dar totuşi noroc cu Delta că luminile reflectate mai frumos ca aici până acum n-am văzut. Arată frumos şi malurile sunt bine făcute, bat pariu că nici nu arată atât de poluată şi nici nu miroase aşa de urât. Bine, nu bat pariu, că eu nu fac asta niciodată. Ei, fiecare are grijă să se „vândă” cum poate mai bine. Ştiu că sună urât, dar prin imaginea creată exact asta facem. Investim bani să arătăm bine, ca oameni, ca oraşe, ca ţară şi dacă reuşim, turiştii ne cumpără (mai puţin la partea cu oamenii, că nu ne cumpără direct pe noi ci tot la imagine ajungem).
Acum vă las şi pe voi să dormiţi, îl iau şi eu pe Moş Ene de-un crac şi vă zic „Somn uşor” căci mâine am o zi plină. Buh-bye!