Ţin minte că eram copil şi când lumea mă felicita de 21 mai nu îi puteam înţelege. "Dar ziua mea e în noiembrie." Auzeam de Sfinţii Împăraţi şi mi se zicea că până şi biserica de lângă şcoală poartă acelaşi nume, cum să nu ştiu că e ziua mea?
Ei bine, eu ştiam de sărbătoare, dar mai mereu uitam că mă cheamă şi Elena, fapt pentru care în aproape fiecare an uit că este ziua mea de nume. Ieri (azi noapte) mi-a adus aminte o prietenă, urându-mi "La mulţi ani, să trăieşti cu numele." Mi-a luat ceva să mă dezmeticesc şi să zic mulţumesc, pentru urare şi pentru că mi-a amintit.
La mulţi ani şi să trăiţi cu numele pentru cât mai mult timp tuturor celor care poartă numele de Elena sau Constantin!
Eu, totuşi, sărbătoresc abia pe 3 Iunie.
[Din diverse surse]Despre Sfânta Elena se spune că ar fi fost fiica unui hangiu care, pe la anul 270, s-a măritat cu generalul Constantinus Clorus. Din căsătoria lor s-a născut, în anul 274, la Nish, în Serbia, fiul lor Constantin. Când, în anul 292, Constantinus ajunge Augustus este silit să o repudieze pe soţia sa Elena, deoarece legea romană nu permitea căsătoria dintre un patrician şi o femeie de rând. Proaspătul împărat se căsătoreşte cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximus.
Constantin conducea armatele în Britania şi, când tatăl său moare, în anul 306 legiunile britanice îl aclamă pe tânărul comandant Augustus. Îndată o cheamă lângă el pe mama sa Elena, căreia îi dă titlul de Nobilissima Femina, iar după ce va deveni împărat al întregului pământ, Elena va primi cea mai înaltă onoare la care putea aspira o femeie, titlul de Augusta.
Pe Elena, însă, asemenea titlu nu o încântă, fiind în perioada în care, cunoscând şi îndrăgind credinţa creştină, vede diferenţa dintre deşertăciunile lumii şi ceea ce este etern. În jurul anului 312, în vârstă de peste 60 de ani, Elena a devenit creştină, însă era atât de cucernică, încât contemporanii ei credeau că este creştină din copilărie. Se îmbrăca sobru, dădea de pomană săracilor, prizonierilor şi făcea donaţii bisericilor.
Evenimentul cel mai cunoscut legat de viaţa sfintei Elena este găsirea sau descoperirea Sfintei Cruci care, probabil, este doar o legendă. Cert este că, în anul 326, Sfânta Elena a vizitat Ţara Sfântă, a construit bazilica de la Bethleem şi a proiectat o alta pe Muntele Măslinilor, la Eleona, pe care Constantin a construit-o, apoi, în amintirea mamei sale. Elena şi-a petrecut mare parte din anii care i-au rămas în Ţara Sfântă, eliberând prizonierii, ajutând pe orfani şi pe cei nevoiaşi, susţinând conventuri şi făcând donaţii oraşului şi diferitelor persoane, patronând construirea sanctuarelor şi adunând relicve. Se spune că a trăit în mod umil într-un convent, unde se ocupa de lucrurile cele mai înjositoare. A murit în Palestina, în 329 sau în 330.
Autori ca Sulpicius Severus, Ambroziu şi Rufinus susţin teoria că Sfânta Elena a găsit Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Cristos, iar noul Martirologiu Roman, spre deosebire de cel precedent, afirmă că Sfânta Elena nu numai că s-a dus în locurile unde Cristos s-a născut, a murit şi a înviat, dar că „a găsit ieslea şi crucea Domnului” („praesaepe et crucem Domini invenit”). Omilia Sfântului Ambroziu, din anul 385, constituie prima atribuire oficială a găsirii Sfintei Cruci de către Sfânta Elena. Însă Sfântul Ieronim, care a trăit aproape de Bethleem, nu menţionează numele împărătesei în povestirea descoperirii Sfintei Cruci, iar Eusebiu nu spune că Sfânta Elena ar fi mers în Ţara Sfântă pentru a găsi Crucea Sfântă.
Mormântul Elenei era lângă biserica Sfinţilor Marcelin şi Petru din Roma, prima biserică construită în memoria martirilor. Din secolul al IX-lea abaţia de Hautvillers, aproape de Reims, susţine că are în grijă corpul său. Sfânta Elena este invocată pentru găsirea obiectelor pierdute, pentru vindecare de epilepsie şi de tumori. Este, de asemenea, apărătoare împotriva focului şi protectoarea fabricanţilor de cuie şi ace, precum şi a vopsitorilor.
SURSAConstandinul Puilor
La 21 Mai, în calendarul popular e sărbătoarea păsărilor de pădure, numită Constandinul Puilor sau Constantin Graur. Se crede că în această zi păsările îşi învaţă puii să zboare. Nu se lucrează, altfel recoltele vor fi mâncate de păsări. Această zi e considerată ultima în care se mai pot semăna porumbul, ovăzul şi meiul. Se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă. Este ziua când ciobanii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor plăti să le păzească în vremea păşunatului. Se măsoară pe răboj laptele de la oile fiecăruia. Femeile înlătură cu aghiasmă şi tămâie duhurile rele.
Ca apărare de puterile necurate, ţăranii stau în jurul unui foc. Prin fumul acestui foc sunt trecute şi oile, ca să fie ferite de rele câtă vreme vor sta singure, la stână.
SURSA
