Nu?

Cred că a venit şi vremea mea să zic nu, să te opresc în pragul uşii doar cu privirea mea aspră şi să mă întorc în pat, aşteptâng să aud uşa de la intrare când ieşi.
Să opreşti pe cineva poate nu e atât de greu cât să te opreşti pe tine, propriile-ţi sentimente, pasiuni şi gânduri. E fenomenal când reuşeşti să te opreşti din mâncat prăjitura preferată, dar ce te faci când e complexă şi tare încăpăţânată să te răstoarne şi să te aţâţe să o placi mereu?
Aşa văd eu viaţa, căci cu rele sau bune, chiar şi în prăjitura preferată nu ne place mereu fiecare ingredient şi le adorăm pe cele ce ne-au făcut să-i punem acel tag de "preferat". Complexă cu fiecare om care apare şi fuge înspre nicăieri, doar ca să te ameţească cu o prietenie ori o iubire, cu fiecare zâmbet fugar ce te face să roşeşti ori fiecare sărut din fiecare joc la care participi voluntar, deşi ai semnat involuntar pe lista de participanţi. De ce voluntar? Fiindcă punctul se poate pune oricând după predicat într-o situaţie corect socială/ morală etc. E doar un punct, cel mai uşor semn de făcut şi cel ce consumă cea mai puţina energie şi cerneală, însă sacrificiile şi consecinţele ce-i urmează, ori doar povestea din mintea noastră ne opreşte mereu. Şi tentaţiei nu-i putem rezista când fila se colorează în culorile favorite, mereu vesele, mereu cum ne dorim. Dar ştim că o singură pată din galbenul ce nu ne place, ori din negrul ce ne întristează va schimba tot şi pata o poate face oricine, nu doar noi, căci nu deţinem controlul absolut al viitorului nostru, caiet cu file ce se întorc una după alta şi care are şi el un sfârşit.
Îngălbeniţi şi înnegriţi ne poticnim pe o potecă necunoscută şi neprevăzută, ceva ce nu făcea parte din plan, ceva ce urâm că există şi că ne face viaţa amară, fie şi pentru o secundă infimă. Eu zic că asta face viaţa mai frumoasă. Mi-e frică de necunoscut, dar mai ales de schimbare, însă dacă viaţa mi-e monotonă, mi-e şi mai frică. Chiar de mine.. De mine, căci eu lucrez cu andrelele destinului meu cel mai mult şi construiesc drumuri şi blocuri, alei şi parcuri.
Ce poate fi mai potrivit într-un final? Să ne ferim de tot nu putem şi să ne oprim e greu, dar vai, ce frumos când tentaţia pune stăpânire pe sufletul şi trupul tău şi-i răspunzi, aşa cum şi ea îţi răspunde ţie. Un moment. Atât cer. Te trimit apoi afară. Dar rămâi doar un moment..