Poate că am greşit eu..

Să nu uit.. să nu uit.. să nu uit. Dar cum aş putea?
Sunt ani, sunt zile, săptămâni pe care nu le-aş putea uita nicicând, dar mai ales dorinţa de a te ajuta n-o s-o uit. Şi tot eu am fost rea, nereuşind să mă ridic la nivelul pe care tu îl impui, prin tine..
Acum nu mai sunt la fel de sigură, nu mă mai simt la fel de vinovată şi-mi pare rău să scriu şi să gândesc aşa, însă chiar meritam să fiu minţită?
Încredere, oarbă să ştii, şi nu te-aş fi condamnat pentru nimic căci mi-eşti drag. Încă eşti. Eu nu pot să uit.. nu. Cum aş putea? :)
Dar tu câte nu ai uitat despre mine, despre noi sau măcar ce-am încercat eu să înnod? Nu te acuz, păcat. Sau poate doar acum încerc s-o fac, dar nu îmi iese şi.. şi mă pierd în gânduri şi amintiri, în încercări şi în gândul ăsta de acum.. Şi doare.
Te rog, te rog să-mi spui: am meritat?
Dar nu mai pot să cred la fel, nu în tine şi cu atât mai puţin în acel noi în care tu nu mai credeai de mult. Şi-atunci durea, însă încă speranţa-mi mai trăia.
Te rog, te rog să-mi spui: am meritat?
Îmi cer scuze că am încercat. Acum am înţeles tot ce-ţi doreai. Îţi mulţumesc că m-ai făcut să înţeleg.

Link
It's gone. :) Şi-mi pare rău. O să-mi fie dor de tine şi te rog să nu uiţi: te iubesc, prietene!